După 1990, România a încheiat 9 acorduri cu FMI, primind de cele mai multe ori doar prima tranşă.
Diferenţele semnificative dintre cuantumul creditului aprobat şi...
Iscusitul său secretar, regretatul Constantin Mitru, într-una din întâlnirile ce le-am avut, mi-a arătat o scrisoare trimisă de Sadoveanu unui ierarh care-i era duhovnic....
Ipostaze istorice şi provocări actuale
I
În secolul al XIX-lea (“secolul naţionalităţilor”, cum i s-a spus), naţionalismul politic s-a născut, la noi şi aiurea, sub auspicii...
La 15 decembrie 1972, România a devenit membru cu drepturi depline al Fondului Monetar Internaţional prin semnarea acordului de aderare şi vărsarea cotei sale...
În ultimul timp, ne-am obișnuit să judecăm, să condamnăm, să dăm sentințe. Sigur, în unele situații așa și trebuie, greașala, răutatea, abuzul, violența sub...
La Arad, a fost inaugurat, sâmbătă, Clubul „Avram Iancu”, în prezența a aproximativ 25 de persoane.
Clubul a fost înființat la inițiativa prof. Constantin Frățilă, care...
Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă vineri, 21 decembrie 2012, la ora 17.00, la Sala Oaspeți, la vernisajul expoziției Războiul împotriva țărănimii. Anii colectivizării (1949-1962).
Muzeul Național al...
DAN BERINDEI in dialog cu ANGELA MARTIN
O întâlnire cu academicianul Dan Berindei devine, inevitabil, un periplu. Nu te poti detasa de „fondul istoric“ cu...
Devastată de experimentul socialism-comunismului, România s-a dedicat, în ultimii 20 de ani, experimentului neoliberal, un experiment nu mai puţin distrugător, dar mai subtil decât...
Congresul al 18-lea al Partidului Comunist Chinez este considerat unul dintre principalele evenimente ale anului 2012, el fiind urmărit cu uriaş interes nu numai...