Noul Drum al Mătăsii ar putea trece prin România!
China poate schimba fața economiei românești. Sistemul feroviar european „ noul Drum al Mătăsii ”
Blake Horsley, directorul de dezvoltare al P 3, al doilea cel mai mare proprietar de spații de depozitare din România, a declarat pentru Capital că nu se aşteaptă să vadă în România jucători de talia Amazon sau Alibaba în următoarele 12-18 luni, deoarece, momentan, piața locală poate fi deservită de centre majore de distribuție pe care acești retaileri le au în regiune. Totuși, lucrurile ar putea lua o altă direcție în funcție de ruta feroviară gândită de China.
„Lucrurile s-ar putea schimba dacă ruta feroviară din China va trece pe aici. Se discută despre o posibilă rută prin Turcia şi Bulgaria. Aceasta va avea un impact asupra pieței logistice europene. Nu este clară încă ruta finală“, spune Blake Horsley.
Noul Drum al Mătăsii pe șinele de cale ferată
Sistemul feroviar european face parte din ceea ce guvernul chinez numeşte „noul Drum al Mătăsii”, un important proiect politic prin care se urmăreşte creşterea comerţului şi a investiţiilor. Din cauza diferitelor ecartamente feroviare, doar un singur tren nu poate parcurge întreaga distanţă, iar containerele trebuie încărcate în alte garnituri feroviare în diferite puncte.
Și pe mare…
În cadrul Forumului de Tehnologii și Servicii Railway PRO, un eveniment organizat în România în aprilie anul trecut, s-a discutat despre faptul că în cadrul rutei Trans-Caspice de Transport International (TMTM) este propusă o legătură de transport între Iran şi Europa prin Astara, la graniţa dintre Iran şi Azerbaidjan. Pentru transportul de marfa, TMTM propune ruta China-Portul Batumi (Georgia)-Portul Constanța (România)-Europa și, din Iran, ruta este direcționata către Astara-Portul Batumi-Portul Constanța.
Retailer-ul american Amazon este prezent deja pe piața românească de 12 ani printr-un centru de dezvoltare şi tehnologie la Iași, unde a angajat 400 de persoane. Până la sfârșitul anului trecut, compania a investit peste 40 de milioane de euro în România în dezvoltarea de noi tehnologii. La începutul acestui an, Amazon a lansat o campanie de angajări pentru noul său sediu din București. În total, compania are deja peste 1.000 de angajați în România, însă nu este prezentă pe piața locală cu un centru de depozitare.
Sursa: RBN