Transnistria 1989-1992 Cronica unui război „nedeclarat”

Transnistria 1989-1992 Cronica unui război „nedeclarat”

by -
0 313
transnistria

Prefaţă

Ion Costaş,
general de divizie

„Vorba zboară, scrisul rămâne”, spune un vechi proverb latin. Lucrând la cartea despre evenimentele din anii 1989-1992, am descoperit că multe din cele spuse în acei ani fierbinţi au fost date definitiv uitării sau sunt amintite vag, iar scrise sunt foarte puţine. Materialele de arhivă au fost parţial distruse, o parte dintre acestea s-au pierdut. În concluzie, pata albă din istoria noastră practic nu este completată.

Cartea Transnistria. Cronica unui război „nedeclarat” este dedicată cercetării evenimentelor referitoare la stabilirea independenţei Republicii Moldova şi războiului tragic pentru integritatea statului nostru, creării structurilor de forţă principale din ţară – Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării – al căror cel dintâi ministru am fost eu. În carte sunt ilustrate pentru întâia oară multe pagini puţin cunoscute din istoria noastră şi sunt publicate documente necunoscute din arhiva mea personală.

Cititorul va afla din prima sursă (de exemplu, jurnalele preşedintelui Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, Anatoli Lukianov) cum s-a creat la Moscova autoproclamata republică transnistreană, cum Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a planificat şi a realizat operaţiunea secretă de arestare a liderului acesteia, Igor Smirnov, şi în ce condiţii a fost eliberat separatistul nr. 1, cui i-a convenit acest lucru şi cine a avut de câştigat.

Unele capitole din carte sunt dedicate ecourilor evenimentelor de la sfârşitul anilor ’80, care au avut legătură directă cu ceea ce s-a. întâmplat in ţara noastră în anii ’90. Este vorba despre Cazul Vîşcu şi Cazul Verdeş, lustrarea secretarului II al Comitetului Central al PCRM Victor Smirnov, asaltul asupra clădirii MAI a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.

Cine a condus efectiv apărarea Ministerului, cui i-a convenit acest pogrom şi cine i-a „zombificat“ pe organizatorii acestui pogrom, ce secrete mai ascunde „dosarul personal” al generalului de miliţie şi al preşedintelui Vladimir Voronin, ce paralele pot fi făcute între evenimentele din 10 noiembrie 1989 şi 7 aprilie 2009? La toate aceste întrebări am încercat să răspund sincer şi deschis.

Cred că această carte, supusă atenţiei cititorului, reprezintă prima încercare de mare amploare din Republica Moldova de a reproduce succesiunea de evenimente care au condus la război şi de a le înţelege. începând cu anul 1993, am bătut cu perseverenţă la uşile tuturor instanţelor parlamentare şi guvernamentale, propunându-le, la nivel de stat, să facem ca perioada de formare a Republicii Moldova, să realizăm o analiză ştiinţifică aprofundată a Războiului Transnistrean.

Din păcate, nimeni nu m-a ascultat, nici atunci, nici după 7 aprilie 2009. Tuturor celor care s-au aflat la putere după anul 1992 le-a fost cu totul indiferent ce se spune despre noi, cum ne vede lumea civilizată. Mass-media ruseşti împreună cu cele transnistrene ne-au ponegrit, ne-au discreditat şi ne-au umilit.

Au făcut din moldoveni monştri, au povestit şi au scris despre noi vrute şi nevrute, au minţit cu neruşinare. Iar Moldova a tăcut cu încăpăţânare, temându-se să nu îl supere pe „fratele mai mare”. Pentru că nu am vrut să mă împac cu această situaţie, mi-am asumat toate dificultăţile legate de strângerea materialelor de arhivă şi realizarea cărţii prin mijloace proprii. Am reuşit să adun mărturii documentare despre modul în care Rusia a înarmat Tiraspolul cu forţele Armatei a 14-a, despre cum a fost organizată campania voluntarilor în Găgăuzia, despre evenimentele de pe podul de la Dubăsari, despre acapararea secţiei de poliţie de la Vulcăneşti. În carte sunt reconstituite evenimentele din timpul operaţiunii de la Bender (Tighina), se prezintă detaliat şi în mod deschis ce a precedat acest lucru, cine a ordonat Poliţiei şi Armatei să atace Benderul.

Cred că pe cititor îl interesează „portretele verbale” ale politicienilor şi oamenilor de stat din anii ’90 – Mircea Snegur, Mircea Druc, Andrei Sangheli, Petru Lucinschi, Dumitru Moţpan, Pavel Creangă, Vladimir Voronin şi alţii precum şi ale acelor deputaţi din Parlamentul moldovean şi activişti din culise al căror rol în evenimente nu a fost niciodată analizat, portrete
pe care le-am realizat pe baza impresiilor personale.

A existat, oare, „coloana a cincea” la Chişinău, cu legături la Tiraspol şi Moscova? Cine a dat ordinele în situaţiile de criză? Cine a câştigat capital politic în acest război? Unde s-au împărţit cele mai importante active ale complexului militaro-industrial al URSS din Moldova? Cum s-a întâmplat că acele structuri de forţă ale ţării, create ca urmare a participării mele directe, au fost puse în serviciul unor politicieni şi partide? In paginile acestei cărţi, am încercat, în măsura posibilităţilor mele, să ilustrez toate aceste lucruri.

Ca să-ţi iubeşti ţara, trebuie să-i cunoşti istoria. Pentru ca ţara să aibă istorie, aceasta trebuie scrisă. Lucrând la acest studiu istoric, m-am condus după convingerile mele patriotice şi dorinţa de a transmite adevărul noii generaţii de cetăţeni ai Republicii Moldova, urmaşilor noştri. Cartea are la bază materiale din arhiva mea personală, din arhivele ministerelor de interne şi apărării din Republica Moldova, precum şi amintirile mele şi ale colegilor mei.

Autorul îşi exprimă recunoştinţa şi mulţumeşte excelentei echipe de la Editura RAO, soţiei Iulia, fiicei Inna, fiului Alexandru-Oleg, precum şi tuturor celor care au făcut posibilă apariţia ediţiei în limba română a acestei cărţi.

(Visited 99 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.