Stânga și imigrația islamică

Cu ani în urmă începuse să se vorbească deschis în sudul Statelor Unite despre Reconquista, sperându-se de către dușmanii Americii că majoritatea etnică latino nou formată va face, de facto, statele americane de la granița cu Mexicul să fie din nou parte a acestuia. Ideea a părut atât de strălucitoare în mințile multor naționalisti din Mexic, că a devenit o datorie patriotică pentru autoritățile de acolo să nu facă nimic spre a opri valul de oameni fără școală și meserie (sau habar despre ce limbă se vorbește peste gardul despărțitor de la graniță) care se încolonează zilnic să treacă ilegal în Statele Unite.

Asigurările sociale din Statele Unite sunt forțate, criminalitatea a crescut dar sunt și mulți latinos care muncesc cinstit și se integrează onorabil. Pentru strategii „Mexicului Mare” nu a ieșit din povestea asta mare lucru datorită faptului că mexicanii nou așezați în America, în covârșitoare majoritate catolici, au putut deveni ușor buni cetățeni ai statului creștin în care credința, legea și libertatea cetățenilor de bună credință sunt respectate. În fine, ideea acestui tip de imigrație ostilă a rămas, chiar dacă în acest caz nu a funcționat.

Alt caz: începând din anul 1980, în urma presiunilor internaționale pentru eliberarea deținutilor politici și lăsarea lor să iasă din țară, Fidel Castro a eliberat cei mai răi infractori din închisorile cubaneze și oameni violenți cu probleme psihice, și i-a trimis în Statele Unite, pretinzând că sunt deținuți politici eliberați. Rezultatul? Creșterea nemaivăzută a ratei înfracțiunilor în Miami și zonele unde foștii deținuți de drept comun cubanezi se așezaseră. Asta în condițiile în care majoritatea celor fugiți din Cuba fuseseră integrați fără probleme, oameni care nu au acceptat comunismul și au găsit sprijin în Statele Unite. Tocmai de aceea regimul lui Castro a încercat să lovească în increderea americanilor în comunitatea cubaneză, dar mai ales în siguranța și linistea zonelor unde au fost așezați delicvenții cubanezi pretinși refugiați politic.

Nu aveau cum să scape poveștile astea strategilor islamiști. Nici faptul că în Europa se nasc din ce în ce mai puțini copii. Și au început și ei conquista lor: în fiecare zi la granițele Europei se calcă în picioare mulțimi imense de musulmani care caută în Europa un trai mai bun, o libertate pe care la ei nu o găsesc și un spațiu pe care să-l stăpânescă fără luptă după ce se îmnulțesc suficient cât să domine demografic. ISIS a plusat recunoscând public că trage tare să umple Europa de emigranți, mulți din aceștia fiind chiar în activul armatei Califatului. Pe față recunoscut, public, fără probleme și fără frică – aici și aici.

Știind toate astea, cum de acceptă autoritățile europene situația? Simplu: s-a cultivat ani buni vinovăția europenilor față de cei din Africa și Maghreb, ca și cum nenorocirile lor nu au venit de la Mobutu, Mugabe, Bokassa, Idi Amin și alții ca ei, ci de la firmele europene care nu ar lăsa piața din Africa să se dezvolte (o fi vorba de firmele africane producătoare de autoturisme, avioane, chimicale sau ce or mai fi vrut ei să ridice, dar nu i-a lasat economia europeană). Pierderea de vieți omenești din Mediterana a picat și pică tot în sarcina europenilor care nu le-au pus vase fiabile de trasport la îndemână, probabil.

Așadar, parte din cei de la Bruxelles se simt vinovați și vor să ne simțim și noi vinovați pentru lucruri străine nouă, dacă vorbim de responsabilitate morală. Dar mai e o explicație: stânga europeană și-a pierdut adepții ăia, adevarații, gen Brigăzile Roșii.

Proletariatul o duce binișor și se poate numi lejer pătură de mijloc, de revolta bolșevica, vara nu le mai arde decât grecilor, iar singurii care se mai văd datori să facă ceva pentru cauza proletariatului sunt blocați în cârciumi, între planuri din cuțite și pahare. „Oastea Stângii” s-a înmuiat și și-a pierdut voința de Revoluție. Zero masă critică. Războinicii stângii mai fac câte ceva doar cu gură, pe la conferințe hipsteriale.

Așadar era nevoie de soldați care să poată aduce haos pe străzi, să dărâme puterea și să schimbe societatea din țâțâni. Și asta se face acum, când sunt primiți cu bratele deschise bărbații și copiii Islamului, oameni fără școala și meserie care sunt condamnați să trăiască la marginea societăților occidentale, în care cei mai mulți nu se pot adapta (marile comunități musulmane din Occident sunt comunități de neadaptați), după cum s-a demonstrat stiințific și public în anii din urmă, chiar și când e vorba de cei din a doua generație așezată în Europa.

Avem așadar agende convergente ale inamicilor valorilor occidentale: islamiștii vor ocuparea Europei și islamizarea ei, iar comuniștii vor darâmarea instituțiilor, distrugerea modului de viața și culturilor tradiționale europene spre a instaura o nouă ordine socială. Asta tocmai acum, când NATO privește Kremlinul în ochi și cel care clipește primul o sa încaseze lovitura.

Masa imensă de funcționari captivi ai statelor sociale urmează tâmp ordinele elitei stângii, unde aceasta conduce, indiferent cât de iraționale și împotriva firii ar fi acestea, numai pentru că stânga le garantează locul de munca-adăpost, pe întreaga durată a vieții – la stat.

Împotriva acestui haos sunt destui oameni liberi care își fac datoria înaintea lui Dumnezeu și față de țările lor, mărturisind adevărurile ascunse de mașina de propagandă a stângii și luptând legal și onorabil pentru câștigarea puterii politice, pentru a apăra modul de viața iudeo-creștin, european, civilizat. Numai că nu știu dacă e destul. Nădăjduiesc să nu fim – cei care nu acceptăm marxismul cultural, sinuciderea demografică, revoluția sexuală și ideologia multiculturalismului necondiționat – în situația în care se spunea că e armata britanică în secolul 19: „Armată de lei, condusă de măgari.”

(autor: Preot Alexandru Coman, sursa: www.înliniedreapta.net)