190 de ani de la naşterea lui IOAN BUTEANU – marele erou...

190 de ani de la naşterea lui IOAN BUTEANU – marele erou martir al Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania

by -
2 1100

Ion Buteanu s-a născut în anul 1821 în localitatea Şomcuţa Mare şi a fost, alături de Axente Sever şi Simion Balint, unul dintre principalii colaboratori ai lui Avram Iancu între prefecţii şi conducătorii revoluţionarilor români transilvăneni de la 1848 – 1849. Provenea dintr-o veche familie de nobili români maramureşeni, dar care, ca şi restul nobilimii române din Transilvania, dispăruse datorită politicii asidue de maghiarizare forţată. A absolvit studiile de drept la Cluj şi a activat o perioadă ca jurist-cancelist la Tabla regească ( Curtea de Apel ) de la Târgu Mureş, alături de Avram Iancu şi ceilalţi viitori fruntaşi revoluţionari, Alexandru Papiu Ilarian şi Petre Dobra. Ulterior, devenind avocat, s-a stabilit, în această calitate, la Abrud unde l-a găsit izbucnirea evenimentelor revoluţionare paşoptiste.

În primăvara anului 1848, Ioan Buteanu avea consolidate convingerile politice şi naţionale după care îşi va desfăşura activitatea viitoare respectiv, necesitatea recunoaşterii şi obţinerii libertăţilor şi drepturilor sociale şi naţionale pentru românii transilvăneni. Pentru realizarea acestor idealuri, el a găsit locul propice în Munţii Apuseni, unde patriotismul naţional românesc reprezenta cartea de căpătâi a fiecărui român. Datorită atitudinii sale profund naţionale şi activităţilor derulate în virtutea acesteia, Ioan Buteanu a câştigat repede aprecierea, consideraţia şi prietenia celor mai mulţi dintre viitorii revoluţionari paşoptişti, între care Nicolae Bălcescu, Alecu Russo, Avram Iancu şi Simion Balint, alături de ultimii doi lupând cu arma în mână împotriva armatei revoluţionarilor maghiari ce doreau unirea forţată a Transilvaniei cu Ungaria, împotriva voinţei românilor majoritari. De altfel, necesitatea înfăptuirii dezideratului naţional al românilor – libertate şi unitate – reiese şi din scrisoarea pe care o trimite spre publicare în „Gazeta de Transilvania”, de la Braşov, la 29 martie 1848 şi în care spune între altele: „…a sosit timpul şi pentru noi (românii-n.n.) să ne trezim din letargul cel profund, de nu voim să ne prefacem cu timpul în alt element străin şi să ne stingem de tot de pe faţa pământului în privinţa naţională…” Consecvent principiilor sale patriotice şi fiind unul dintre fruntaşii românilor transilvăneni care se opunea cu îndârjire unirii silnice a Transilvaniei cu Ungaria, preconizate la punctul 12 al programului  revoluţei maghiare de la 1848, Ioan Buteanu se remarcă şi în calitate de organizator al adunărilor românilor de la Abrud, Câmpeni, Bistra şi Blaj (aprilie) din primăvara anului 1848, care au precedat Marea Adunare de la Blaj, din mai 1848.

Un moment important, de referinţă pentru conturarea personalităţii lui Ioan Buteanu l-a reprezentat Marea Adunare Naţională de la Blaj, din 3/15 mai 1848, de pe Câmpia Libertăţii. Atunci a devenit el mai cunoscut revoluţionarilor din Moldova şi Muntenia care au participat la această adunare şi a intrat definitiv în pleiada marilor revoluţionari paşoptişti. Patriotismul, demnitatea, curajul, spiritul organizatoric şi calitatea de foarte bun orator l-au făcut să fie recunoscut ca unul dintre cei cărora li se datorează, în mare măsură, buna organizare a adunării, dar şi ca unul dintre cei mai importanţi conducători ai revoluţionarilor români din Transilvania, la 1848-1849. În acest context, Alecu Russo, marele scriitor şi revoluţionar muntean, participant la Adunarea Naţională de la Blaj, aprecia în termeni elogioşi, pe lângă Avram Iancu şi pe Ioan Buteanu, numindu-i, între altele, adevăraţi şi buni români, înţeleşi, iubiţi şi apropiaţi de popor. Toate aceste calităţi au făcut ca el să fie numit Prefect al Zarandului de către Consiliul Naţional Român cu sediul la Sibiu. Totodată, Avram Iancu l-a însărcinat cu înfiinţarea şi conducerea Legiunii a III-a din Crişeni. În calitatea sa de prefect al Legiunii Zarandului, Ioan Buteanu şi-a demonstrat curajul şi calităţile de bun comandant militar pe câmpurile de luptă unde i-a condus pe români. Istoria a reţinut pentru totodeauna contribuţia sa la înfrângerea armatelor revoluţionare ungare şi a detaşamentelor voluntarilor maghiari şi secui în zona Zarandului unde a stopat inaintarea ungurilor din direcţia Ungaria, la înfrângerea aceloraşi armate şi detaşamente ungureşti, maghiare şi secuieşti pe Valea Mureşului şi în zona Huedin şi la blocarea accesului acestora în interiorul Munţiilor Apuseni! În acele momente dramatice pentru apărarea pământului străbun, când de multe ori românii erau copleşiţi numeric şi nu dispuneau de o echipare corespunzătoare asemenea ungurilor, detaşamentele şi cetele de lupători români  au dat dovadă de un eroism extraordinar. Evenimentele respective au propulsat din rândul acestora, pentru eternitate, mulţi eroi ce au intrat pentru totodeauna în Pantheonul eroilor naţiunii române. Între ei se numără, la loc de cinste, şi Ioan Buteanu! Deosebit de semnificativ pentru exemplificarea profundelor sentimente naţionale, ce concordau pe deplin cu spiritul vremii şi care îl animau pe Ioan Buteanu este conţinutul scrisorii pe care acesta o trimite, în timpul luptelor, lui Kalman Csutak, ofiţer în armata revoluţionară ungară: „ Aşa cum văd dvs. lucraţi pentru principiile egalităţii şi fraternităţii. Foarte mă mir că şi noi românii ne luptăm tot pentru aceleaşi principii şi de când am început lupta tot adevărata libertate şi recunoaştere a existenţei politice a naţiunii române am proclamat-o. Aceasta ne-a fost lozinca, pentru aceasta trăim şi murim. Dar dacă dvs. pentru aceasta vă luptaţi, atunci nu este nici o deosebire între noi şi e păcat a vărsa atâta sânge…Aceasta nu aduce cu sine principiul frăţietăţii…N-an încercat noi a ne însoţii cu voi pentru câştigarea libertăţii numai să ne recunoaşteţi naţionalitatea ? N-am dorit noi a vă întinde dreapta noastră numai ca să înţelegeţi principiul egalităţii aşa cum este înţelesul lui adevărat ? A trecut timpul, credem, de a mai subjuga popoare. În fiecare naţiune ca şi în dvs. s-a deşteptat simţul naţionalităţii. Nu v-aţi putut desmetici ca să ştiţi că aveţi nevoie de simpatia românilor ? Elementul românesc, de la Tisa la Marea Neagră e mult mai compact decât al vostru şi nu poate pieri din şirul popoarelor. Ar fi bine dacă v-aţi gândi a câştiga dragostea românilor, pentru că de asta aveţi nevioe, iar nu să omorâţi oameni neînarmaţi, femei şi copii, să aprindeţi satele, să duceţi la sapă de lemn poporul şi să prefaceţi ţara într-un cimitir pustiu. Nu vă pătaţi caracterul naţional ! Voi şi în epoca libertăţii mai ţineţi după exemplul vechiului sistem sclavagist…adică voi numai la slugi doriţi a fi cârmuitori, iar nu la cetăţeni liberi. Da, fiindcă libertatea voastră este numai linguşire, amăgire şi vorbă goală”.

Sfârşitul lui Ioan Buteanu a fost tragic. El a căzut victimă concursului de împrejurări creat în mod premeditat, dezonorant şi laş de către Ludovik Kossuth, conducătorul revoluţiei maghiare, în timpul perioadei de negocieri de la Abrud ( începutul lunii mai 1849 ) dintre reprezentanţii revoluţionarilor transilvăneni şi deputatul Ioan Dragoş, trimisul lui Kossuth. Deşi era declarat armistiţiu, Kossuth şi-a încălcat cuvântul dat, respectiv că pe durata negocierilor va opri orice activitate militară împotriva românilor, şi a dat ordin aventurierului Hatvani să atace Abrudul în intenţia de a-i captura pe Avram Iancu şi ceilalţi fruntaşi români. Ceea ce nu a  reuşit să înfăptuiască pe calea  armelor, Kossuth încerca acum să realizeze prin minciună, perfidie şi înşelăciune! A fost o faptă ruşinoasă care i-a descalificat pe unguri în faţa lumii civilizate şi a istoriei universale!  A câta oară ?! Ioan Buteanu este arestat,  la 6 mai, deşi armistiţiul era în vigoare, şi dus legat de un tun de către  Hatvani în fuga sa din Abrud spre Ungaria. În ziua de 23 mai 1849, înainte de a trece în Ungaria, în satul Iosăşel, jud. Arad, Ioan Buteanu este spânzurat de Hatvani, acest „erou” beţiv care a rămas în istorie numai prin dezonoare şi ruşine datorită crimelor săvârşite, în timpul unui armistiţiu, atât asupra populaţiei civile neânarmate, cât şi a lui Ioan Buteanu acum. La acestea se adaugă, bineînţeles şi înfrângerile catastrofale pe care le-a suferit din partea lui Avram Iancu şi fuga sa ruşinoasă în Ungaria. Ioan Buteanu a fost demn până în ultima sa clipă de viaţă, adevăr ce reiese din ultimele sale cuvinte rostite înaintea execuţiei: ”Mor liniştit, căci a mea moarte este răzbunată de ajuns prin cele două înfrângeri ale ungurilor la Abrud. Eu mor, dar nu mă tem de moarte, căci am stat zi de zi în faţa ei”. A fost îngropat pe locul execuţiei, iar în anul 1868 a fost deshumat şi îngropat  în localitatea Gurahonţ. În anul 1924, la centenarul naşterii lui Avram Iancu, a fost reângropat la Ţebea, alături de gorunul lui Horea  şi mormântul lui Avram Iancu. Zece ani ani târziu, în 1934, a fost dezvelit monumentul-troiţă din localitatea Iosăşel, jud.Arad, pentru a marca locul unde fusese asasinat mişeleşte Ioan Buteanu. Poate că între cele mai frumoase cuvinte ce s-au rostit despre acesta au fost şi cele ale lui Dr. Grigorie Cosma, episcopul de Arad, la acea dată şi preşedinte al Ligii Antirevizioniste regionale: „Ioan Buteanu şi-a sacrificat de bună voie fericirile acestei vieţi pentru moartea de martir. El a fost o întrupare desăvârşită de eroism şi de măreţie de suflet. Alături de el au pierit în spânzurători, înecaţi în valurile Crişului, sau împuşcaţi, mulţime de preoţi, primari, ţărani simpli. Nu erau cruţate de furia ungurilor nici femeile. Toate aceste jertfe, toate aceste sfârşituri tragice, nu ne amintesc ele oare chinurile şi persecuţiile primilor creştini arşi pe ruguri? Neamul nostru a fost un neam de eroi, dar mai ales de martiri… Parcă auzim glasul lui Ioan Buteanu şi al celorlalţi mireni şi preoţi, care au pierit în spânzurători, care de altă moarte silnică, spunându-ne: Noi ne-am jertfit pentru libertate, pentru neam şi lege creştinească. Voi le aveţi pe toate păstrate cu sfiinţenie şi întărite, ele fiind chezăşia puterii şi a fericirii noastre româneşti !”.

material de Col.(r) prof. Claudiu Aiudeanu

 

 

(Visited 363 times, 1 visits today)

2 COMMENTS

  1. D-lui Colonel Aiudeanu,sincere felicitari pentru acest material deosebit de interesant in cunosterea mai bine a ceia ce a insemnat un episod din marea epopee a Revolutiei Pasoptiste!Felicitari,deasemeni si publicistului Remus Tanase pentru alegerea si publicarea acestui articol deosebit! Si un gind pios martirului pasoptist Ioan Buteanu,odihneasca-se in pace! Sa auzim numai de bine!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.