40 de ani de înjugare a României la FMI. Destul! (1)

40 de ani de înjugare a României la FMI. Destul! (1)

by -
3 399

La 15 decembrie 1972, România a devenit membru cu drepturi depline al Fondului Monetar Internaţional prin semnarea acordului de aderare şi vărsarea cotei sale de participare. Tocmai s-au împlinit 40 de ani de la acest eveniment.

Negocierile tehnice au durat aproape doi ani. După terminarea lor, când totul era convenit cu reprezentanţii Fondului, propunerile finale de aderare au fost discutate şi aprobate de Biroul Politic al PCR. Tonul discuţiilor l-a dat Ion Gheorghe Maurer, prim-ministrul în funcţie, care a subliniat importanţa acestui pas istoric, exprimând susţinerea propunerilor. Toţi ceilalţi membri au susţinut şi aprobat propunerile de aderare. Înainte de a primi împuternicirea Guvernului Român de a semna Acordul de aderare la FMI şi BIRD, au fost prezentate Comisiilor Marii Adunări Naţionale propunerile de aderare. După ce s-a făcut prezentarea în faţa a sute de deputaţi care constituiau Comisiile, a fost o singură interpelare din partea unui deputat, pe nume Constantin Pârvulescu (fost secretar general al PCR într-o conducere triumviră, un cominternist cunoscut, care, totuşi, la un moment dat, a denunţat cultul personalităţii lui Ceauşescu la Congresul al XII-lea al PCR). Interpelatorul întreba dacă s-a examinat bine unde intrăm şi dacă acest act nu va afecta suveranitatea ţării? Răspunsul la această interpelare l-a dat Florea Dumitrescu, care a justificat astfel: „Am precizat în faţa Comisiilor reunite că am studiat cu răspundere politicile acestor instituţii şi m-am angajat că tot ce voi întreprinde în relaţiile cu FMI şi BIRD va sluji promovării interesului naţional. Comisiile au votat propunerile, iar eu am acţionat împreună cu reprezentanţii MAE pentru pregătirea semnării documentelor de aderare: ne-am consultat cu Ambasada României din SUA, cu reprezentanţii FMI şi BIRD, am stabilit data semnării (15 decembrie 1972), m-am pregătit pentru primele discuţii privind colaborarea cu cele două instituţii.”

Despre negocieri, despre prezenţa delegaţiei FMI la Bucureşti, despre aprobarea propunerilor nu s-a făcut nici un fel de comentariu în mass-media. Nu i s-a comunicat nimic nici Comisiei Financiar-Valutare a CAER (organism de cooperare economică al ţărilor socialiste din care România făcea parte). Abia spre sfârşitul anului 1972 au fost anunţaţi şi partenerii din CAER. S-a declanşat o adevărată dezbatere furtunoasă: că România se aruncă în braţele capitalismului, că va fi subminată suveranitatea ţării, că România sparge unitatea ţărilor socialiste etc.

În contextul respectiv, marcat profund de Războiul Rece, a fost un eveniment deosebit, care a luat prin surprindere celelalte ţări socialiste, şi în primul rând URSS, dar şi alte state ale lumii, el fiind amplu comentat şi de presa internaţională, dar nu şi de cea din România, care, în afara unei ştiri seci, n-a publicat un rând.

După ce România a devenit membru oficial la FMI, McNamara, preşedintele Băncii Mondiale la acea dată, a spus: “Acum când România este membru al FMI şi al Băncii, ne-am gândit să-i acordăm pentru început credite într-un volum de un miliard de dolari”. La solicitarea părţii române de a primi credite pentru creşterea producţiei, pentru crearea de noi locuri de muncă, pentru sporirea veniturilor, pe baza programelor de dezvoltare economico-sociale, prin realizarea de obiective noi în diferite domenii ale industriei, agriculturii etc., şi modernizarea obiectivelor vechi, McNamara a precizat că reglementările Băncii nu prevăd astfel de credite.  În schimb, puteau fi luate credite pentru infrastructură.

Însă analiza relaţiilor altor ţări cu FMI şi Banca Mondială scotea în evidenţă că finanţarea din credite cu prioritate a infrastructurii a dus multe ţări la creşterea datoriei externe, la sărăcie şi mizerie. Pentru a nu pierde, totuşi, un client care spărgea blocul răsăritean, Banca Mondială a acceptat să-şi modifice regulile, astfel încât a aprobat şi accesarea de credite pentru producţie. Începând cu anul 1972, România a încheiat până în prezent cu Fondul Monetar Internaţional 12 acorduri stand-by, ca suport financiar al programelor economice. Cine sunt aceste instituţii financiare internaţionale, ce doresc, care au fost relaţiile cu România şi, mai ales, care au fost consecinţele acestor relaţii? Iată, pe scurt, seria de probleme pe care o abordează articolul de faţă.

Câteva lămuriri

Instituţiile de la Bretton-Woods (FMI, Banca Mondială etc.) au fost create în 1945 ca o încercare a capitalismului internaţional de a-şi găsi noi resurse de supravieţuire în noua conjunctură economico-socială şi politică postbelică.

Odată cu criza mondială din anii ’70, pentru a se experimenta noi posibilităţi de“a controla sistemul”, FMI-ul a căpătat noi valenţe. FMI şi Banca Mondială au ajuns să se creadă marii savanţi ai lumii în materie de inginerie socială, dezvoltare economică, stabilitate monetară. Beneficiind de principalul factor de putere al capitalismului imperialist – banul, capitalul cu cea mai rapidă mobilitate – instituţiile internaţionale amintite fac experienţe în diferitele laboratoare sociale reprezentate de ţările lumii, îndeosebi ale lumii a doua şi a treia.

Astfel, FMI, care nu fusese cunoscut ca organism de acordare a asistenţei în vederea înfăptuirii reformelor economice, s-a trezit peste noapte că ar avea veleităţi de a face miracole economice. După planuri excesiv de austere, experimentate în diverse ţări în curs de dezvoltare, rezultatul a fost un lanţ de eşecuri. Ba mai mult, cu cât planurile au fost respectate mai riguros, cu atât eşecul a fost mai mare. Acest organism financiar ale cărui programe sunt centrate pe echilibrarea balanţei de plăţi a sărit peste cal, implicându-se în procese mult mai complexe (de inginerie socială) prin asumarea unor responsabilităţi care îl depăşesc.

Ţările din sistemul socialist au atacat puternic aceste instituţii ca exponente ale imperialismului postbelic (ceea ce era real), deşi ele funcţionau sub oblăduirea ONU. Izolate în propriul lor areal economic (vezi CAER), statele respective au respins, bineînţeles, orice colaborare în instituţiile financiare amintite.

autor: Marian Tudor

sursa: Ziarul Națiunea

(Visited 43 times, 1 visits today)

3 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.