China şi noua generaţie de conducători

China şi noua generaţie de conducători

by -
0 585

Congresul al 18-lea al Partidului Comunist Chinez este considerat unul dintre principalele evenimente ale anului 2012, el fiind urmărit cu uriaş interes nu numai pe plan intern. Este vorba, între altele, de cea mai mare organizaţie din lume, numărul membrilor săi fiind de peste 82 de milioane. Spre a-i urmări lucrările lui au fost acreditaţi 2.723 ziarişti, dintre care 1.704 erau străini, în vreme ce numărul delegaţilor a fost de 2.270! Totodată, acest eveniment a marcat apariţia la rampă a celei de a V-a generaţii de conducători ai Chinei comuniste, noul lider al partidului, Xi Jinping, 59 de ani, care, din martie 2013, devine şi şef al statului, s-a născut după al Doilea Război Mondial şi, ce este mai important, după proclamarea Republicii Populare Chineze! Aceste amănunte arată că, în fapt, Congresul a continuat politica tranziţiei pe care a iniţiat-o Deng Xiaoping, după ce, fără a deţine oficial vreo funcţie de prim plan în conducerea ţării şi a partidului, el a condus de facto China, imediat după moartea lui Mao Zedong. Ca urmare, cum spuneam, prin Xi Jinping se impune cea de a IV-a generaţie de conducători ai Chinei comuniste, care a început cu Mao, a continuat cu Deng Xiaoping, Jian Zemin şi Hu Jintao.

Poate nu întâmplător, exact când la Palatul Poporului din Beijing debutau lucrările Congresului, la Paris, ziarul „Le Monde”, în colecţia Comprendre un monde qui change publica volumul Chine: de la revolution a la naissance d’un geant, coordonat de Erik Izraelewicz, redactor şef al acestuicotidian. În prefaţa sa, Izraelewicz nota: „Mao a lăsat succesorilor săi, la finele anilor 1970, o ţară închisă restului lumii, izolată de toţi şi de toate, suferind de o foamete teribilă, a cărei intelighenţie fusese decimată de Revoluţia culturală. Dar, aşa cum arăta Angus Maddison, istoric al economiei, înainte să descindă în infern, China fusese multă vreme prima putere economică a planetei. Ea reprezenta o treime din bogăţia mondială la începutul secolului al XIX-lea şi doar 1% la mijlocul secolului XX! (…) Dintre cele trei dogme care structurau perioada maoistă – deplinele puteri ale partidului, etatizarea economiei şi bizuirea pe propriile forţe – Deng nu a păstrat-o decât pe cea politică, iar pe plan economic a promovat o dublă liberalizare, cea care a pus capăt dominaţiei totale a statului, pe plan intern, şi a marcat debutul deschiderii pe plan extern. Aşa s-a ajuns că timp de numai o generaţie (30 de ani), China să înfăptuiască propria sa „revoluţie industrială”, această fază de decolare economică pe care Europa şi America au cunoscut-o de-a lungul unui secol şi jumătate. Totul în China s-a făcut foarte repede; transferul de la agricultură spre industrie, de la ţară la oraş, emergenţa unei clase mijlocii şi debuturile unui consum de masă. Producţia a crescut în medie cu circa 10% pe an.(…) Niciodată, istoria economiei unei ţări atât de mari nu a consemnat o creştere atât de mare într-o atare perioadă. Aşa se face că, la începutul secolului XXI, China este o ţară bogată, locuită de oameni săraci. Astfel, ea ocupă locul 2, după SUA, atunci când vorbim despre Produsul Intern Brut, dar ocupă un loc dincolo de 100 dacă ţinem seama de Produsul Intern Brut pe locuitor”. Pornind de la datele de mai sus, dar şi de la altele, ziaristul de  la „Le Monde” scria că noua generaţie de conducători ai Chinei ce-l are în frunte pe Xi Jinping va trebui să continue liberalizarea şi deschiderea economiei şi, deopotrivă, trebuie să-şi asume responsabilităţi pe plan mondial. Totodată, mulţi comentatori insistă asupra lui Xi Jinping şi a lui Li Keqiang, cel care, în martie, va deveni premier, succedându-i lui Wen Jibao. De reţinut că nu se schimbă doar conducătorul partidului, şeful statului şi premierul, ci că, dacă luăm în calcul toate marile instituţii ale ţării, va fi vorba de o primenire a 60%-70% dintre posturi. Cu alte cuvinte, este o schimbare de amploare, fie că vorbim de instanţele politice, fie de cele executive, de parlament sau de omnipotenta Comisie Militară Centrală (CMC), un organism ce permite partidului să controleze armata. Încă înainte de Congres, şi în CMC s-au făcut mari schimbări de cadre. Înainte de orice, este de notat că generalii numiţi la comanda ei au maximum 62-63 de ani, iar vârsta pensionării lor obligatorii a fost fixată la 70 de ani. Ea are 12 membri, iar înaintea Congresului o mare parte dintre ei s-au retras.În al doilea rând este de notat că cel ce ocupă postul de vicepreşedinte al CMC devine, potrivit tradiţiei, lider al partidului şi al statulului. Pentru a se roda şi a se familiariza cu problemele partidului, el este numit cu patru-cinci ani înainte în acest post, fiind desemnat succesor al şefului partidului de către cei 7 membri ai Comitetului Permanent al Biroului Politic al CC al PCC şi validat mai târziu de Congres. De asemenea, este ales şi vicepreşedinte al ţării. De pildă, Xi Jiping a fost numit vicepreşedinte al CMC în octombrie 2010, după ce, în martie 2008, fusese ales vicepreşedinte al ţării.

În ce-l priveşte, noul conducător chinez are o biografie foarte interesantă. S-a născut la 1 iunie 1953, la Beijing, şi este fiul lui Xi Zhongxun, care a participat la Marşul cel Lung al armatei comuniste comandate de Mao în anii 1930. Acesta a fost vicepreşedinte al Adunării Populare (Parlamentul) şi vicepremier, posturi din care a fost destituit de Mao, în 1962, fiind acuzat  de complot, după ce în prealabil fusese exclus din partid. În următorii 15 ani şi îndeosebi în timpul Revoluţiei culturale, tatăl lui a fost închis, marginalizat şi persecutat, find trimis la reeducare în provincia natală. Între timp, şi Xi Jinping a fost muncitor într-un sat,  unde a stat 7 ani. Deşi a reuşit să ajungă în Beijing, a fost prins şi trimis înapoi. S-a alăturat Ligii tinerilor Comunişti din China, iar din 1974 a devenit membru de partid. Între 1975 şi 1979 a studiat la Univesitatea Tsinghua, dar nu a profesat niciodată. Între timp, în 1978, după moartea lui Mao, Den Xiaoping, reabilitat şi el, îl va reabilita, la rândul său, pe Xi Zhongxun, care va deveni unul dintre cei 9 membri ai Comitetului Permanent al BP al CC al PCC, funcţie extrem de importantă, care i-a permis să participe la liberalizarea economiei şi la definirea politicii de tranziţie din ţară, care a constat în esenţă în stabilrea a maximum două mandate de conducător al partidului şi, respectiv, de preşedinte al Chinei. Xi Jinping va fi numit în 1982 prim-secretar al regiunii Hebei, renumită pentru creşterea porcilor. Ulterior a deţinut funcţii importante în privinciile de coastă şi în oraşul Shanghai. În Fujian, în 2000, ca guvernator va încerca să atragă capitaluri din Taiwan. La Zhejiang a fost secretar de partid între 2002 şi 2007, post în care s-a ocupat îndeosebi de probleme ecologice şi de combaterea corupţiei. Situată în estul ţării, în această provincie au apărut numeroase întreprinderi particulare. În 2010, octombrie, Xi este ales vicepreşedinte al CMC, ceea ce, cum spuneam, însemna că, în absenţa vreunei surprize, urma să devină secretar general al partidului în octombrie 2012, fapt ce s-a întâmplat. El este considerat lider al grupului de „prinţi roşii”, constituit din descendenţi ai celor ce au format prima şi a doua generaţie de conducători ai ţării. Xi Jinping a fost căsătorit cu fiica fostului ambasador chinez în Marea Britanie, cei doi divorţând după trei ani. În 1987, s-a însurat cu cântăreaţa de muzică populară Peng Liyan, angajată a Ansamblului Armatei încă de la vârsta de 18 ani. În prezent, ea are gradul de general.Cei doi au o fiică –  Xi Mingze- născută în 1992, care, la ora actuală, studiază la Universitatea Harvard din SUA.

Dincolo de toate detaliile, Xi Jinping este un om politic cu o biografie fabuloasă, de numele lui se leagă extraordinara dezvoltare a provinciei Zhejiang şi a oraşului Shanghai. Prima este azi cea mai bogată provincie a ţării, iar capitala ei, Hangzhou, deţine recordul numărului de automobile Rolls Royce pe locuitor.Distanţa de la Mao la Xi nu este doar cea dela prima la cea de a V-a generaţie de conducători ai Chinei comuniste, ci dela acea Chină maoistă, închisă în faţa lumii, la gigantul care se naşte azi şi care, aşa cum anunţa Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE),  va deveni, în 2016, prima putere economică a lumii!

autor: Dumitru Constantin

sursa: Revista Clipa

(Visited 108 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.