71 de ani de la genocidul săvârşit de administraţia militară horthystă asupra românilor din Transilvania de nord – vest ( 13 septembrie- 25 noiembrie 1940 ) partea a II-a

Deşi, oficial, administraţia militară horthystă din Transilvania de nord-vest a început la data de 13 septembrie, crimele monstruoase comise împotriva românilor de aici au fost înregistrate încă de la începutul lunii septembrie.

Toate mărturiile referitoare la această etapă a ocupaţiei horthyste atestă crime şi orori comise împotriva românilor ce depăşesc puterea de înţelegere a oamenilor de atunci şi de azi! În acest sens, exemplificăm, foarte pe scurt, dovezile fiind extrem de numeroase, trei episoade petrecute în localităţile Trăznea, Huedin şi Ip. „Comuna Trăznea a fost ocupată de trupele ungureşti la 9 septembrie 1940. Ca şi când armata de ocupaţie ar fi executat un ordin primit, îndată ce satul a fost invadat de soldaţi, un veritabil potop de foc şi sânge s-a abătut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instinctele brutale: puşti, mitraliere, tunuri şi grenade. După ce au fost trase primele salve, soldaţii au pătruns în case şi au asasinat pe oricine găseau în calea lor, incendiind casele. Cazul preotului român Traian Costea, care, după ce a primit un glonte în cap, a fost tras pe galeria de lemn a presbiteriului – căruia i s-a dat foc şi care a ars în întregime odată cu cadavrul preotului – este tipic”. Şi tot referitor la masacrul de la Trăznea, documentele de arhivă consemnează că „ după încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de români şi de vii îi aruncau în văpaia focului caselor care ardeau, arzând de vii în chinuri groaznice şi mare jale răsună în tot locul de plânsetele lor”.

Monstruozităţile săvârşite de către horthyşti la Huedin sunt greu de crezut, de către orice om normal, că au putut fi făcute de oameni ! Între acestea se detaşează crima comisă cu bestialitate asupra protopopului ortodox Aurel Munteanu care – potrivit documentelor arhivistice – „ în ziua de 10 septembrie a plecat să oficieze slujba la înmormântarea unui credincios. În târgul din mijlocul oraşului, o bandă de 21 de unguri agresivi l-au schingiuit, timp de 4 ore, cu o ferocitate care întrece orice închipuire. A fost scuipat; i s-a strigat <popă hoţ, valah împuţit>; l-au lovit peste cap, peste faţă, peste braţe cu ciomege. I-au smuls părul şi barba din rădăcină, cu carne cu tot. Budai Janos Gyepu i-a înfipt un baston în gură de mai multe ori până i-a ieşit prin ceafă. Şi totul se petrecea sub privirile soldaţiilor unguri. Asasinii erau din Huedin şi localităţile învecinate printre care: Gall Ferencz din localitatea Saula, Geza şi Erezey Cizmar, Szekeres Janos din localitatea Pricalat  şi Budai Janos Gyepu din Huedin. Cadavrul lui, împreună cu al gardianului Nicula Gheorghe, care a sărit în ajutorul protopopului, au fost aruncate într-o groapă comună la marginea oraşului, pe moşia grofului Banffy, şi astupate sumar cu ţărână. După 10 zile, soţia află unde este îngropat soţul şi încearcă să-l ridice pentru a fi înmormântat în cimitirul ortodox…Mulţimea de români care veneau să asiste la înmormântare a fost împrăştiată de jandarmi, iar a doua zi mormântul a fost găsit devastat şi călcat în picioare…iar crucea smulsă din pământ”

În noaptea de 13-14 septembrie 1940, la Ip, a avut loc poate cel mai oribil masacru asupra românilor din zona ocupată de Ungaria horthystă : „ echipe de soldaţi unguri, însoţite de iredentişti şi membrii ai Gărzii naşionale ( formaţiune paramilitară constituită din etnici maghiari horthyşti locali – n.n. ) au scos din case pe toţi românii care nu fugiseră, i-au bătut până la sânge şi i-au schingiuit, zdrobindu-le oasele şi smulgându-le unghiile, apoi, fără a ţine seama de sex şi vârstă, i-au împuşcat cu focuri de armă şi de mitralieră. Femeile, în plus, au fost batjocorite, iar copiii spintecaţi…După măcel a urmat jaful cadavrelor şi al caselor celor omorâţi…Cadavrele au fost cărate cu căruţele, unii încă respirau, şi îngropate într-o groapă comună, de 35\25m.p., peste care s-a turnat 400 kg var şi apoi pământ”.

Toate aceste crime şi atrocităţi săvârşite în primele săptămâni ale lunii septembrie 1940 la care s-au adăugat altele, până la sfârşitul anului 1940, tot aşa de oribile şi bestiale, care au fost săvârşite de horthyştii unguri şi horthyştii etnici maghiari localnici din zona de ocupaţie, s-au transformat într-un genocid împotriva românilor ce este necesar să fie consemnat în istorie ca atare !!!

Tragedia abătută asupra românilor din Transilvania de nord-vest l-a determinat pe marele istoric Nicolae Iorga să condamne în faţa lumii întregi, prin articolul „Resultatul”, publicat în septembrie 1940, întregul şir de crime şi bestialităţi comise de horthyşti asupra românilor de aici : ”Ce s-a petrecut acolo la luarea în stăpânire de armata şi administraţia ungară, sub ochii ei şi fără nici o încercare de a o opri, ba chiar cu binevoitorul ei concurs, întrece orice închipuire şi se poate pune alături de cele mai groaznice scene din vremea năvălirilor barbare, când, cel puţin setea de a omorî nu era unită cu un sadism care aparţine vremurilor noastre. Spânzurări cu capul în jos, răstigniri, baterea cuielor în cap, presărarea cu var nestins a rănilor, acestea au fost, după câte ştiu până acum – şi martiriul se desluşeşte tot mai mult – semnele civilizaţiei poporului care s-a dezonorat prin asemenea acte…Din partea noastră n-avem decât un sfat. A nu se clinti un fir de păr din capul unui cetăţean maghiar al României. E cea mai teribilă pedeapsă ce putem da chinuitorilor şi asasinilor”.

Dar ceea ce a însemnat Ungaria horthystă, nu numai pentru zona de nord-vest a României ocupată vremelnic ci şi pentru întreaga omenire, la acel timp istoric, a sintetizat în mod clar intelectualul evreu-român Raoul Şorban, în ziarul „Ardealul”, din 15 septembrie 1944: „ regimul amiralului Horthy a fost inaugurat şi consolidat prin teroare. Prin cea mai cumplită teroare pe care a cunoscut-o Europa centrală în istoria sa modernă. Ei bine, în Ungaria lui Horthy, teroarea a devenit o instituţie. În administraţie, în universităţi, în armată, în presă, pretutindeni, teroarea era servită cu frenezie, cu simţiri, cu elan, cu tensiune…Când va veni cronicarul să răscolească faptele şi să ne dea tâlcul lor, lumea va vedea şi va judeca limpede ceea ce noi ştim deja şi anume că ordinea de lucruri ce domneşte în Ungaria astăzi este întoarcerea la un despotism desfrânat şi compromite tot ceea ce înseamnă libertate, demnitate şi progres”.

Cu siguranţă că multe dintre adevărurile cuprinse în rândurile de mai sus sunt cunoscute românilor, dar este extrem de necesar ca românii de azi să nu uite tragedia cumplită pe care horthyşii au abătut-o asupra înaintaşilor lor şi să vegheze permanent la apărarea statului naţional unitar român. Acest lucru se impune cu atât mai mult azi când asistăm la o recrudescenţă deschisă a acţiunilor ultranaţionalist-şovine, revanşarde şi separatist-teritoriale maghiare, fără egal în ultimii 67 de ani, ce vizează distrugerea integrităţii teritoriale a României şi când instituţiile statului abilitate de lege în al apăra, în acest plan, sunt ca şi inexistente !!!

Bibliografie : Teroarea horthysto-fascistă în nord-vestul României, Bucureşti, 1985.

material de Col.(r).prof. Claudiu Aiudeanu