Scrisoare către părinţi: „Române, să fii bun!”

…Încă am mânuțele mici; atât de mici încât sunt mult prea stângace ca să îmi fac patul singur, să arunc mingea sau să desenez frumos, linii drepte, perfecte. Te rog, nu te aștepta să le fac pe toate perfect pentru că sunt încă atât de mic! Te rog, atunci când îmi dai treabă, lasă-mă s-o fac singur și te mai rog să nu o mai faci încă o dată. Pentru că astfel voi simți că te-am dezamăgit și că nu am făcut față așteptărilor tale. Te-aș ruga să vezi partea bună a lucrurilor – m-am chinuit să-mi leg șireturile ghetuțelor singur, chiar dacă a rezultat doar un nod greu de desfăcut.

Atunci când ieșim la plimbare, te rog să faci pașii mici pentru că piciorușele mele sunt încă atât de micuțe. Iar eu vreau să țin pasul cu tine. Sunt la început de drum, lumea aceasta îmi este încă atât de necunoscută încât am nevoie de timp și de îngăduință să o înțeleg și să o traduc în lumea copilăriei mele. Ai răbdare, te rog, cu mine pentru că toate acest lucruri din jurul meu mi se par minunate și aș vrea să le înțeleg așa cum le înțelegi și tu. Lasămă să aflu totul în ritmul meu și nu mă pedepsi pentru curiozitatea mea. Încă te mai rog să nu mă limitezi inutil. Nu te enerva când întreb prea mult, prea des și, de multe ori, același lucru de zeci de ori. Eu nu cunosc lumea din jur așa cum o cunoști și te am doar pe tine să te tot întreb.

Atunci când îmi impui limite și reguli te asigur că nu mă supăr. Le voi respecta cu siguranță dacă ești consecvent în aplicarea lor. Însă, te rog să nu spui astăzi într-un fel și mâine în altul pentru că, astfel voi deveni confuz și nu voi mai înțelege ce am voie și ce nu am voie. Nu mă compara cu nimeni, nici cu frații sau surorile mele și nici cu prietenii sau colegii mei. Eu sunt unic și niciodată nu voi fi ca ceilalți. Sunt convins că am și eu ceva special, trebuie doar să-ți faci timp să-mi descoperi părțile bune.

Eu nu voi fi pentru mult timp copil. Te rog, așadar, să mă lași să-mi trăiesc copilăria, să mă bucur de micile bucurii oferite de această perioadă. Nu-mi încărca programul cu tot felul de lucruri inutile, nu mă pune să renunț la jucării, la somnul dulce și la jocul din curte cu Grivei.

Nu mă pune să fac treburi grele, mult prea grele pentru vârsta mea fragedă. Eu vreau doar să mă joc. Sufletul meu este atât de sensibil și de gingaș încât, te rog să nu-mi rănești sentimentele. Nu mă pedepsi prea aspru atunci când greșesc. Fii înțelegător, iartă-mă și învață-mă cum să nu mai greșesc. Dacă mă vei critica mereu voi deveni un om limitat, fără încredere în sine. Mi-ai putea critica faptele, nu pe mine ca persoană, căci astfel, cu timpul, m-aș simți inutil. Respectă-mi drepturile de copil și demnitatea. Nu mă umili ori de câte ori te superi pe mine sau pe altcineva. Nu folosi violența fizică și verbală pentru că, astfel, voi învăța doar să mă ascund de tine, să mint și să-mi fie mereu frică. De-ai putea să le înlocuiești cu blândețe, iubire și înțelegere!

Te rog să-mi păstrezi sufletul curat și nu mă învăța lucruri rele. Tu ești modelul meu. Nu mă minți pentru că astfel voi crede că minciuna este o normalitate; nu folosi forța pentru că atunci când voi crește mare o voi folosi și eu în relațiile cu cei mai mici decât mine; nu mă critica pentru că astfel voi învăța să judec pe alții; nu mă respinge pentru că voi crede că nu mă dorești și că sunt o povară pentru tine. Ajută-mă să învăț valorile morale: credința, adevărul, cinstea, încrederea, bunătatea, iubirea.

În întreaga lume există mulți copii a căror copilărie este marcată de durere, violență și teroare fizică și psihică. O copilărie trăită la negativ formează maturi cu traume psihice, maturi care, fie ajung să se identifice cu torționarul care i-a marcat copilăria, fie se închid în sine, neafirmându-și personalitatea. O copilărie lipsită de iubire, ocrotire și blândețe formează oameni care vor deveni, la rândul lor, violenți. Nu i-am putut înțelege niciodată pe părinții care și-au snopit în bătaie copiii pentru te miri ce motiv. Când am mai asistat în copilărie la scene de acest gen, m-am uitat speriată, îngrozită, gândindu-mă că sunt un copil extrem de fericit atunci când mama, în loc de bătăi, ne dădea bomboane și ne mângâia cu dragoste, iar tata, în loc de palme, ne plimba pe umerii lui lați și se juca „de-a calul” cu noi.

Mi-e milă de acești copii, oropsiți de soartă, de nenorocul de a avea părinți care nu apreciază adevărata fericire de a avea un copilaș, adevărata bucurie sufletească de a-i asculta respirația atunci când doarme, de a te bucura de primele cuvinte și de prima notă de zece. Nimic nu poate fi mai sfâșietor și mai nedrept decât ochii înlăcrimați ai unui copil. Te rog, nu te aștepta să le fac pe toate perfect pentru că sunt, încă, atât de mică!

A veni Crăciunul, au venit Sărbătorile şi te rog, nu uita, Române, să fii bun!

autor: Lilia Cazacu

sursa: Revista Art-emis