Apariţia şi evoluţia problemei kurde

Apariţia şi evoluţia problemei kurde

by -
2 1033

Kurzii sunt un popor din familia indo-europeană. Astăzi, populaţia kurdă numără între 35-40 mln. de oameni dintre care cea mai mare parte locuiesc pe teritoriul Turciei. Kurzii se mai pot găsi în Iran, Irak, Siria, Transcaucazia, Kirghizia, Kazahstan chiar şi în Europa, America sau Australia. În Turcia sunt cca. 20 mln. de kurzi ceea ce constituie 45,3 % din totalul  populaţiei kurde şi 21-25 % din totalul populaţiei Turciei. În Iran locuiesc   aproximativ 7-9 mln. de kurzi sau 14% din populaţia Iranului. În Irak există între 4-6 mln de kurzi.  În Siria 8% din numărul populaţiei sunt kurzi  constituind aproximativ 1,5 – 2 mln.  În fostele republici ale Uniunii Sovetice locuiesc 300 de mii de kurzi. În Liban tot în jur de 300 de mii.  Regiunia populată de kurzi se numeşte Kurdistan – adică arie de trai a poporului kurd cuprins între Munţii Anatoliei la Nord-Vest, râurile Tigru şi Eufrat  la Sud-Est şi pustiurile nemărginite din partea de Sud-Vest a  Iranului. Kurzii reprezintă cea mai mare naţiune din lume care nu a avut şi nici nu are un stat naţional. Ei vorbesc limba kurdă din familia indo-europeană  şi folosesc trei alfabete – cei din Turcia folosesc alfabetul latin, în Iran şi Irak se folosesc de alfabetul arabo-persan iar pe teritoriile fostului spaţiu sovetic – chirilic.  Teritoriul etnic nu are hotare bine fixate care cuprinde o suprafaţă de circa 500 – 530 mii km2. Din punct de vedere confesional marea majoritate a kurzilor sunt mulsumani suniţi (ei recunosc mai multe cărţi religioase decât musulmanii şiiţi). Musulmanii suniţi îşi trag descendenţa de la Ali. Suniţii sunt mai deschişi spre schimbări  şi îi uneşte credinţa într-un singur Allah. Kurzii au şi religii tradiţionale istorice precum religia alevită de la aleviţi. Printre kurzi, în special în Liban, există o comunitate a kurzilor creştini. Problema organizării kurzilor este destul de contradictorie ei sunt pomeniţi în izvoarele siriene, babiloniene, egiptene, urartu cu numele de „carduhi”. Xenofon, istoricul grec, spune că atunci când grecii sau întors în anul 401 din expediţia din Asia au trecut prin teritoriile carduhilor, fiind un popor feroce care apără cu mult sânge pământul natal. Se consideră că aceştea sunt strămoşii kurzilor de astăzi însă ulterior sa constatat că aceşti carduhi nu sunt de origine indo-europeană. Strămoşii lor trăiau mai la est de carduhi. Cea mai mare parte a istoricilor orientalişti – Diakonov, Amin Zaki, Minorski etc. – consideră că kurzii sunt un rezultat al sintezei dintre multe popoare antice care au locuit în Orient – huriţi, mezani, metani etc. Teoriile contemporane consideră că cei mai apropiaţi strămoşi ai kurzilor sunt totuşi mezii şi fac această concluzie că graiul este foarte apropiată de al  mezilor.  De mai mult de 4000 de ani kurzii locuiesc în Asia Inferioară.

Până în sec. XVI  istoria kurzilor este descrisă fragmentar. Ei nimeresc în sfera de influenţă a Imperiului Otoman şi Iran. Sultanul turc a purtat relaţii de vasalitate cu conducătorii (şeihii) kurzi. În secolul al  XIX-lea Mahmud al II-lea cucereşte definitiv Kurdistanul şi îl anexează în 1834 la Iperiul Otoman. Astfel începe mişcarea de eliberare antiotomană. Împotriva dominaţiei otomane sau răsculat sute de mii de kurzi care au fost conduşi de emirul Badirhan-bei, care chiar şi-a bătut şi o monedă proprie.  Acest emir nerecunoscând suveranitatea Turciei  a format  bazele statalităţii kurde.  Însă după un anumit timp Badirhan-bei este exilat în Siria la Damasc.
În 1880 se declanşează o nouă răscoală pe teritoriul otoman, în Irak şi Iran, dar este înbuşită iar câteva sute de mii de kurzi au fost împuşcaţi şi spânzuraţi.  La sfârşitul secolului al XIX – lea în Kurdistan încep să păntrundă ideile naţionaliste venite din Europa. În anul 1908 are loc revoluţia junilor turci care promovau ideea creării unui califat arab  în care să locuiască numai musulmani. Însă urmează destrămarea Imperiului Otoman o dată cu  înfrângerea suferită în Marele Război din 1914-1918. Conform Tratatului de la Sevres încheiat între Marile Puteri şi Turcia, era stipulat că din 1920 kurzii au dreptul să creeze o autonomie iar peste un an, în 1921 se pot proclama independenţi. Urmează războiul de eliberare naţională a turcilor lui Mustafa Kemal care a creat la Damasc în 1906 o organizaţie politică turcească numită „Patrie şi Libertate”.  Mustafa Kemal ia convins pe kurzi că vor obţine o autonomie foarte largă.  În 1923 este încheiat Tratatul de la Loussana care prevedea că teritoriile locuite de kurzi au revenit Turciei iar o altă parte a lor a nimerit sub mandat britanic şi francez respectiv Irak şi Siria. Iniţial Turcia recunoştea că kurzii formează alături de turci un singur popor. În primul parlament al Republicii Turce au existat 70 de deputaţi din partea Republicii Autonome Kurdistan. Atitudinea turcilor faţă de kurzi însă se schimbă şi urmează o politică de represiune militară.  Către 1924 prin Constituţia turcă toţi locuitorii Turciei erau numiţi „turci” astfel nerecunoscându-se minorităţile naţionale, iar kurzii fiind asociaţi ca turci sălbătăciţi sau turci de munte. Se intrezicea învăţământul, asociaţiile şi publicaţiile în limba kurdă. Începând cu 1932 sau promovat legi cu privire la deportarea masivă a kurzilor din Podişul Anatoliei. Tot în anii `30 este adoptată legea cu privire la turcizarea populaţiei kurde din Republica Turcă. Până în 1965 guvernul de la Ankara nu a permis străinilor nici să între nici să iasă din teritoriului populate de kurzi. Au fost turcizate familiile şi impuşi să se reboteze cu nume de origine turcă. Deasemenea s-a interzis să fie create partide politice şi să-şi satisfacă serviciul militar în armata naţională a Turciei. În perioada celui de al doilea război mondial a fost instaurat un regim de control militar pe acele teritorii.
În 1930 în localitatea Sulemania din Irak a fost organizată o mare răscoală sub conducerea lui Mahmud Barzandji. Centru de rezistenţă a kurzilor s-a mutat în Iran şi Irak. Deşi înăbuşită răscoala a avut o importanţă deosebită şi anume ca primul act de manifestare a conştiinţei naţionale a kurzilor din Irak. În 1946 pe teritoriul Iranului este proclamată Republica Kurdă de la Mehabad care se presupune că a fost creată cu ajutorul soveticilor. Forţele unite ale Iranului şi Irakului aduc la nimicirea acestei republici.         În 1961 în Irak va izbucni o mare răscoala a kurzilor sub conducerea lui Mustafa Barzani care obţine de la Saadam Husein dreptul de recunoaştere a kurzilor a limbii şi culturii naţionale. Kurzii au fost susţinuţi în aceste revendicări de SUA primind un ajutor financiar considerabil, au reuşit să creeze instituţii de învăţământ în limba kurdă. Husein însă reuşeşte să înăbuşe această răscoală şi chiar să provoace o scindare a mişcării kurzilor. În 1979 în legătură cu revoluţia din Iran, kurzii au preluat puterea în regiunile lor, dar Hamini reuşeşte să trimiă trupe militare astfel că kurzii din Iran şi Irak sau pomenit la începutul anilor `90 al sec. XX într-o situaţie disperată. Războiul din Golf şi acţiunea fulger a trupelor americane sub mandat ONU impun retragerea trupelor irakiene din Kuwait. În interiorul Irakului au loc conflicte declanşate de kurzi în 1991 care însă sunt iarăşi înăbuşite.  Sub presiunea trupelor ONU  se creiază un Kurdistan liber în Irak cu capitala la Sebril.
În iulie 2005, Mullah Bakhtiar – membru al Uniunii Patriotice din Kurdistan” a prezentat o hartă a “Marelui Kurdistan”. Conform lui Bakhtiar, harta Kurdistanului a fost aprobată de Parlamentul kurd, şi este bazată pe “evidenţe istorice şi geografice”. Bakhtiar a avertizat ca “poporul kurd” poate face unele compromisuri la funcţii ministeriale sau la privilegii, dar nu va accepta niciodată vreun compromis cu privire la “graniţele” istorice ale “Marelui Kurdistan”.
Mai mult, Bakhtiar a susţinut că “toti kurzii din afara graniţelor Kurdistanului se vor afla sub jurisdicţia statului kurd”. Pe harta “Marelui Kurdistan”, populaţiile care nu sunt nici kurde, nici arabe au fost asimilate drept “kurde”. Asirienii au fost asimilaţi tot “kurzi”, doar pe baza unei vagi asemănări lingvistce.
Mai ales Iranul si Siria sunt ingrijorate că SUA şi Israelul vor folosi pretextul “independenţei kurzilor” (care constituie o minoritate etnică în ambele ţări) pentru a le putea dezmembra. Nici Turcia – care a luptat timp de decenii cu terorismul kurd – nu se simte prea bine.
Barzani susţinut de SUA şi Israel riscă să destabilizeze întreg Orientul Mijlociu, vehiculând o hartă excesivă, valabilă poate în alt secol dar nu astăzi.

Cine poate, asadar, da asigurări că populaţiile arabă şi turkmenă vor accepta o hartă propusă de Bakhtiar şi tirania kurzilor? “Marele Kurdistan” reprezintă o “carte” pe care Statele Unite o joacă faţă de Iran şi Siria?  Istoria va arăta cum urmează a  fi soluţionată problema kurdă.

Iurie GOGU,masterand, Facultatea de Istorie si Filosofie USM
Sursa: vistieria.ro
(Visited 358 times, 1 visits today)

2 COMMENTS

  1. Lipsește din acest articol și contribuția kurzilor la genocidul armeano-siriac din aprilie 1915,soldat cu peste 1.5 milioane de morți și ocuparea teritoriului lor preponserent de către..kurzi.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.