Revizionismul ungar şi România

În evoluţia revizionismului ungar trebuie să deosebim două etape. În prima dintre acestea, care a început încă din anii 1919-1920, înainte chiar de semnarea Tratatului de la Trianon şi anume din momentul în care au fost comunicate guvernului ungar prevederile acestuia, a existat numai varianta “revizionismului integral”. Era aceasta reacţia emoţională a unei societăţi ce nu putea (sau nu voia) să renunţe la iluzii?; era rezultatul educaţiei şovine de decenii cu privire la “superioritatea” ungurilor faţă de popoarele învecinate şi a credinţei în eternitatea “Ungariei milenare”?; era vorba, oare, de incapacitatea de înţelegere a monarhiei austro-ungare?; sau, poate, “revizionismul integral” reprezenta reacţia unor forţe social-politice ale căror interese fuseseră lezate prin destrămarea vechii Ungarii?; ori anumite cercuri politice erau interesate în a canaliza atenţia poporului ungar spre himere revizioniste pentru a instaura în ţară un regim ultraconservator? Probabil că explicaţia cea mai apropiată de adevăr trebuie să aibă în vedere toate aceste elemente, fiecare dintre ele având partea sa de contribuţie la naşterea revizionismului şi impunerea lui în cadrul societăţii ungare.

Din 1927-1928 a început să se afirme şi “revizionismul moderat”, mai redus în ceea ce priveşte aria teritoriilor revendicate de la vecinii Ungariei, dar în nici un caz mai realist şi nici mai puţin periculos pentru aceştia. Dintr-un anumit punct de vedere, am putea spune chiar dimpotrivă. Pentru că, dac㠓revizionismul integral” nu putea găsi, în mod normal, sprijin la alte guverne sau printre oamenii de bună credinţă, fiind evidentă de la început lipsa lui de orice justificare, pe orice plan, “revizionismul moderat” era prezentat de oficialitatea şi de propaganda ungară ca “rezonabil”, ca o manifestare a voinţei Ungariei de a stabili o bază de înţelegere cu vecinii săi, ca un sacrificiu pe care statul ungar îl făcea în dorinţa stabilirii unui climat de pace, înţelegere şi colaborare în  Europa Centrală.

Semnalul de ofensivă al noii variante de revizionism a fost dat de lordul Rothermere, care a acceptat, în schimbul unor importante sume de bani, să pună în slujba cauzei revizioniste ungare grupul de ziare pe care îl conducea (71 de ziare şi reviste din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Canada, în frunte cu “Daily Mail”, care avea un tiraj de 2 milioane de exemplare). La 21 iunie 1927, lordul Rothermere a publicat în “Daily Mail” un articol intitulat “Locul Ungariei sub soare”, în care folosind date false, puse la dispoziţie de guvernul ungar, cu privire la numărul populaţiei maghiare aflate în zonele de frontieră ale Cehoslovaciei, României şi Iugoslaviei cu Ungaria, cerea retrocedarea acestor regiuni cu pretinsă populaţie maghiară majoritară[1]. În realitate, în  ceea ce priveşte zonele frontaliere ale României cu Ungaria, de exemplu, populaţia maghiară nu reprezenta decât 24%, pe când românii formau 54% (dacă luăm în consideraţie numai populaţia rurală, diferenţa este şi  mai mare: 18,1% faţă de 61,3%).

Deşi guvernul ungar nu se mulţumea cu o revizuire parţială, el a primit cu bucurie articolul lordului Rothermere, care i-a oferit prilejul de a organiza o largă campanie de propagandă revizionistă. În acelaşi timp, unii revizionişti unguri au înţeles din poziţia lordului Rothermere că înfăptuirea revizionismului integral era o utopie, întrucât nu ar fi putut găsi sprijin internaţional în acest sens şi, de aceea, au considerat că trebuia renunţat la această dogmă. Printre aceştia se afla şi Nagy Emil, fost ministru al Ungariei în Marea Britanie, care într-o lucrare publicată în 1928 sub auspiciile “Societăţii  Ungare de Politică Extern㔠(“Magyar Kulugy Tarsasag”) şi intitulat㠓Dreptate Ungariei” scria: “Planul Rothermere însemnează că neamul ungar trebuie să renunţe de a mai susţine ideea integrităţii şi trebuie să se obişnuiască cu gândul că a pierdut teritoriile locuite de masele diferitelor naţionalităţi, dacă, în  schimb, îi vor fi restituite acele teritorii locuite de maghiari şi şvabi care au fost răpite patriei mame fără nici un drept”.

[1] Referitor la campania revizionistă a lordului Rothermere, marele scriitor şi dramaturg Bernard Shaw scria: “Este inadmisibil ca oameni inconştienţi să încurajeze în Anglia, din motive personale, tendinţele revizioniste ale Budapestei şi încercările de a răsturna starea de lucruri actuală, tentative concepute de către cei care s-au dovedit ei înşişi  intoleranţi şi opresori, violatori de legi faţă de celelalte naţiuni” (Corneliu I. Codarcea, Le litige roumano-hongrois, Bucureşti, 1937

Ion Calafeteanu, Revizionismul ungar şi România, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1995, pp. 21-23.