Despre Oslo, incorect politic

Despre Oslo, incorect politic

by -
3 509

Putem să depăşim oroarea şi confuzia generate de incidentul de la Oslo într-o încercare de a-i citi semnificaţia într-o perspectivă mai amplă? Putem să depăşim dubla tentaţie de a-l vedea ca pe un gest izolat, al unui dezaxat, sau de a-l folosi ca pe un nou prilej de politizare şi propagandă? Avem tăria de a vedea, dincolo de turbulenţa şi emoţia contextului, semnificaţia mai profundă a tragediei? Să privim lucrurile cu luciditate. Eram conştienţi că sub ochii noştri e, în plină desfăşurare, criza economiei şi politicii occidentale. Acum, după Oslo, vedem cum criza cultural-identitară stă gata să erupă.

Incidentul de la Oslo este un nou semnal de alarmă, un nou simptom al profundei crize în care se afundă sistemul de guvernare occidental şi civilizaţia occidentală. Economia vestică – fie ea în varianta europeană, fie americană – este în criză. Setată să consume mai mult decât produce, să redistribuie avuţia şi riscul pe criterii de expedienţă politic-ideologică, ea colapsează sub ochii noştri. Guvernarea vestică este în criză. Fie că este la Bruxelles, fie că este la Washington, elitele birocratice şi politice par mai departe ca oricând de masele de cetăţeni, funcţionând după o logică proprie, străină interesului public. Deficitul democratic, deficitul de legitimitate devin tot mai mult nu accidente, ci trăsături ale sistemului.

Acum, încă sub şocul incidentelor de la Oslo, vedem cum criza cultural-identitară stă gata să erupă sângeros, pe fundalul problemelor de emigraţie şi al escaladării presiunii islamiste.

Responsabili pentru această criză complexă şi profundă a lumii vestice? E simplu: când ai o mare putere, ai şi o mare responsabilitate. Cine face şi desface de decenii bune harta Occidentului, identitatea şi cultura sa? Se poate deroba elita occidentală de responsabilitate? În niciun caz. Actualul climat este rezultatul leadershipului său din ultimele decenii. Niciodată nu a avut Occidentul nevoie mai mare de o elită politică, mediatică şi culturală inteligentă şi pragmatică.

Eram conştienţi că politicile demografice, de emigraţie şi culturale occidentale, promovate de elita mai sus menţionată, generează tensiuni şi probleme. Am fost de decenii bune martorii unei presiuni continui exercitate asupra unei bune părţi a populaţiei occidentale. Le-a plăcut sau nu, părea că occidentalii erau resemnaţi. Politicile respective, promovate cu tenacitate, au creat treptat un nou climat în Occident. Un climat în care, iată, ajung să explodeze incidente profund regretabile, precum cel din Oslo.

Blocată în propriile obsesii, elita occidentală a uitat că în lumea reală, nu cea a propagandei mass-media ţesute de ea, acţiunea are o reacţiune. Că nu poţi împinge la nesfârşit o agendă pe gâtul occidentalilor, fără să te întrebi dacă şi cum vor reacţiona. Oricât de educaţi şi civilizaţi ar fi, oricât de paşnici, occidentalii sunt şi ei oameni. Sunt membri ai aceleiaşi specii violente, agresive, coruptibile. După sute de ani de civilizaţie, arată desigur altfel decât talibanii afgani. „Civilizaţi“. Dar, ca esenţă umană, venim toţi în descendenţa aceleiaşi maimuţe sau păcat originar, după gust şi preferinţă.

Pe scurt, toată această poveste a Occidentului multicultural, post-naţional şi post-religios este o problemă simplă de realism. Realism în a înţelege realitatea istorică şi socială, în ultimă instanţă, natura umană. Şi, evident, realism sau irealism în designul şi punerea în practică a unor politici menite să schimbe lucrurile.

Cât poţi ataca identitatea naţională a unor popoare, fără să ai o contrareacţie? Cât poţi susţine politici de emigrare ce subminează profund ţesătura socială a ţării gazdă, fără să ai reacţii de respingere violente? Cât poţi insulta şi persecuta tradiţia religioasă a locului, creştină – făcând politică instituţionalizată din asta -, fără ca adepţii acesteia să iasă din resemnarea şi comoditatea habituale, reacţionând violent? Cât te poţi juca cu focul, manevrând jocul acuzelor şi stigmatizărilor corect-politic, cu beneficii corect-politic, pentru agende corect-politic?

Este normal să ne punem aceste întrebări? Sau simpla idee că natura umană ar putea reacţiona violent la politici bine intenţionate, dar percepute ca agresive şi maligne de subiecţii lor este ea însăşi incorectă politic? Ar trebui stigmatizat faptul că ne punem întrebări cu privire la realismul şi inadecvarea unor politici promovate de doctrina oficială a elitelor occidentale? Iată o altă întrebare interesantă.

Nimeni nu justifică violenţa şi agresivitatea. Am ajuns cu greu, în Occident, la situaţia în care acte ca cel de la Oslo sunt rare şi culturalmente indefensibile. A fost efortul a numeroase generaţii şi rezultatul a mii de sacrificii. Să spunem însă lucrurilor pe nume: elitele vestice actuale îşi bat pur şi simplu joc de această unică, poate irepetabilă, şansă dată omenirii de experimentul occidental.

Cât şi în câte feluri poţi ataca identitatea naţională a unor popoare, fără să ai o contrareacţie? Cât şi în câte feluri poţi susţine politici de emigrare ce submineză profund ţesătura socială a ţării gazdă, fără să ai reacţii de respingere violente? Primii care ar trebui să se gândească la posibila contrareacţie violentă, la faptul că masele nu sunt atât de luminate, lipsite de prejudecăţi şi cosmopolite, ar trebui să fie elitele însele. De-aia sunt elite. De-aia sunt la vârf: să vadă mai departe şi să anticipeze.

Nu e clar ce doresc elitele occidentale, aflate la un pupitru de control. Când e vorba de occidentali, obiectivul pare să fie crearea omului nou. Occidentalul trebuie să se schimbe radical într-o fiinţă de la care se aşteaptă să ia pietre în bot. Pentru asta trebuie să renunţe la toate prejudecăţile trecutului – cultura şi religia moştenite de la înaintaşi fiind între ele. Însăşi identitatea sa cea mai profundă – culturală şi religioasă – fiind în discuţie, aşteptările sunt, deci, foarte mari.

Pe de altă parte, când e vorba de sistemul occidental în ansamblul său, obiectivul pare să fie crearea unei noi civilizaţii. Una „multiculturală“. Una în care „noul om occidental“ să producă mijloacele materiale şi organizaţionale menite să întreţină diversitatea culturală şi a stilurilor de viaţă ale celorlalţi. De la aceştia din urmă, „ceilalţi“, nefiind aşteptări prea înalte. Ei nu trebuie să se schimbe. Ei trebuie să fie doar ceea ce sunt. Aşteptările, evident, sunt foarte mici.

Este de bun-simţ să spui că nu poţi guverna împotriva naturii umane, a instinctelor elementare ale organizării politice, a ordinii fireşti a costurilor şi beneficiilor sistemului economic, împotriva identităţii şi a celor mai profunde credinţe ale oamenilor pe care vrei să-i guvernezi. Or, de decenii bune, elitele occidentale exact cam asta propun. Şi asta încearcă să facă, pas cu pas, din ce în ce mai agresiv, sub acoperirea unui sistem de propagandă fără precedent istoric: un demers ce forţează masele occidentale să asimileze un program politico-economic-cultural, sublim în intenţii moral-metafizice, dezastruos în consecinţele reale.

Dacă cineva îşi face vreo iluzie că din această tragedie elitele occidentale vor trage o concluzie practică, realistă şi pragmatică, suferă de optimism. Ideile şi interesele lor politico-economice sunt de aşa natură, încât e destul de probabil ca, în loc să caute soluţii care să oprească escaladarea ciclului de reacţii şi contrareacţii creat de lipsa lor cronică de discernământ, vor repeta aceleaşi mantre şi gesturi care vor alimenta această spirală pe mai departe. Niciodată nu a avut Occidentul nevoie mai mare de o elită inteligentă şi pragmatică şi niciodată nu a avut parte, la vârful piramidei sale de putere, de o adunătură mai mare de pigmei politici şi intelectuali.

articol dupa Dragos Paul Aligica

sursa: www.revista22.ro

 

(Visited 106 times, 1 visits today)

3 COMMENTS

  1. Nu exista nici un fel de motivatii,ca si in acest caz,crima, ramine crima,indiferent de loc,timp,cauza!Sa auzim numai de bine!

  2. Foarte faina si docta analiza aceasta.
    Si eufemistica in sensul foarte bun si fericit al cuvantului.
    Autorul se fereste a da de inteles ca a inteles TOTUL. Nu mai e loc insa de nici o dilema.
    Stie ca in randul „leadership-ului” actual se afla multi, multi pederasti conspirationisti, oligarhi atei si satanisti de salon.
    Articolul acesta ar merita tradus si publicat in cateva ziare mari occidentale. Jos palaria!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.