Nu privilegii, ci scuze faţă de statul român! (Partea I)

Obrăznicia, impertinenţa şi sfidarea statului român de către extremiştii maghiari şi secui deopotrivă cu Ungaria a întrecut orice limite! Adepţi înverşunaţi ai neorevizionismului ungar antiromânesc, aceştia aplică consecvent planul hungarist de destabilizare a României şi de distrugere a statului naţional şi unitar român. Cea mai recentă etapă din acest plan se derulează în prezent şi este declanşată de Ungaria prin găselniţa referitoare la arborarea steagului aşa zisului ţinut secuiesc – un teritoriu care în realitate nu a existat şi nu există în România din punct de vedere istoric şi  juridic. Scandalul provocat de Ungaria pe această temă urmăreşte, de fapt, în principal, internaţionalizarea problemei autonomiei teritoriale a aşa zisului ţinut secuiesc şi captarea faţă de aceasta a simpatiei şi sprijinului opiniei publice externe, mass-mediei internaţionale, factorilor decizionali din cadrul Uniunii Europene şi ai SUA. Cei care pun actualul scandal provocat de Ungaria numai pe seama campaniei electorale se înşeală amarnic sau în mod premeditat induc această ipoteză tocmai pentru a mai diminua din vinovăţia „ţării vecine şi prietene” şi a amplifica opiniile – apărute deja – potrivit cărora reacţia României ar fi fost prea vehementă. Aşa se explică şi suspecta rapiditate cu care Tokes Laszlo – port drapel al dezideratelor hungariste antiromâneşti care a declarat anul 2013 ca „an al autonomiei teritoriale”- s-a manifestat, din nou, în spiritul său caracteristic de demolator al statului naţional român, în interviul acordat recent, de această dată, publicaţiei „New York Times”. Dar el nu va fi o voce singulară, pentru că în strategia cunoscută a Budapestei, susţinută permanent cu mijloace specifice de serviciile sale de informaţii, este vizată o mobilizare cât mai numeroasă de asemenea „voci” care să sprijine „cauza” respectivă – unele aflate de mult în solda neorevizionismului extremist maghiar, altele în devenire ce trebuie să-şi dea acum proba loialităţii – atât internaţional, cât şi în România. Este suficient a se urmări cu atenţie mass-media românească şi internaţională, talk-show-rile şi opiniile unor aşa zişi reprezentanţi ai societăţii civile şi ong-uri, analişti, chiar şi politicieni, etc. Cu scopul precis de a culpabiliza, din nou, România, extremiştii unguri şi maghiaro-secui vor recurge, în continuare, aşa cum ne-au obişnuit, la un întreg arsenal de dezinformare şi manipulare a realităţii, ceea ce evident îi defineşte, axat pe minciună şi fals, potrivit vechiului proverb „hoţul strigă prindeţi hoţii”.

Obrăznicia şi impertinenţa oficialităţilor din Ungaria şi a extremiştilor maghiaro-secui din cadrul acestor minorităţi etnice din ţara noastră,  manifestată ostentativ la adresa statului de drept român este cu atât mai mare cu cât nu au luat niciodată în calcul acea practică uzitată pe plan internaţional după sfârşitul ultimei conflagraţii mondiale – prezentarea oficială de scuze – de statele care de-a lungul timpului sau în anumite momente istorice au săvârşit, prin politica lor oficială, fapte reprobabile, atrocităţi, crime împotriva umanităţii şi alte asemenea savalmonicii antistatale faţă de alte ţări sau antiumane faţă de comunităţi naţionale.

Lăsând la o parte orice alte aspecte ce pot fi luate în discuţie pe marginea pretenţiilor aberante, nejustificate sub absolut nici o formă, în ceea ce priveşte autonomia teritorială a aşa zisului ţinut secuiesc, Ungaria şi exponenţii extremismului autonomist-separatist pe criterii etnice maghiare sau secuieşti din ţara noastră nu au în primul rând dreptul moral de a pune în discuţie sau emite  asemenea pretenţii! Apelul la istorie ne îndrepăţeşte pe deplin în susţinerea acestei opinii. În întrega perioadă, de la venirea triburilor maghiare şi secuieşti pe teritoriul actual al Transilvaniei, unde au găsit o populaţie românească sedentară şi organizată administrativ, militar şi mult mai numeroasă – potrivit chiar şi numai scrierilor lui Anonymus, notarul regelui ungar Bela al III-lea, din „Gesta Hungarorum” („Faptele ungurilor”) – până la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a Transilvaniei cu România, precum şi în perioada ocupaţiei de către Ungaria horthysto-fascistă (1940-1944) a părţii de nord-vest a ţării noastre, românii transilvăneni au fost supuşi de către unguri celei mai înverşunate politici de deznaţionalizare. Scopul a fost dispariţia ca naţiune a românilor transilvăneni! Astfel, au fost secuizaţi românii băştinaşi din actualele judeţe Covasna, Harghita şi Mureş şi maghiarizaţi români din restul Transilvaniei. Maghiarizarea şi secuizarea românilor s-a făcut, între altele, în primul rând, în mod forţat prin biserică, şcoală şi limbă în baza unei politici oficiale de stat a Ungariei, sprijinită necondiţionat din interiorul minorităţilor etnice secuieşti şi maghiară din ţara noastră.

Azi, mai mult ca oricând, este necesar să le reamintim neorevizioniştilor extremişti unguri care canalizează politica oficială a Ungariei în direcţia sprijinirii realizării autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşazisului ţinut secuiesc, atacând astfel caracterul naţional şi unitar al statului român, dar în egală măsură şi extremiştilor separatişti din rândul etnicilor maghiari şi secui din România care acţionează în aceaşi direcţie,  o parte din dovezile monstruozităţilor şi crimelor comise de înaintaşii lor  împotriva românilor din aşa zisul ţinut secuiesc, dar şi din restul Transilvaniei, pentru a cărui autonomie teritorială acţionează astăzi în mod perfid, pe faţă.

 Va urma

   Colonel (r) prof. Claudiu Aiudeanu