Inaugurarea statuii lui Stefan cel Mare la Iasi in 1883

Inaugurarea statuii lui Stefan cel Mare la Iasi in 1883

by -
0 1230

Inaugurarea statuii lui Stefan cel Mare, opera a sculptorului francez Emmanuel Frémiet, autorul memorialului Jeanne d’Arc din Paris, a avut loc la Iasi, la 5/17 iunie 1883 în fata Palatului Administrativ. La solemnitate aveau sa participe Regele Carol I, ministri ai Guvernului condus de I.C. Bratianu, senatori si deputati, precum si reprezentanti diplomatici ai Puterilor europene . Cu aceasta ocazie, Regele Carol I afirma: „Privim dar cu dragoste si admiratie pe eroul Moldovei care este fala si podoaba românilor si care, împreuna cu Mihai Viteazul, a întemeiat renumele armelor noastre, redesteptat pe câmpiile din Bulgaria” . A doua zi, la 6/18 iunie 1883, municipalitatea ieseana a oferit un banchet în sala Teatrului National, banchet în cadrul caruia s-au rostit toasturi, ultimul fiind cel al senatorului conservator Petre Gradisteanu si care avea sa stârneasca o adevarata furtuna diplomatica. Ziarul „L’Independence Roumaine” a publicat discursurile rostite, amintind ca Petre Gradisteanu s-a referit la Bucovina, Transilvania si Banat ca la pietrele nestemate ce lipsesc din coroana regala .
Reprezentantul austro-ungar la Bucuresti, von Mayr, solicita ministrului sau de Externe instructiuni privind atitudinea Cabinetului de la Viena fata de discursul rostit de senatorul P. Gradisteanu la banchetul ce a urmat dezvelirii statuii lui Stefan cel Mare, care facea o „aluzie nevoalata” la provinciile românesti aflate sub stapânirea Monarhiei dualiste, si toastul presedintelui Camerei, C.A. Rosetti, care a încheiat discursul sau cu cuvintele: «Sa traiasca Regele si Regina românilor»” . Instructiunile din partea Ministerului de Externe austro-ungar nu întârziau sa apara, astfel ca printr-o telegrama cifrata, se sugera reprezentantului Vienei la Bucuresti a atrage atentia ministrului de Externe român, D.A. Sturdza, asupra „intensificarii unei agitatii, care va sili România sa ia o pozitie împotriva Monarhiei, pozitie pe care o vom regreta si care ar putea deveni periculoasa pentru România”. La acestea, împaratul Franz-Iosef avea sa adauge rugamintea de a insista „în privinta unei dezmintiri în mod hotarât pozitive” , atât în ziarele românesti, cât si în cele austro-ungare.
Diplomatul austro-ungar de la Bucuresti sesiza faptul ca „Monitorul Oficial” a reprodus toate discursurile pronuntate la ceremonia inaugurarii statuii si la banchetul de la Teatrul National, cu exceptia celui al lui Gradisteanu, o atitudine similara adoptând majoritatea ziarelor românesti. Mai mult decât atât, cotidianul iesean „Curierul”, a carui editie cuprindea initial discursul incriminat, a fost retras înainte de a fi difuzat – la ordinul prefectului Politiei din Bucuresti, care îl însotea pe Rege -, aparând o noua editie, de aceasta data fara a mai reproduce discursul lui Gradisteanu .
Incidentul cu diplomatia austro-ungara a fost stârnit nu numai de discursul lui Gradisteanu, ci, în egala masura, si de formula de adresare „Regelui românilor” utilizata de presedintele Camerei, C.A. Rosetti, ambele producând „o vâlva de netagaduit” în rândurile corpului diplomatic si al opiniei publice din Viena si Budapesta. Îndeosebi titulatura de „Rege al românilor” era considerata de Kalnoky drept „ilegala” si „jignitoare” la adresa împaratului Franz-Iosef, care-si exercita autoritatea asupra supusilor români din Transilvania, Banat si Bucovina, solicitând reprezentantului sau la Bucuresti sa protesteze împotriva tolerarii si raspândirii unei asemenea titulaturi în organele de presa oficiale .
Cercurile diplomatice austro-ungare aveau sa insiste pe lânga Guvernul României pentru o dezmintire ferma, pentru „dezavuarea deschisa a aspiratiilor împartasite de Gradisteanu” , mai ales dupa ce acesta, nemultumit ca nu au fost reproduse cu exactitate în presa cuvintele ce le rostise, publica o scrisoare în ziarul „România libera”, în care reproducea integral textul discursului adresat monarhului si unde se mentiona la un moment dat ca toti oamenii politici vad în Carol I „nu pe Regele României, ci pe Regele românilor”, dupa cum, cu ajutorul tuturor, „Majestatea Voastra va recapata pietrele scumpe care mai lipsesc din coroana lui Stefan cel Mare”. Dincolo de acest fapt, Gradisteanu tinea sa sublinieze, într-o notita explicativa finala, ca sentimentele pe care le exprimase erau sentimentele tuturor românilor si „indiferent ce s-ar spune, indiferent ce s-ar face, nimeni nu le va putea pe nici stinge, nici sufoca” . La scurta vreme aveau sa fie reproduse în presa si cuvintele rostite de B.P. Hasdeu, care, evocând bataliile purtate de Stefan cel Mare, amintea de epoca unirii nationale, ce trebuia urmata de o epoca a „expansiunii”, astfel încât „Opera Regelui Carol este începutul operei de întregire a marelui Stefan” .
Iritarea diplomatiei de la Viena reiese clar dintr-o circulara a ministrului de Externe austro-ungar, unde se preciza, referitor la incidentul de la Iasi, ca „o asemenea evidentiere obraznica, cu un program national ostil, înscenata la o asemenea ocazie sarbatoreasca sub ochii regelui si a ministrilor sai, poate fi interpretata de catre Guvernul austriac ca nimic altceva decât ca pe o provocare flagranta, în stare sa raneasca demnitatea Monarhiei si sa nelinisteasca provinciile noastre de la granita” . Totodata, lipsa de reactie a autoritatile române era socotita la Viena drept o împartasire a acelor declaratii facute de Gradisteanu si Rosetti, ceea ce le conferea „caracterul unei demonstratii îndreptate împotriva linistii si sigurantei granitelor noastre (Austro-Ungariei – n.n., S.L.D.)” . Girantul ambasadei austro-ungare la Bucuresti, Salzberg, era convins ca „exista multi care nu numai ca aproba manifestatiile antiaustro-ungare ale domnului Rosetti, ci se si straduiesc sa le raspândeasca mai departe” . Trebuie precizat ca acest incident diplomatic survenea pe fondul unei raciri a relatiilor româno-austro-ungare, ca urmare a „chestiunii Dunarii” , a activitatii în favoarea unui stat daco-român a celor doua asociatii: „Iredenta”(cu sediul la Ploiesti) si „Societatea Carpatilor”(având cartierul general la Bucuresti) , precum si conflictul cu granicerii austrieci de la Itcani .
Dupa primirea notei diplomatice din partea ministrului de Externe român, D.A. Sturdza, omologul sau austro-ungar constata cu surprindere ca erau dezaprobate si regretate de partea româna doar expresiile folosite în discursurile de la Iasi, fara a se condamna însa cu hotarâre spiritul si tendinta „întregii agitatii” . De aceea, într-o convorbire cu reprezentantii austro-ungar si german de la Bucuresti, primul ministru I.C. Bratianu oferea asigurari în sensul ca Guvernul român „doreste sa evite tot ceea ce irita statul vecin si tot ceea ce i-ar putea da prilej de a se plânge” .

articol dupa prof. dr. Sorin Liviu Damean

sursa: http://sorin-damean.blogspot.com

(Visited 375 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.