Cuţitul trădării luceşte din nou asupra Neamului

Cuţitul trădării luceşte din nou asupra Neamului

by -
4 868

Miercuri 10 februarie 2010, în plenul Senatului României s-a înregistrat încă un act de Trădare Naţională. Aleşii poporului au  discutat iniţiativa legislativă care prevedea exceptarea aplicabilităţii condiţiilor referitoare la prezentarea documentelor prin care se face dovada existenţei unor mijloace corespunzătoare, atît pentru întreţinere pe perioada şederii pe teritoriul României, cît şi pentru intoarcerea în ţara de origine, pentru solicitanţii de viză cetăţeni ai Republicii Moldova. Ceea ce ar fi permis fraţilor  basarabeni  să intre în România fără a mai fi nevoiţi să demonstreze că deţin suma aberantă de 500 euro.

Proiectul de lege era util şi necesar pentru ca Republica Moldova este  între cele mai sărace state  din Europa geografică, şi a le pretinde să demonstreze ca detin suma necesară pentru a primi viza de Romania constituie o bariera în scopul liberei circulaţii, drept elementar şi istoric. Deoarece Republica Moldova nu intră în conformitate cu Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană şi nu se regaseşte în lista dispoziţiilor aquis-ului Schengen, Guvernul României are obligaţia de a aplica următoarele dispoziţii comunitare chiar faţă de fraţii săi *1:

-impunearea vizei prin Regulamentul Consiliului din 15 martie 2001;

-justificarea obiectului si condiţiile  şederii şi de a dispune de mijloace de subzistenţă  suficiente, atît pentru intreţinere pe perioada şederii pe teritoriul României, cît şi pentru întoarcerea în ţara de origine, prin Codul Frontierelor Schengen al Parlamentului European din 15 martie 2006;

Chiar dacă sunt alte state tot din UE [ Cipru, Ungaria ] în care basarabenii pot intra făra să demonstreze că deţin sumele de bani necesare intreţinerii lor, astfel încat este aberant şi ilogic ca tocmai România să menţină această interdicţie, chiar dacă în iunie 2009 a avut loc o evaluarea Schengen a Secţiei de vize a Ambasadei României la Chişinău, Comisia a subliniat necesitatea aplicării integrale a prevederilor menţionate. Astfel puterea executivă consideră că nu poate  avea obiect faptul că “textul de lege nu a ţinut seama de relaţiile României cu Republica Moldova”, prin urmare Guvernul nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative.


Din Trădare în Trădare:după ce  Guvernul nu a susţinut acest proiect de lege, s-a trecut la vot în Plenul Senatului  şi modificarea privind regimul “stăinilor” în România a fost respinsă cu 37 de voturi impotrivă  [ PSD si PNL ] si 33 voturi pentru [ PDL si UDMR], în aceeaşi perioadă în care preşedintele Băsescu efectuase o vizită în Chişinău, într-o perioadă în care relaţiile dintre cele două state româneşti sunt mai calde ca niciodată.

Oare de mirare să fie faptul că minorităţile entice [UDMR] nu s-au opus, sau doar au dorit să ne îndulcească gustul amar al trădării? astfel incercind să sustragă atenţia de la prodosia oficialilor, de această dată faţă de cetăţenii aflaţi în sînul patriei. Considerat o tradare fără precedent a intereselor naţionale româneşţi, proiectul UDMR, de reorganizare a regiunilor de dezvoltare, a trecut la 10 februarie, prin adoptare tacită, de plenul Senatului*2. Cu toate că Proiectul de lege iniţiat de 31 de parlamentari UDMR a primit aviz negativ sau de respingere din partea tuturor comisiilor care l-au examinat, iar Guvernul României a scris, în punctul său de vedere, că nu-l susţine, aducînd argumente inclusiv din  legislaţia Uniunii Europene, printr-o complicitate ce frizează trădarea, Senatul  fiind conştient de art.1 alin(1) din Constituţie*3 – România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil –  a adoptat proiectul iredentist maghiar. Proiectul va merge acum la Camera Deputaţilor care este camera decizională unde sperăm că Adevărul va triumfa .

Printre bogatele experienţe de prodiţie  să nu uităm şi de Reprezentanţii României în Consiliul Europei care au votat împotriva intereselor conţionalilor din Serbia si Bulgaria*4. Parlamentarul Cornelia Cazacu [PD-L] s-a scuzat: „Am votat din greşeală, cu cotul”, iar Ilie Ilaşcu a explicat că: „Nu puteam să aprob o iniţiativă susţinută de UDMR. Ştiţi, eu sunt de la PRM”.De amintit domnului fost-europarlamentar că a făcut  9 ani de puşcărie din dragoste de neam sau “din cauza  unei decizii impotriva blocului politic?”. Văzîndu-ne integraţi, modificînd Codul Penal ca urmare a prevederilor Parlamentului European, din mare dragoste faţa de toţi mişelii acestei ţări, nu am mai clasificat Înalta Trădare de Stat ca o infracţiune (această infracţiune nu-şi găseste sanscţiune în Codul Penal actual al României). Iar prin Tratatul de la Lisabona *5(anume prin procedura cunoscută sub numele de „co-decizie”) s-au absolvit de orice răspundere juridică la nivel naţional, dar şi de orice hotărîre în favoare continuităţii neamului, ascultînd orbeşte de toate instrucţiunile cu titlul de “recomandare” pe care le primesc de la Structurile Europene. Sancţiunile lor sunt eventualele procese de conştiinţă, deşi o duc prea bine cu acest capitol.


“Alte maşti, aceeaşi piesă,/  Alte guri, aceeşi gamă,’’

Nu spre judecare –  ci spre iertare, nu spre uitare – ci spre îndreptare, nu vom mai pomeni de “pionierii” Republicii Democratice Române care executau voinţa Internaţionalismului (a se citi în termini contemporani: conducătorii actuali execută voinţa Globalizării).

În loc de deznodământ: oricare ar fi culoarea Guvernului, el duce o politică anti-naţională, anti-suverană îndreptată împotriva propriilor cetăţeni, împotriva poporului său.

P.S. Articolul 1 aliniatul (5) din Constituţia României:

În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

————————————————————————————————-

Bibliografie:

*1  Guvernul a dat punct de vedere negativ:  http://webapp.senat.ro/pdf/09L602PV.pdf

*2 Agenţia de presa a românilor de pretutindeni RGN: http://www.rgnpress.ro/content/view/41607/1/

*3 Constituţia României 2003, republicata:  http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/const_2003.php#001

*4 ziarul România Liberă: http://www.romanialibera.ro/a139920/romanii-de-la-sud-de-dunare-tradati-de-propriii-parlamentari.html

*5 Ministerul Afacerilor Externe:  http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=31822

(Visited 218 times, 1 visits today)

4 COMMENTS

  1. Sint profund deceptionat,sa citesc comentariile compatriotilor nostrii,care prin,aberatiile de genul,un fel deVlahi,Valahi,Voloni,sau,mai stiu eu ce natii.Unde a-ti trait pina acum romani piriti,si a cui istorie nationala a-ti citit,ca nu o cunoasteti pe cea Romaneasca,unde este scris cine sint,vlahii,volohii,valahii,aromanii,meglenoromanii,hutulii,o asemenea necunoastere de cauza este profund antiromaneasca si daunatoare poporului roman,cine,nu-si cunoaste trecutul istoric,nu-si poate croi un destin in viitor,l-am citat pe marele om politic si istoric Pr.Nicolae Iorga.

  2. Oare nu crezi că de ceva zeci de ani o tot lăsăm moale, nu ne stă in fire să fim aşa, ar cam trebui să ne trezim. De remarcat este faptul că spriritul Românesc se trezeşte peste hotare, fraţii se zbat peste tot pe cînd noi „o lăsăm mai moale”, să treacă criza această, să terminăm cu ratele etc. Avem nişte datorii faţa de ei la care nu cresc dobînzile ci ne „scade” neamul, deci murim odată cu asta.
    Învie Române, poate ţi-a venit timpul.

  3. Eu cred ca e destul de moale, nu vad prea multi agitandu-se. Cat despre vlahi, volohi, e doar o conjunctura de termeni. Stim cu totii ca e vorba despre romani, ca si in cazul aromanilor si a altora asemenea.

  4. Lasati’o mai moale cu ,,romanii” din Serbia. Ei inde ei nu se pot intelege. Se dau drept VLAHI, VOLOHI si naiba mai stie ce. Doar citeva procente se dau romani. Mai intii ar trebui ca ei sa se determine cine sunt , apoi sa imble cu jalba in protap pe la Inaltele Curti Europene. S’ar impaca mai bine cu sirbii , care totusi nu ne sunt dusmani ci prieteni si crestini ortodocsi ca noi. Se ,,zbuciuma” citiva ,,romanasi” (deveniti peste noapte) , doar cu un scop,- de a gestiona ajutoarele ce mai vin din Romania ! Lasatio mai moale…

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.