Sintagma „limba română” va apărea în toate legile Republicii Moldova
În toată legislația Republicii Moldova, sintagma „limba română” va lua locul „limbii moldovenești”. Un proiect care prevede acest lucru a fost votat în prima lectură, în ședința plenare de astăzi a Parlamentului, comunică MOLDPRES.
De asemenea, vor fi înlocuite sintagmele „limba oficială”, „limba de stat” și „limba maternă”. Parlamentarii mai propun să fie considerată desuetudinea textului „funcționând pe baza grafiei latine” din articolul 13 din Constituție.
De asemenea, în termen de 30 de zile de la intrarea legii în vigoare, autoritățile publice cu competență de adoptare, aprobare sau emitere a actelor normative inferioare legii vor opera modificările ce se impun. Proiectul mai prevedere ca Sărbătoarea Națională „Limba noastră”, așa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și cele de odihnă și în Codul muncii, să se numească „Limba română”.
Potrivit autorilor, condițiile ce au impus elaborarea prezentului proiect de lege rezultă din necesitatea și obligativitatea implementării unor considerente cu valoare constituțională, conținute în actele Înaltei Curți de Jurisdicție Constituțională și care statuează un postulat incontestabil, și anume că limba de stat a Republicii Moldova este româna.
Sursa: moldpres.md