Pactul Ribbentrop-Molotov, Nota ultimativă sovietică (26 iunie 1940), Răspunsurle Guvernului Român (27 şi 28 iunie 1940)

o mică trecere in revistă:

PROTOCOLUL ÎNCHEIAT ÎNTRE  N. TITULESCU ŞI M. LITVINOV la 21 iulie 1936:

1. Asistenţa mutuală în cadrul Societăţii Naţiunilor (ca, de exemplu, în tratatul cehoslovac sau francez), care să nu vizeze în mod special un stat, ci, în general, orice agresor european.

2. Intrarea în acţiune a fiecăreia din cele două ţări se va face numai cînd Franţa va fi întrat în acţiune.

3. Guvernul URSS recunoaşte că, în virtutea diferitelor sale obligaţii de asistenţă, trupele sovietice nu vor putea trece niciodata Nistrul fără o cerere formală în acest sens din partea Guvernului Regal al României, la fel cum Guvernul Regal al României recunoaşte că trupele române nu vor putea trece niciodată Nistrul în URSS fără o cerere formală a Guvernului URSS.

4. La cererea Guvernului Regal al României, trupele sovietice trebuie să se retragă imediat de pe teritoriul român la Est de Nistru, după cum, la cererea Guvernului URSS, trupele trebuie să se retragă imediat de pe teritoriul URSS la Vest de Nistru. 26 iulie 1936.”

Pactul Ribbentrop-Molotov 23 august 1939, s-a semnat trădarea neamurilor creştine

Dumnezeu să-i ierte pe cei care au fost asasinati de către hoardele bolsevice!
…
Din păcate, pentru zeci de milioane de oameni, trăind în Albania, Belarus, Bulgaria, Cehoslovacia, Republica Democrată Germana (sau RDG), Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Ungaria, ceea ce au hotărît cîţiva politicieni, inţial Hitler şi Stalin, în 1939, ulterior Churchill, Roosevelt şi, din nou, Stalin, în 1945, dintr-o simplă trăsătură de condei, avea să fie tragedia lor pentru 2 sau 3 generaţii, intre 1945 si 1989.

Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul german şi URSS, plenipotenţiarii semnatari din partea celor două parţi au discutat, în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale, problema delimitării sferelor respective de influenţă în Europa răsăriteană. Aceste convorbiri au dus la următorul rezultat:

„PROTOCOLUL ADIŢIONAL SECRET SOVIETICO-GERMAN – 23 august 1939.

„Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul german şi Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale problema delimitării sferelor respective de influenţă în Europa răsăriteană. Aceste convorbiri au dus la următorul rezultat:

1. În cazul unei transformări teritoriale şi politice în teritoriile aparţinînd statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interese, atît ale Germaniei, cît şi ale URSS-ului. În acest sens, dreptul Lituaniei asupra teritoriului Vilna este recunoscut de ambele părţi.

2. În cazul unei schimbări teritoriale şi politice a teritoriilor aparţinînd statului polonez, sferele de interese, atît ale Germaniei, cît si ale URSS-ului, vor fi delimitate aproximativ de linia rîurilor Narev, Vistula şi San. Problema dacă interesele ambelor părţi consideră că menţinerea unui stat polonez este de dorit şi modul in care frontierele acestui stat vor fi delimitate poate fi rezolvată în mod definitiv numai în cursul desfăşurării evenimentelor politice ulterioare. În ambele cazuri, cele două guverne vor rezolva această problema pe calea unei înţelegeri prieteneşti.

3. Cu privire la Europa Sud-Estica, partea sovietică accentuează interesul pe care-l manifestă faţă de Basarabia. Partea germana işi declară dezinteresul politic total fată de aceste teritorii.

4. Acest protocol va fi considerat de ambele părti ca strict secret.

Moscova, 23 august 1939. Pentru Guvernul Reichului german: I.V. Ribbentrop. Cu puteri depline din partea Guvernului URSS: V. Molotov.”

Aşa cum se poate observa, important pentru destinul României este pct. 3 din Protocolul secret, prin care se da mînă liberă lui Stalin să opereze pe harta Europei de est. Bazîndu-se pe acest protocol, Guvernul URSS trimite Guvernului României:

NOTA ULTIMATIVĂ SOVIETICĂ, 26 iunie 1940:

În anul 1918, Romania, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfacut de Uniunea Sovietica (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcînd prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietica Ucraineana (???-n.r.).

Uniunea Sovietica nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării Basarabiei cu forţa, ceea ce Guvernul sovietic a declarat nu o singură dată şi deschis în faţa întregii lumi.

Acum, cînd slăbiciunea militară a URSS a rămas în domeniul trecutului, iar situaţia internaţională care s-a creat cere rezovlarea rapidă a chestiunilor moştenite din trecut, pentru a pune, în fine, bazele unei păci solide între ţări, URSS consideră necesar şi oportun ca-n interesul restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către URSS a acelei părţi de Nord a Bucovinei a cărei populaţie este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cît şi prin comunitatea de limbă şi compoziţiune naţională.

Un astfel de act ar fi cu atît mai just cu cît transmiterea părţii de Nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsura neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului şi populaţiei Basarabiei prin dominaţiunea de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:

1. Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia.

2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată (care a fost trimisă a posteriori-n.r.).

Guvernul sovietic işi exprimă speranţa că Guvernul român va primi propunerile URSS şi că acesta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale paşnică conflictul prelungit dintre URSS şi România.

Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.”

Aşadar, în această notă se abordează problema frontierei dintre România şi URSS, potrivit pct. 2, pe baza unei hărti care a fost transmisă ulterior.

RĂSPUNSUL Guvernului ROMÂN, 27 iunie 1940:

Guvernul URSS a adresat Guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, seara, de către Excelenta Sa domnul Molotov, Preşedintele Comisarilor Poporului ai Uniunii Sovietice si Comisar al Poporului pentru Afacerile Străine, Excelenţei Sale domnul Davidescu, Ministrul României la Moscova.

Fiind insufleţit de aceeaşi dorinţă ca şi Guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neîntelegere între URSS şi România, Guvernul Regal declară că este gata să procedeze imediat, şi în sprijinul cel mai larg la discuţiunea amicală şi de comun acord a tuturor

propunerilor emanînd de la Guvernul sovietic.

În consecinţă, Guvernul român cere Guvernului sovietic să binevoiască a indica locul şi data ce doreşte să fixeze în acest scop. De îndată ce va fi primit un răspuns din partea Guvernului sovietic, Guvernul român işi va desemna delegaţii şi nădăjduieşte că conversaţiile cu reprezentanţii Guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relaţiuni trainice de bună înţelegere şi prietenie între URSS şi România.”

Este evident faptul că Guvernul României nu a răspuns punctual la propunerile sovietice, incercînd să cîştige timp. Din această cauză, Guvernul sovietic trimite Guvernului României o „NOTĂ ULTIMATIVĂ din noaptea de 27/28 iunie 1940:

Guvernul URSS consideră răspunsul Guvernului Regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primeste propunerea Guvernului sovietic de a-i restitui neîntarziat Basarabia şi partea de Nord a Bucovinei. Însa cum Ministrul României la Moscova, domnul Davidescu, a explicat că răspunsul menţionat al Guvernului Regal al României înseamnă acceptarea la propunerea Guvernului sovietic, Guvernul sovietic, primind această explicaţie a domnului Davidescu, propune:

1. În decurs de 4 zile, începînd de la ora 14,00, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti.

2. Trupele sovietice în acelaşi timp să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de Nord a Bucovinei.

3. În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Albă.

4. Guvernul Regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce priveşte păstrarea şi nedeteriorarea căilor ferate, a parcurilor de locomotive şi vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

5. Să numească o comisie alcătuită din reprezentanţi ai Guvernelor român şi al URSS, cîte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legatură cu evacuarea armatei române şi instituţiilor din Basarabia şi partea de Nord a Bucovinei.

Guvernul sovietic insistă ca Guvernul Regal al României să răspundă la propunerea sus-mentionată nu mai tarziu de 28 iunie, ora 12,00 ziua (ora Moscovei).”

În această notă nu se mai discută de frontierele dintre cele două ţări, ci numai despre evacuarea teritoriilor Basarabiei şi Bucovinei de către armata română.

Prins într-un cleşte şi abandonat de aliaţii tradiţionali, Guvernul României ia una din cele mai discutabile decizii, care va avea consecinţe nefaste pentru milioane de români şi va pecetlui soarta ţării pentru următoarea jumătate de secol.

RĂSPUNSUL Guvernului ROMÂN, 28 iunie 1940 (IUDA CAROL AL II-LEA)

Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic.

Guvernul român ar dori totuşi ca termenele de la pct. 1 şi 2 să fie prelungite deoarece evacuarea teritoriilor ar fi foarte greu de adus la îndeplinire în 4 zile din pricina ploilor şi inundaţiilor care au stricat caile de comunicaţie.

Comisiunea mixtă, instituită la pct. 5, ar putea discuta şi rezolva această chestiune. Numele reprezentantilor români în aceastaă comisiune vor fi comunicate în cursul zilei.”

Trebuie evidenţiat că în acest răspuns Guvernul României nu recunoaşte nici o frontieră, el se referă în exclusivitate la faptul că „se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”.

* Rezumînd notele utlimative sovietice, rezultă că problema frontierei româno-sovietice a fost enunţată în nota din 26 iunie 1940, ea n-a fost negociată şi Guvernul Romaniei nu s-a pronuntat cu privire la această chestiune.

* La data de 12 septembrie 1944, Guvernul român semnează Convenţia de armistiţiu cu Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit şi Statelor Unite ale Americii, care, la pct. 4, prevede: „Se restabileşte frontiera de stat între URSS si Romania, stabilită prin Acordul sovietico-român din 28 iunie 1940.”

* Tratatul de pace încheiat la Paris la data de 10 februarie 1947 între România şi URSS, Anglia, SUA, Australia, Bielorusia, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelandă, Ucraina şi Uniunea Sud-Africana stipulează la art. 1: „Frontierele României, indicate pe harta anexată tratatului de faţă (anexa 1) vor fi cele care erau în fiinţă la 1 ianuarie 1941, cu excepţia frontierei româno-ungare, care este definită la art. 2 al tratatului de faţă”.

Iată, prin urmare, că frontierele actuale ale României sunt stabilite, totalmente, prin Pactul Molotov-Ribbentrop, mai exact, printr-o notă ultimativă trimisă de catre Guvernul URSS la data de 26 iunie 1940, la care Guvernul României n-a dat niciodată nici un răspuns.

„Declaraţia Parlamentului României privind Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele acestuia pentru ţara noastră”, adoptată la data de 24 iunie 1991, cu unanimitate de voturi, precizează:

„În numele Poporului Român, Parlamentul României condamnă acest pact ca fiind ab initio nul şi neavenit. Tot astfel trebuie să fie considerată şi consecinţa directă a acestor inţelegeri secrete dintre Stalin şi Hitler – Notele ultimative ale Guvernului sovietic din 26 şi 27 iunie, urmate de ocuparea cu forţa la 28 iunie 1940 a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţei, împotriva voinţei populaţiei din aceste străvechi teritorii româneşti, acţiune care a reprezentat o încalcare brutală a suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a României”.

La 24 decembrie 1989, Congresul Deputaţilor Poporului din URSS a condamnat „semnarea Protocolului adiţional al Tratatului din 1939…, a altor inţelegeri secrete cu Germania” şi a recunoscut că acestea sunt „din punct de vedere juridic, lipsite de temei şi de valabilitate, din momentul semnării lor”, venind „în contradicţie cu suveranitatea şi independenţa unor state terţe”.

preluat de pe istoria.md

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Incomod dar Adevărat: Teza „luării prin surprindere” a clasei politice româneşti de atunci trebuie de la bun început exclusă din următoarele motive:

1 Cu câteva zile mai înainte (de 28 iunie – n.mea) Gheorghe Tătărăscu şi Carol al II-lea primiseră vizita unui ofiţer britanic care fusese ataşat câţiva ani de-a rândul pe lângă misiunea militară britanică din Moscova şi care aducea informaţii militare impresionante asupra puterii militare sovietice, atât sub raportul materialului, cât şi sub raportul instrucţiei, prezentându-le ca extraordinare Aceste informaţiuni coroborau informaţiile primite din alte izvoare şi care arătau armata sovietică ca pregătită şi dotată mai ales în aviaţie şi mijloace motorizate, ca nici o altă armată din lume” din în memoriul primului  ministru de atunci. Se consideră că ofiţerul britanic servea intereselor URSS-ului.

2 Pe agenda diplomaţiei sovietice exista o problemă a Basarabiei,  ce ar fi trebuit să alarmeze statul român încă din 1937, cînd într-un ziar oficios din 13 iulie, Jurnal de Moscou, scria că pactele sugerate de ministrul de externe polonez Beck, „«vor face foarte grea menţinerea amânării problemei Basarabiei» – aratălucrările  istoricului Gheorghe Buzatu.

3 În acelaşi timp, în pavilonul sovietic al Expoziţiei de la Paris figurau două mari hărţi ale Rusiei în care Basarabia era desemnată în mod echivoc ca un teritoriu care nu făcea parte precis nici din România, nici din Uniunea Sovietică.

4 În iunie 1938 conducătorii ţării ar fi trebuit să fie pe deplin edificaţi de intenţiile sovieticilor, care nu mai acceptau, în notele diplomatice româneşti expresii referitoare la Basarabia ca: «teritoriu românesc», «malul românesc al Nistrului» ş.a., şi să accelereze înzestrarea armatei în ansamblu, întărind apărarea teritoriului dintre Prut şi Nistru.

5 Un an mai târziu, existenţa şi semnificaţia protocolului secret al pactului Ribbentrop-Molotov ajunseseră la cunoştinţa cercurile conducătoare româneşti doar după câteva zile încheierea lui, pe 23 august 1939. Au existat, în continuare o sumedenie de indicaţii clare că URSS pregătea un atac în Basarabia chiar în primele zile de la încheierea pactului Ribbentrop-Molotov, după invazia Polonei răsăritene de către armatele sovietice, care a început pe 17 septembrie 1939.

6 Primele tensiuni între Uniunea Sovietică şi România au apărut chiar la 20 septembrie 1939, când Molotov şi-a manifestat, în cursul unei convorbiri cu ambasadorul român la Moscova, rezerva faţă de neutralitatea României, deoarece, potrivit unor ştiri apărute în presă, trupe poloneze şi numeroase avioane poloneze s-ar afla concentrate pe teritoriul român în apropiere de frontiera sovietică.

7 Saraçoglu, ministrul de externe al Turciei, a avertizat guvernul român de intenţiile sovietice. Saraçoglu se străduise în zadar între 23 septembrie şi 18 octombrie 1939 să încheie la Moscova un pact cu Uniunea Sovietică. Cu această ocazie Stalin sondase, în cursul unei convorbiri, atitudinea Turciei în cazul când România va fi atacat de o terţă putere.

Să nu mai depănăm trecutul căci „Toate-s vechi şi nouă toate” doar că şi prin tăcere suntem vinovaţi!