Ion Paulat, inventatorul uitat de români

Ion Paulat, inventatorul uitat de români

by -
0 895

În Galaţi, la începutul secolului 20 s-au întâm-plat trei evenimente im-portante, puţin cunoscute de locuitorii oraşului. În 1911, aici a fost construit de către inventatorul Ion Paulat primul hidroavion din România, în toamna aceluiaşi an inventatorul făcând şi prima demonstraţie de zbor cu un hidroavion.

În 1912, Paulat a efectuat la Galaţi şi primul zbor cu un monoplan. Tot la Galaţi, în aceeaşi perioadă, ing. Petre Adrianov a construit după propria concepţie un planor cu care a şi efectuat un zbor deasupra unui sat din apropierea oraşului.

Ideea din Alger

Inventatorul primului hidroavion românesc, Ion Paulat, s-a născut pe 1 aprilie 1873, în satul Cioara, din judeţul Brăila. A urmat cursurile Şcolii Comerciale din Galaţi, după care, fiind înzestrat cu un talent nativ pentru tehnică, s-a angajat ca ucenic mecanic la Atelierele Navale Fernic, devenite Şantierul Naval. Mai târziu s-a îmbarcat pe navele Societăţii Maritime Române, ajungând până la funcţia de mecanic-şef pe cargoul „Turnu Severin”. În acea perioadă a pus la punct mai multe inovaţii pentru optimizarea funcţionării căldărilor navale şi a turbinelor. A urmat o şcoală tehnică na-va-lă la Savoia, în Italia, îmbogăţindu-şi astfel cunoştinţele acumulate ca autodidact. A fost captivat şi de noul domeniu al tehnicii care se afla atunci la începuturi, aeronautica. În 1908, aflându-se în portul Alger, a văzut un hidroglisor şi i-a venit ideea construirii unui hidroavion. Aşa a realizat mai multe studii şi a început elaborarea primelor proiecte pentru construirea unui hidroavion. La bordul navei pe care era şef mecanic, a construit un tunel aerodinamic, făcând primele experimente din lume într-un asemenea tunel.

Primul hidroavion românesc

În 1911, pe când era ambarcat pe o navă militară din portul Galaţi, Ion Paulat a început construirea primului hidroavion românesc. Şi-a pus la bătaie toate economiile, a realizat hidroavionul, dar îi mai trebuiau bani pentru cele două motoare. A înaintat o cerere la Ministerul de Război, dar nu a primit sprijinul financiar de care avea nevoie. Şi-a readaptat proiectul la banii de care dispunea şi a construit un hidroavion cu un singur motor. Pe 6 noiembrie 1911 şi-a văzut visul cu ochii, făcând, la Galaţi, în prezenţa unei numeroase asistenţe, o demonstraţie de zbor cu un hidroavion amfibiu monomotor inventat şi construit de el. În 1912, a construit un monoplan, cu care, într-o nouă demonstraţie de zbor efectuată la Galaţi, a reuşit să se ridice la înălţimea stâlpilor de telegraf.

Nemţii au vrut să cumpere invenţia, românii l-au mai ignorat 40 de ani

Ar fi vrut să continue şi construirea hidroavionului bimotor şi perfecţionarea monoplanului, dar a fost nevoit să abandoneze ambele proiecte din cauza lipsei de susţinere financiară din partea autorităţilor. Comandorul Negulescu a relatat că în 1913, pe când se aflau în portul Rotterdam cu nava „Turnu Severin”, Ion Paulat a fost vizitat de o comisie de specialişti germani care i-au propus să le vândă invenţiile. Paulat le-a răspuns că nu are nimic de vânzare pentru străini. Românii şi-au reconsiderat atitudinea faţă de Ion Paulat 40 de ani mai târziu, pe 20 iunie 1954, când Academia Română recunoaşte meritele inventatorului în proiectarea şi construirea primului hidroavion românesc şi a tunelului aerodinamic. La Paris a fost publicată cartea „Le Hydroaeroplan Paulat”, care îi elogia invenţiile. La Bucureşti i-au fost recunoscute invenţiile după 40 de ani. La Galaţi numele lui Paulat este şi acum cvasinecunoscut.

Ticu Ciubotaru,

http://www.romanialibera.ro

(Visited 289 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.