Rugby-ul sau apogeul sportului

Rugby-ul sau apogeul sportului

by -
2 775

Rugby-ul este o continuă renunţare la ego pentru întemeierea unei personalităţi.

Probabil că aşa ar proceda nişte furnici care ar avea de transportat o singură firimitură către muşuroi: ar pasa-o de la una la alta, înainte de a fi strivite.

Dacă nu luăm în calcul forma sa degenerată de peste ocean, rugby-ul este unicul sport în care mingea e strânsă la piept, aşa cum se cloceşte un ou, ca un obiect de cult purtat peste graniţă în vremuri grele. În ce altă disciplină mingea însăşi trasează linia de demarcaţie dintre echipe, în cîte sporturi mai e permisă atingerea balonului cu absolut orice parte din trup, într-olegătură deplină dintre sportiv şi obiectul de joc? Ce regulament îi mai permite accidentatului să primească îngrijiri chiar pe câmpul de bătaie, printre şarje şi lovituri de tun?

Aici nu există acele netrebnicii ale sportului numite tragere de timp şi simulare. Fiecare secundă aduce o nouă încleştare. Nu sunt filee care să despartă în mod aseptic trupul de trup, iar duelul se poartă între două plutoane de execuţie fără o altă muniţie decît propria carne. Rugbistul este un cavaler medieval protejat nu de zale şi coif, ci de piele şi oasele frunţii,călare pe armăsarul roib al voinţei. Cînd vreodată îl veţi vedea cu braţele în şold în timpul jocului, zvârcolindu-se ca pişcat de musca ţeţe după o lovitură ori dansând din buric lîngă fanion în urma unui eseu? El este un om pornit cu treabă, o picătură din valul care se mişcă mereu înainte încercînd să atingă plaja, pentru ca apoi să o ia din nou de la început.

Ce aşteptare poate pune sportul în scenă mai frumoasă decît cea dinaintea întâlnirii mingii de rugby cu solul? Ovoidul de piele, lipsit de previzibilitatea şi simetria sferei, dobândeşte, graţie formei, propria voinţă, pe care omul trebuie să o îmblânzească şi s-o preschimbe în înaintare. Aici, analiştii fotbalului şi-ar pierde minţile încercând să stabilească aşezări, scheme şi sisteme, întrucât în rugby strategia se schimbă în fiece secundă şi se coace simultan în cincisprezece minţi.

Faptul că nu poţi înainta decît pasând înapoi este una dintre cele mai importante lecţii ale sportului. Prin regula sa de bază, rugby-ul exclude calea facilă a azvârlirii mingii înainte cu braţul, amintindu-ne în permanenţă că nu poţi avansa decît cu ajutorul celui care vine din urmă. Aici funcţionează dictonul “unul pentru toţi” al muschetarilor, prelungit în “toţi pentru cel ce va înscrie”, întrucât cei căzuţi trăiesc prin omul aşezat de soartă la capătul şirului.

În rugby se joacă şi atunci când nu mai există vreo şansă, până în ultima secundă şi chiar dincolo de ea. Într-o sublimă formă de respect faţă de joc, regulamentul prevede că un meci nu se poate încheia nici după ce perioada regulamentară s-a scurs, dacă mingea nu a părăsit terenul. Este de parcă însuşi Dumnezeu, din tribune, şi-ar opri cronometrul şi s-ar ridica înpicioare, să urmărească finalul.

autor: Adrian Georgescu

(Visited 114 times, 1 visits today)

2 COMMENTS

  1. Foarte frumos ati spus-o. rugbyul e cel mai drept si barbatesc dintre sporturi, jucat cu daruire cu inima si vana. E de o frumusete si de o eleganta neintalnita in alte discipline

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.