Orientări printre ruinile societăţii moderne

Orientări printre ruinile societăţii moderne

by -
1 438

Este inutil sa ne cream iluzii cu himerele unui oarecare optimism: noi ne aflam astazi la sfarsitul unui ciclu. Deja de secole, la inceput in mod insensibil, apoi asemanator cu miscarea unei mase care se surpa, procese multiple au demolat in Occident [Europa] orice oranduire normala si legitima a oamenilor, au deformat orice conceptie inalta a trairii, a actiunii, a cunoasterei si a luptei. Si miscarea acestei caderi, viteza ei, rotirea ei ametitoare au fost numite “progres”. Si “progresului” i-au fost inaltate imnuri si noi ne-am iluzionat ca aceasta civilizatie – civilizatia materiei si masinii – ar fi civilizatia prin excelenta, aceea careia intreaga istorie a lumii îi era predestinata pana ce ultimile consecinte ale acestui intreg proces au fost astfel, incat au produs in unii, o trezire. […]

Ceea ce conteaza este doar acest lucru: noi ne aflam astazi in mijlocul unei lumi de ruine. Si problema pe care trebuie sa ne-o punem este aceasta: mai exista inca oameni ramasi in picioare in mijlocul acestor ruine? Si ce trebuie, ce pot ei sa mai faca?

Si o astfel de problema trebuie pusa dincolo de aliantele de ieri; este clar ca invingatori si invinsi se gasesc acum, pe acelasi plan si ca unicul rezultat al celui de-al II-lea razboi mondial a fost sa reduca Europa la un obiect de disputa al puterilor si intereselor extraeuropene. Trebuie sa recunoastem asadar, ca devastarea care exista in jurul nostru are un caracter mai curand moral. Exista un climat general de anestezie morala, de profunda dezorientare, in ciuda tuturor sloganurilor intr-o societate de consum si democratica, in care asistam la o degradare a caracterului si a oricarei autentice demnitati, la un marasm biologic, la prioritatea celor mai josnice interese, la supravetuirea de azi pe maine: acestea sunt trasaturi care, mai mult sau mai putin pronuntate, il caracterizeaza in general, pe omul postbelic. A recunoaste aceasta inseamna a recunoaste ca prima problema, baza oricarei alteia, are caracter intern: a te ridica din nou, a renaste din interior, a te forma, a crea in tine insuti o ordine si o rectitudine. Nimic nu a invatat din lectiile trecutului recent cel care se iluzioneaza astazi cu privire la posibilitatile unei lupte pur politice si a puterii uneia sau alteia dintre formele sau sistemele carora nu li se opune o noua calitate umana. Iata un principiu care azi ar trebui mai mult ca niciodata sa aiba evidenta absoluta: daca un stat ar poseda un sistem politic sau social care, in teorie, ar conta ca fiind perfect, dar substanta umana ar fi tarata, atunci acest stat ar cobori mai devreme sau mai tarziu la nivelul societatilor celor mai joase, in timp ce un popor, o rasa capabila sa produca oameni de adevarata simtire si instinct sigur, ar dobandi un inalt nivel de civilizatie si ar ramane in picioare chiar si la incercarile cele mai dure, chiar daca sistemul sau politic ar fi defectuos si imperfect. Sa se ia deci pozitie precisa impotriva acestui fals “realism politic”, care rationeaza doar in termeni de programare, de probleme organizatorice de partid, de retete sociale si economice. Toate acestea apartin contingentului, nu esentialului. Masura a ceea ce mai poate fi salvat depinde, in schimb, de existenta, sau mai putin, de oameni care sa ne stea in fata nu pentru a predica formule, ci pentru a fi exemple, nu mergand in intampinarea demagogiei si a materialismului maselor, ci pentru a trezi forme diferite de sensibilitate si interes. Plecand de la ceea ce poate inca sa mai reziste printre ruine, sa se reconstruiasca cu incetul un om nou care sa fie animat printr-un spirit determinat si o adecvata conceptie de viata, sa fie calit prin adeziunea riguroasa la principii date – iata adevarata problema.

Ca spirit, exista ceva ce poate servi deja drept fir conducator fortelor rezistentei si ale redresarii: este spiritul legionar*. Este atitudinea celui care a stiut sa aleaga drumul cel mai dur, a celui care a continuat sa lupte chiar stiind ca, material, batalia era pierduta, a celui care a stiut sa confirme cuvintele sagai antice: “Fidelitatea este mai puternica decat focul” prin intermediul caria s-a afirmat ideea traditionala, sa sensul onoarei si al dezonoarei – nu mici masuri scoase din morale mici  – sunt cele care creeaza o diferenta substantiala, existentiala intre fiinte, aproape ca intre o rasa si o alta rasa. […]

“Stilul” care trebuie sa castige relief este acela al celui care se mentine pe pozitii de fidelitate fata de sine insusi si fata de o idee, intr-o demna intensitate, intr-o repulsie fata de orice compromis, intr-o angajare totala care trebuie sa se manifeste nu doar in lupta politica, ci in orice expresie a existentei: in fabrici, in ateliere, in universitati, pe strazi, in insasi viata personala si afectiva.

*este vorba de spiritul legionarilor romani

text partial din „Orientari”, Julius Evola

Julius Evola (n. 19 mai 1898 – d. 11 iunie 1974) a fost un publicist și filosof politic italian, apropiat de dreapta radicală europeană. A fost un autor pe cât de prolific și strălucit pe atât de controversat. Principalele sale lucrări Revolta contra lumii moderne (Rivolta contro il mondo moderno, 1934), Oamenii printre ruine (Gli uomini e le rovine, 1953), Fascismul (Il Fascismo, 1964) sunt traduse în toate limbile de circulație internațională.

(Visited 75 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. Ce-ia ce a scris Julius Evola acum o suta de ani este valabil si astazi,lucrarile sale se potrivesc si in societatea noastra contemporana,asistam continuu la o degradare a omului si in ultima instanta o degradare a vietii si cel mai grav,o degradare a mediului inconjurator,omul,nereusind sa se defineasca cu natura,devenind sclavul unei civilizatii a masinilor si mecanismelor poluante.Sa auzim numai de bine!.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.