ÎNDEMN LA “TOLERANŢĂ ZERO”- Manifest

ÎNDEMN LA “TOLERANŢĂ ZERO”- Manifest

by -
1 1233

“Cât crezi că pot să mai tolerez aşa ceva? Răbdarea mea are o limită!” – era, cu puţin timp în urmă, forma firească de folosire a verbului “a tolera”.

Cât despre “toleranţă”, aceasta era un simplu termen tehnic, care indica o abatere de la o dimensiune teoretică, şi care se dorea să fie, ca orice abatere, cât mai mică.

Excepţia consta în “casele de toleranţă”, care stârneau imaginaţia şi confuzia asupra semnificaţiei acestui cuvânt.

Şi totuşi, în numai câţiva ani, “toleranţa” a ajuns să fie o “VALOARE a UE”, propovăduită pe toate canalele mediatice şi predată în şcoli, începând de la grădiniţă.

Este legal să punem în discuţie politicile de toleranţă? Da!

CINE, CUM şi DE CE a dat o nouă interpretare pentru ”toleranţă”, cei mai mulţi au omis să se întrebe, năuciţi fiind de bombardamentul cu îndemnuri la “toleranţă”.

Suplimentar, s-a creat şi o teamă iraţională, pentru că “toleranţa” ne-a invadat viaţa în complicitate cu “discriminarea” – un Bau-Bau modern, despre care ni se repetă întruna să ne ferim ca de Dracu.

Iniţial, tandemul “toleranţă-discriminare” părea a fi o glumă, până când UE ne-a băgat pe gât o lege, nr. 137/2001, şi a creat o Inchiziţie, denumită Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care îi pedepseşte expeditiv şi exemplar pe cei care se îndoiesc de această nouă dogmă. Te pui cu Legea?

Citind-o însă, observăm că aceasta se referă exclusiv la discriminare, iar toleranţa a rămas nelegiferată.

Şi cum este legal tot ce nu este interzis, ESTE LEGAL să punem în discuţie “valoarea” noii toleranţe UE.

Ce este “toleranţa” în realitate?

“Tolerarea” înseamnă permiterea desfăşurării unei acţiuni care te DERANJEAZĂ, cu toate că eşti îndreptăţit să o opreşti şi ai şi posibilitatea să o faci.

Adică vrei, ai voie şi poţi, dar totuşi nu o faci, iar motivele ar fi: lipsa curajului, lipsa de iniţiativă, mila, sau îţi este ruşine de ruşinea celuilalt. Cum altfel poate fi caracterizat un astfel de comportament decat SLĂBICIUNE?

Chiar mai rău, în încercarea de a-şi justifica lipsa de reacţie, unii se autosugestionează că le place şi încearcă să îi convingă şi pe alţii să procedeze la fel.

Iar culmea PROSTIEI, că altceva nu este, o ating când îl consideră pe agresor egalul lor.

De ce “toleranţa UE” nu este creştină?

Mila şi toleranţa creştină pot funcţiona numai în interiorul unei comunităţi creştine, unde cel ajutat îşi asumă în faţa lui Dumnezeu datoria de a se recompensa faţă de comunitate, cu prima ocazie când va putea să o facă.

Într-o organizaţie fără Dumnezeu, aşa cum este UE, mila şi toleranţa sunt transformate în instrumente de abuzare a bunătăţii noastre.

A fi bun nu înseamnă că eşti prost!

Ceea ce îi deranjează pe propagandiştii UE este faptul că românii sunt buni fără a fi proşti. Putem avea milă şi toleranţă faţă de oricine, dar cu condiţia ca bunătatea noastră de azi să nu se întoarcă împotriva noastră mâine.

Cea mai clară dovadă că mila şi toleranţa fac parte din însăşi matricea noastră genetică sunt poveştile şi basmele, care abundă de exemple de ajutorare necondiţionată a celor aflaţi la necaz, dar care sunt ÎNTOTDEAUNA urmate de recompensarea binefăcătorilor.

Dar la ce recompensă putem noi să sperăm de la politicienii venali, de la poporul ţigănesc, de la infractori, de la revizionişti şi autonomişti, de la drogaţi, de la prostituate, de la homosexuali, de la imigranţi, de la azilanţi, de la sectanţi – şi toţi ceilalţi pe care propaganda UE ne îndeamnă să-i tolerăm şi să-i respectăm?

În pofida tuturor politicilor de îndoctrinare la care suntem supuşi, instinctul nostru de conservare ne opreşte să fim toleranţi necondiţionat şi fără limite. Pentru că tot Iisus ne-a arătat că există şi o limită a toleranţei, atunci când imaginea Templului a fost ameninţată. A stat El pe gânduri? A vorbit atunci poporului în parabole?

Ce va fi peste 20 de ani?

Când s-a încheiat primul război mondial, întreaga planetă era convinsă că va urma o pace de o mie de ani. Nu a durat nici 20!

Este doar o chestiune de timp până când va ieşi la lumină faptul că utopia toleranţei este doar o ideologie politică, prin care “Cineva” îşi exercită dominaţia asupra României.

Propagandiştii de astăzi ai toleranţei, adică organizatorii de spectacole “multiculturale” şi de “parade” ale minorităţilor, cheltuitorii de fonduri europene pentru “integrarea minorităţilor”, cei care introduc în programa şcolară ore despre toleranţă, jurnaliştii care fac emisiuni şi scriu articole despre binefacerile toleranţei, cu toţii riscă să rămână în istorie drept colaboraţionişti, mercenari, oportunişti şi lingăi, iar ong-urile acestora vor fi comparate cu “asociaţiile de prietenie” româno-ruse din perioada stalinistă.

Termenii toleranţă, multi-culturalism, integrare, acceptare, deschidere şi ceilalţi asemenea, cu care politrucii UE încearcă să ne paralizeze sentimentul identităţii, vor fi expuşi în vitrina “Limbajul de lemn”, alături de lupta de clasă, viitorul luminos şi lupta pentru pace.

Cei care vor apuca prăbuşirea dogmei toleranţei vor avea dificultăţi în a le explica copiilor lipsa lor de reacţie şi de rezistenţă, iar aceştia se vor amuza teribil de bazaconiile pe care a fost capabilă să le înghită generaţia noastră.

Astăzi, pare a fi o minune ca viitorul să arate în acest fel, dar istoria a demonstrat de atâtea ori că mai realişti sunt cei care cred în minuni.

Prezentul este al prezenţilor!

Aşa cum minciunile comuniştilor din ‘45 aveau în spate armata rusă, minciunile prezentului se sprijină pe banii şi pe interesele câtorva state occidentale.

Nici nu contează dacă sau când UE va împărtăşi soarta URSS. Este un gest de onoare să încercăm să nu ne facem de râs în faţa istoriei, iar primul pas este să adoptăm TOLERANŢĂ ZERO faţă de minciună, din orice direcţie ar veni aceasta.

Avem motive să ne temem? Poate că da, dar cum altfel putem avea pretenţia că ne respectăm înaintaşii care au luptat cu sabia şi puşca, dacă noi ne dăm înapoi să le continuăm idealurile luptând cu vorbe şi desene? În plus, ar putea fi chiar distractiv!

sursa: www.tolerantazero.ro

(Visited 276 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. Cu respect!
    Sunt de acord ,am intrat cu capul inainte in gura lupului UE si nu stiu cand vom mai iesi caci ne distrug astia orice farama de traditie si identitate nationala. Tare mi-e frica, ca vom ajunge asa de lenesi si inmuiati incat ca nu mai putem face inca o revolutie si sa scapam (caci sigur nu ne vor lasa de buna voie sa fim din nou independenti) si de sub jugul acestui imperiu.
    Cez

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.