Mahala(Ținutul Herța): „Eroi au fost, Eroi vor crește”

Mahala(Ținutul Herța): „Eroi au fost, Eroi vor crește”

by -
0 1510
Mahala

 

Vineri, 20 aprilie 2018, în satul Ostrița (comuna Mahala) s-a desfășurat acțiunea cultură „Eroi au fost, Eroi vor creste”.

În memoria sutelor de români bucovineni exilați în Siberia sau omorâți la Lunca, dar și cu ocazia marcării Zilei Naționale a Mediului din Ucraina, locuitorii satului au plantat în apropierea bisericii locale, unde curând va fi inaugurat un parc de odihnă, peste 200 puieți de stejar, mesteacăn, molid și larice.

Acțiunea a fost coordonată de doamna Elena Nandriş, primarul comunei Mahala. Manifestarea „Eroi au fost, Eroi vor creste”, la care au participat o mulțime de oameni de toate vârstele, foarte mulți fiind tineri și numeroși părinți împreună cu copiii lor, a început cu o slujbă de pomenire a răposaților, oficiată de preoții Gheorghe și Eugen.

De asemenea, locuitorii comunei Mahala s-au bucurat de prezența unui număr importat de invitați – jurnaliști, parteneri și prieteni, inclusiv oaspeți din Republica Moldova și România.

Mahala(Ucraina) s-a înfrățit cu Parcova(R. Moldova)

Manifestarea a continuat cu un mic concert susținut de colectivelor folclorice din localitate, iar la final s-a semnat acordul de înfrățire dintre comuna Mahala și comuna Parcova, raionul Edineț, Republica Moldova, care a dat startul Declarațiilor de Unire a României cu Republica Moldova, pe 24 ianuarie 2018.

Mai multe detalii, poze și filmări de la eveniment găsiți pe ziarul online al românilor din Bucovina de Nord, Libertatea Cuvântului.

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.