Cand vom invata din greseli?

Cand vom invata din greseli?

by -
0 5933

Se împlinesc exact 66 de ani de cînd Iuliu Maniu, liderul „Opoziţiei democratice”, a iniţiat jalnicul „act istoric” al răsturnării regimului Mareşalului Ion Antonescu şi al încetării Războiului Naţional împotriva URSS şi a bolşevismului,  puciul din 23 august 1944 fiind calificat drept Revoluţie. O „Revoluţie” pe care, chiar în zilele imediat următoare, liderul istoric al PNŢ-ului a regretat-o profund şi, mai mult, cu un devans de cîţiva ani, chiar s-a numărat între victimele sale.
Au trecut, aşadar, mai mult de 6 decenii de atunci. De la ceea ce, altcîndva, denumeam, de regulă, cu mîndrie patriotică şi fără pic de ezitare, MAREA SĂRBĂTOARE, care, se pare, ne-ar fi adus, chiar dacă nu totul, oricum de toate.
Vă mai amintiţi? Şi pace, şi dreptate, şi libertate, şi garanţii pentru un viitor luminos, şi, dacă nu toate la un loc, oricum cîte ceva din fiecare. Pentru ca azi să descoperim, nu fără surprindere, plini de nemulţumire, că toate astea ne lipsesc, că după tipic un alt mare „eveniment” similar survenit la 22 decembrie 1989, într-un fel un al II-lea 23 august, şi acesta, ca şi acela, tot product al unei clasice şi neroade Lovituri de Stat, n-a îndreptat nimic, România, din contră, decăzînd, iar situaţia românilor agravîndu-se necontenit, comparativ – vai! – cu situaţia ante. Nu o dată sau de două ori, ci de -n ori, şi aceasta pentru că, o dată în plus, se confirmă în chip strălucit că la noi e ca la nimeni, că fericirea pe aici nu ţine mai mult decît o noapte, că ELIBERAREA a fost, de fapt, o trădare, succedată, imediat, de o criminală ocupaţie străină, care – după 1989 – s-a transformat în ocupaţie internă, predominant bezmetică şi ciocoiască. O reacţie în lanţ – nu-i aşa? -, întrucît cei 66 de ani care ne despart de 1944 ne reamintesc într-un fel de cifra diavolului, sinonimă, la noi ca şi aiurea, cu crima, nenorocirea şi dezastrul. Inegalabilul jurnalist care a fost Pamfil Şeicaru afirma, prin 1952, mi se pare, că după 1944 ţara şi neamul ni s-au prăbuşit în haos, că de blestemul trădării nu aveam cum scăpa cu una – cu două, urmînd a-i rămîne victime pentru multe decenii înainte!
Cu aşa ceva, sînt convins, nu mulţi putem să fim de acord. Dar, deocamdată, vorba ciobanului de lîngă Tecuci, „Asta-i situaţia”! Întrucît – cum s-ar putea să fie altfel? – de vreme ce în şcolile noastre studiul istoriei a decedat, lăsînd locul tuturor năzbîtiilor anticomuniste şi -ismelor antiromâneşti, iar responsabilii pentru puciurile ticăloase de la 23 august sau 22 decembrie sînt deja „consacraţi” ca… eroi, pe cînd victimele – trecute în rîndul criminalilor de război sau de pace, semn că România n-ar avea dreptul să se numere între statele suverane şi independente, trebuie să se considere fericită cu statutul actual de ţară înrobită şi permanentă plătitoare de reparaţii şi haraciuri Înaltelor Porţi de pretutindeni.
Şi, iată cum în ultimele decenii, din succes în succes, dintr-un 23 august într-altul, am ajuns azi sub tutela Marilor Puteri, iar asta, mai mult decît sigur, prin voinţa şi cu ştiinţa liderilor politici autohtoni, care, pretextînd c-ar fi taciturni – din convingerea netoată că termenul derivă de la unul dintre părinţii istoriei, Tacitus -, ne-au adus, pur şi simplu, catastrofa în casă, după ce, timp de două decenii după 1989, prevestind că ar fi posibil să ne fie şi mai rău!, ne-au pregătit cu asiduitate că, în fond, ar trebui să ne consolăm ori, din contră, să ne familiarizăm cu toate „avantajele” unui dezastru recomandat drept… binefăcător şi, deci, binevenit!
Nu este cumva prea mult pentru români, sau rămîne chiar în tonul nevolnicului 23 august de odinioară, de oriunde şi dintotdeauna ACELAŞI?!

autor: GH. BUZATU

(Visited 128 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.