Poate fi naționalismul rău sau bun?

Poate fi naționalismul rău sau bun?

Nationalismul

Pornind de la definițiile cuvântului naționalism din dicționarele diverselor perioade istorice putem vedea clar că acest concept este în anumite contexte mumă, în altele ciumă.

Dacă în DEX 2009 găsim: „NAȚIONALÍSM s. n. Ideologie și politică derivate din conceptul de națiune, care a contribuit în sec. XVIII-XX la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea națiunilor și statelor naționale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationalisme.”, în DEX-ul din perioada stalinistă a României găsim: „NAȚIONALÍSM s. n. (Uneori determinat de «burghez») Ideologie și politică reacționară care susține interesele burgheziei exploatatoare, prezentându-le ca interese ale întregii națiuni, cu scopul de a sparge unitatea de luptă a clasei muncitoare, instigând la ură națională, la asuprirea altor națiuni sau a minorităților naționale.”

Lăsând la o parte definițiile punctuale din diferite perioade istorice și urmărind evoluția evenimentelor determinate direct sau indirect de această orientare, realitatea a arătat că naționalismul este mai mult o trăire, o stare de spirit. Acest sentiment este fundamentat pe dragostea de țară, atât ca entitate politico-administrativă, ca teritoriu, cât și în ceea ce-i privește pe locuitorii acesteia, în mod particular a vorbitorilor de aceeași limbă, a celor care se asociază acelorași, valori, tradiții, credințe și a celor ce împărtășesc aceeași conștiință istorică.

Personal nu cred că naționalismul este bun sau rău. Rezumat, el se reduce la sentimentul de dragoste față de țară (entitate politică și teritoriu) și neam (a celor ce au trăit, trăiesc și se vor naște în viitor).

Problema interpretării că fiind bun sau rău se pune datorită modulului cum este manifestată acest sentiment. Aici într-adevăr putem pune în balanță dacă faptele, care sunt puse în practică determinate de acest sentiment sunt bune sau rele, în funcție de intențiile pentru care sunt aplicate, dar și de rezultatele la care s-au ajuns.

Căutând în istorie se poate constata ușor că naționalismul a dus la formarea statelor naționale, care au adus în rândul acelorași granițe locuitorii aceleași națiuni, ce de cele mai multe ori erau subordonați unuia sau mai multor imperii! Vorbim aici de un context inevitabil al aplicării naționalismul, care a adus la eliberarea a zeci de milioane de locuitori de sub „oblăduirea” străină. Un alt context fericit al folosirii sentimentului național constă în utilizarea acestuia pentru fixarea și îndeplinirea unor obiective ale întregii, cum a fost cazul realizării Marii Uniri sau a luptei pentru eliberarea Basarabiei.

Dacă vorbim de proasta punere în practică a faptelor determinate de naționalism trebuie să avem în vedere exagerarea unor merite, capacități sau calități ale unor lucruri, fapte sau persoane ce au legătură cu națiunea, doar pentru că fac parte din națiunea respectivă.

Un alt fapt îl constituie o rea aplicare și folosire a sentimentului național pornind de la opoziția dintre două națiuni cu interese adverse până într-un punct, ce se transformă în ură, dușmănie reciprocă. Dar, atenție! Aici nu mai vorbim de naționalism, ci de trecerea de la sentimentul de dragoste de neam și țară la xenofobie, la șovinism  sau expansionsim. Naționalismul și aceste ultime manifestări resentimentare, nu sunt același lucru, cele din urmă derivând în mod regresiv din primul, atunci când se dezvoltă și se întreține adversitatea între două națiuni. Naționalismul nu poate fi același lucru cu șovinismul și xenofobia. Să judecăm astfel: Cum poate o națiune din cauza dragostei de țară să dezvolte ură față de o altă națiune, cu care nu a avut niciodată relații de adversitate?

În fapt, naționalismul nu este altceva decât patriotism, dar evoluția lucrurilor a făcut ca cei care pe baza acestui sentiment au realizat lucruri bune să fie patrioți, iar cei care au pus în practică fapte reprobabile să fie numiți naționaliști. Dacă este să începem să căutăm studii și articole pe tema diferenței dintre patriotism și naționalism la asta se reduce totul: patriotismul e sentimentul de dragoste de neam și țară, care e defensiv conform lui Orwell (față de naționalism care e agresiv), benefic, în timp ce naționalismul este antagonic patriotismului, este dăunător (duce la conflicte sau la ură etnică). De exemplu, Mihail Neamțu a afirmat la un moment-dat: „Patriotismul iubește. Naționalismul urăște”.

Luând la rând dicționarele și căutând termenul „șovinism”, se va constata că, pentru a-l defini, de-a lungul timpului nu s-a făcut diferență între patriotism și naționalism. Astfel: „ȘOVINÍSM n. sentiment exaltat de patriotism (= fr. chauvinisme)”, pentru anul 1929, iar în 2002 „ȘOVINÍSM n. Naționalism agresiv și extremist, care propagă exclusivismul național și intoleranța. /<fr. Chauvinisme”.

La final, sintetizez esența întregului text: naționalismul și patriotismul sunt benefice sau nu în funcție de puterea noastră de înțelegere a modului cum trebuie să relaționăm cu cei ce nu ne sunt conaționali, a felului în care reușim să mediem sentimentul apartenenței cu imperativul traiului într-o lume pestriță din punct de vedere național.

(Visited 78 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.