Islamul în Europa secolului al XXI-lea

Islamul în Europa secolului al XXI-lea

by -
0 3390

Astăzi, mai mult ca oricând, oamenii interacţionează cu o viteză din ce în ce mai mare şi nu există zi în care să nu se vorbească, în presa internaţională, despre situaţia musulmanilor din lume, despre drepturile, libertăţile, tradiţiile şi credinţa lor. În virtutea acestor principii, se ajunge de multe ori la conflicte, fie sociale, politice, religioase şi chiar militare, iar noi, ca teologi, avem datoria de a propovădui pacea şi dialogul în lume, mai ales în secolul al XXI-lea, când, pe bătrânul continent european, prezenţa musulmanilor este tot mai mare – aproximativ 53 de milioane de musulmani, adică 7,2% din populaţia Europei[1].

Din această cauză, doresc să vorbesc despre răspândirea Islamului în Europa, prezentând date statistice cu privire la populaţia musulmană trăitoare în continentul nostru şi la dialogul interreligios dintre creştinism şi islam.

1. Răspândirea Islamului în Europa

Răspândirea Islamului în Europa a avut loc în trei etape independente, fiecare în diferite regiuni ale continentului. În timpul primelor două etape, islamul s-a răspândit prin cucerire, dar nu a putut să se stabilească definitiv şi s-a retras. În schimb, cea de-a treia fază are loc în formă de imigrare şi continuă până astăzi.

În secolul al VII-lea, Islamul a încercat să cucerească pentru prima dată Europa. Pătrunderea musulmanilor pe continentul european, prin strâmtorile de est ale Peninsulei Balcanice, a fost imposibilă, datorită puternicului Imperiu Roman de Răsărit (674 şi 717). Cu toate acestea, arabii au reuşit să cucerească aproape întreg teritoriul actual al Spaniei şi al Portugaliei. În urma bătăliei de la Tours şi Poitiers, din octombrie 732, arabii au fost opriţi din cucerirea unor noi teritorii, iar ulterior au fost obligaţi să se retragă în partea de sud a Spaniei de azi, unde au rămas până în anul 1492, când Regina Isabella I de Castilia a început inchiziţia spaniolă[2].

În anul 1354, turcii au trecut strâmtoarea Dardanele, intrând în Europa, şi au cucerit, în următoarele decenii, o mare parte din Balcani, iar, în 1453, cel mai mare oraş creştin, Constantinopolul. Extinderea cuceririi otomane a ajuns până la capitala Sfântului Imperiu Roman, Viena (1529 şi 1683). Al doilea asediu al Vienei este considerat sfârşitul celui de-al doilea val de extindere islamică în Europa. Astfel, otomanii, până în anul 1913, în urma războaielor pierdute, au fost obligaţi să se retragă până la graniţele Turciei de astăzi. Spre deosebire de primele secole ale cucerii islamice în sud-vestul Europei, a doua etapă din sud-est a avut consecinţe de durată, precum au fost în cazul albanezilor şi al bosniacilor, care au rămas, după recucerire, în marea majoritate, musulmani. De asemenea, în ţări precum Grecia şi Bulgaria au rămas minorităţi de etnie turcă[3].

Al treilea val de expansiune a musulmanilor în Europa are loc în formă de imigraţie, care a început în anii 1950 în special în ţările bogat industrializate. Ţările ţintă au fost statele din Nordul şi Vestul Europei, în special Franţa, Marea Britanie, Scandinavia, Benelux. Mai recent, Spania şi Italia sunt, de asemenea, ţinta imigranţilor musulmani. Aceştia provin, în principal, din Africa de Nord, Turcia şi Pakistan. În multe ţări europene, musulmanii au devenit minorităţi puternice şi influente[4].

2. Date statistice cu privire la populaţia musulmană din Europa

În prezent, trăiesc în Europa 53 milioane de musulmani (7,2%), cu excepţia Turciei, potrivit datelor din 2007, iar numărul total al musulmanilor în Uniunea Europeană în 2007 era de aproximativ 16 milioane (3,2%)[5].

Potrivit unui studiu realizat de către profesorul Houssain Kettani, de la Universitatea Politehnică din Puerto Rico, SUA, cu privire la situaţia demografică a lumii islamice, musulmanii reprezintă 24% din populaţia lumii, aproximativ 1,65 miliarde de oameni. Datele arată că, în Asia, sunt cei mai numeroşi musulmani, 69,4% (adică un miliard şi 148 milioane) din populaţia lumii musulmane, în timp ce Africa se clasează pe locul doi, cu 27,5% (447 de milioane)[6].

Islamul are o istorie veche, de aproximativ XIV secole, în Europa, iar musulmanii din acest continent reprezintă mai puţin de 7% din numărul total. Populaţia totală a Europei este de 735 milioane de oameni, din care 53 milioane sunt musulmani. În acest scop, am împărţit Europa în patru regiuni: Europa de sud-est, Europa de sud-vest, nord-estul Europei şi nord-vestul Europei.

I. Regiunea Europa de sud-est este compusă din 16 ţări (Albania, Austria, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Grecia, Ungaria, Kosovo, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia). Pe teritoriul acestor ţări se află 8 milioane de musulmani (8.1%), dintr-o populaţie totală de 105 milioane[7].

II. Regiunea Europa de sud-vest este compusă din 11 ţări (Andora, Franţa, Gibraltar, Italia, Liechtenstein, Malta, Monaco, Portugalia, San Marino, Spania şi Elveţia), pe teritoriul cărora se află 9 milioane de musulmani (4.7%), dintr-o populaţie totală de 187 milioane[8].

III. Regiunea Europa de nord-est este compusă din 7 ţări (Belarus, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Rusia şi Ucraina), pe teritoriul cărora se află 23 milioane de musulmani (9.5%), dintr-o populaţie totală de 240 milioane[9].

IV. Regiunea Europa de nord-vest este compusă din 11 ţări (Belgia, Danemarca, Finlanda, Germania, Irlanda, Islanda, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia şi Marea Britanie), pe teritoriul cărora se află 8 milioane de musulmani (4.2%), dintr-o populaţie totală de 202 milioane[10].

Uniunea Europeană ignoră încă problemele demografice care, în curând, vor schimba fundamental cultura şi societatea europeană. În Europa, întâlnim două astfel de probleme: majore scăderea natalităţii în rândul albilor (creştinilor) şi creşterea accelerată a populaţiei musulmane care, în ultimii 30 de ani, s-a dublat şi se va dubla din nou, până în 2015. Conform unor estimări ale sociologilor americani, în anul 2050, unul din cinci oameni din UE va crede in Allah[11].

Potrivit unui alt studiu, realizat de Migration Policy Institute, rezidenţii de credinţă islamică vor constitui mai bine de 20 de procente din populaţia Uniunii Europene până în anul 2050, deşi în unele oraşe s-a atins deja acest procent. Un economist maghiar a scris un tratat pentru Parlamentul European, calculând că populaţia musulmană este deja la 25 la sută în Marsilia şi Rotterdam, 20 la sută în Malmo, 15 la sută în Bruxelles şi Birmingham şi de 10 la sută în Londra, Paris şi Copenhaga. Albii vor fi minoritari în Birmingham până în anul 2026, spune Christopher Caldwell, un jurnalist american, şi chiar mai repede în Leicester.

O altă predicţie susţine că musulmanii vor depăşi în număr non-musulmanii în Franţa şi, posibil, în tot vestul Europei până la mijlocul secolului. Austria era catolică în procent de 90% în secolul al 20-lea, dar islamul ar putea deveni religia majoritară printre austriecii sub 15 ani până în anul 2050[12].

Ţările Uniunii Europene au o lungă istorie în ceea ce priveşte acceptarea imigranţilor, dar populaţia musulmană merită o atenţie sporită, deoarece aceştia reprezintă un conglomerat aparte de probleme, chiar şi neluând în considerare atrocităţile comise în occident în numele islamului. Forumul din America Pew pentru Religie şi Viaţa Publică, parte a Pew Research Center, a spus într-un raport:

ţările din UE au lungi tradiţii istorice, culturale, religioase şi lingvistice. Injectarea a sute de mii, iar în unele cazuri a milioane de oameni care arată, vorbesc şi se comportă diferit în aceste locaţii va crea probleme sociale[13].

*text parţial din Ioan Alexandru Dăian, în „Studia Doctoralia Andreiana”, nr. I/2012, Sibiu, pp. 151-154.

Note:

[1] Jean Paul Roux, Istoria războiului dintre islam şi creştinătate 622- 2007, trad. de Lucia Postelnicu, Editura Artemis, Bucureşti, 2007, p.284.

[2] Franco Cardini, Europa şi Islamul, trad. de Dragoş Cojocaru, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 49-54.

[3] Ibidem, pp. 54-69.

[4] Jean Michel Gaillard şi Anthony Rowley, Istoria Continentului European, trad. de Emil Galaicu-Paun, Cartier, Chişinău 2000 p.563-572.

[5] www.islamicpopulation.com/europe_islam.html şi CIA World Factbook 2007.

[6] Houssain Kettani, 2010 World Muslim Population, p. 1, www.pupr.edu/hkettani/papers/HICAH2010.pdf.

[7] Ibidem, p. 26.

[8] Ibidem, pp. 27-28.

[9] Ibidem, pp. 30-31.

[10] Ibidem, pp. 31-32.

[11] Adrian Michaels, Muslim Europe: the demographic time bomb transforming our continent, http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/5994047/Muslim-Europe-the-demogra-phic-time-bomb-transforming-our-continent.html.

[12] Ibidem.

[13] CBN News, Europe’s Muslims to Increase 20 Percent by 2050, http://www.cbn.com/cbnnews/world/2009/August/Muslim-Population-in-Europe-to-Increase-by-2050/.

(Visited 1.351 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.