Declinul imperiului american

Declinul imperiului american

by -
0 651

110 miliarde de euro au fost acordati Greciei pentru a o salva de la faliment! A fost creat un fond european de garantie de 750 de miliarde euro pentru franarea speculatiilor indreptate impotriva monedei euro, declansate odata cu cazul Greciei si care ameninta acum Portugalia & Spania. Aruncand in joc o asemenea suma, Uniunea Europeana a crezut ca va mai ingradi un pic voracitatea rechinilor finantei, dar n-a reusit nimic, in afara faptului ca autoritatile monetare ale UE si-au manifestat astfel (i.e., fara a bloca speculatiile de la bun inceput!) totala complicitate cu piratii finantelor private, cu fondurile speculative, cu marile banci nord-americane (dar si cu alti complici – aliati si interfete ale lor – vorbesc de anumite fonduri speculative din Peninsula Arabica si din Asia) si cu cateva banci importante din Europa, oferind linii de credit incomensurabile, fara precedent pe scara experientei existentiale a celor mai multi dintre noi. Cum se face atunci ca prima putere economica a lumii, Uniunea Europeana, e incapabila sa se apere? Inainte de criza, raportate la scala bogatiei sale, cele 310 de miliarde de euro datorate de Grecia n-ar fi reprezentat la urma urmei mare lucru…

Fiindca au iesit marii invingatori ai celui de-Al Doilea Razboi Mondial, fara daune pe teritoriul propriu (cu exceptia celor din Hawaii), Statele Unite au beneficiat in 1945 de avantaje care nu mai corespund lumii economice din prezent, in epoca post-Razboi Rece, dar pe care ei le apara in continuare cu incrancenare, chiar in noua conjunctura, in care contributia lor la bogatia mondiala a scazut inexorabil: de la 45% in 1945 la abia 25% astazi.

Asistam asadar la declinul imperiului… Rezista insa doi factori esentiali care dau Statelor Unite un avantaj geopolitic inca decisiv: a fi, pe de o parte, judecator si parte in sfera economica prin aceea ca, chiar dupa sfarsitul perioadei de convertibilitate in aur a dolarului, in 1970, moneda americana a ramas o moneda de rezerva si de referinta internationala, si in acelasi timp moneda nationala. Ceea ce, prin emiterea de obligatiuni guvernamentale cu dobanzi avantajoase, le-a permis sa-si acopere in mare parte deficitul bugetar prin intermediul altor tari de pe planeta (datoria se rascumpara cu moneda grea, sunatoare!), drenand astfel o mare parte din rezervele mondiale de lichiditati. Asta din punctul de vedere al economiei politice. Pe de alta parte, Statele Unite continua sa detina cea mai puternica forta militara a lumii, in toate domeniile de lupta, in aer, la sol, pe mare, in spatiu…

Ei, aici economia se intalneste cu teoria si practica politica a relatiilor internationale, puterea economica si puterea militaro-politica fiind fetele aceluiasi Ianus. Ajutata de aceasta forta, intr-o perioada de declin, si oricare ar fi culoarea pielii sau sexul liderilor sai politici, clasa diriguitoare nord-americana cauta sa-si conserve avantajul geostrategic punand in practica teoria haosului – ca posibilitate de a schimba in permanenta datele politice si economice in favoarea sa.

Haosul a fost deja pus in scena in Orientul Mijlociu, cu rezultate dintre cele mai catastrofale pentru oamenii de acolo; iata-l acum instalat, prin pandantul economic, si in Europa – se pare cu un prognostic de asemenea dintre cele mai sumbre! Cu asta ar fi trebuit intelectualii sa le deschida ochii oamenilor, daca n-ar fi fost ei insisi – ca majoritatea comentatorilor, fie ei specialisti cu patalama (multi dintre ei consilieri, cercetatori si universitari in economie) sau jurnalisti care doar vulgarizeaza informatia – infestati de societatea de consum; sau stipendiati, redusi – ca sociali-democrati –, la stadiul de baieti de pravalie pentru patronii marelui capital.

In modernitate, nu exista politica de putere fara tehno-stiinta, adica fara capacitatea de a produce arme din ce in ce mai moderne si mai eficiente (veritabilele arme de distrugere in masa, iar nu fantasmele mediatice occidentale manipulate de oficinele de spionaj si contraspionaj. Or, pentru a acumula putere tehno-stiintifica, e nevoie de capital, de mult capital… Faptul ca acest capital provine din exploatarea capitalului social celui mai ieftin ori ca se bazeaza in parte chiar pe munca fortata (v. gulagurile comuniste, lagarele de concentrare naziste, sutele de mii de prizonieri de razboi trimisi sa munceasca in uzine, in cariere de piatra, in agricultura) e secundar.

In aceste conditii, putem intelege (unii analisti, desigur nu cei cu succes mediatic!, au sugerat deja acest fapt) operatiunea contra Greciei nu asa cum o explicau cu putin timp inainte specialistii – ca o masura aplicata unei tari un pic delasatoare in fata realitatilor dure ale economiei de piata – ci, luand in calcul si iradierea rapida spre Portugalia, Spania, apoi spre centrul Uniunii, Franta si Germania – ca o manevra impotriva monedei euro in general, ca o ambuscada pe fondul razboiului economic foarte violent ce a cuprins Statele Unite si Uniunea Europeana.

Or, inamicul nu e altul decat capitalul anglo-saxon, de indata ce proliferarea strategiilor de creditare l-au slabit la maximum (v. falimentele nord-americane din 2008, falimentele la fel de rasunatoare din Marea Britanie). Salvarea lui se datoreaza injectiei masive de lichiditati publice operate de FED si de Banca Angliei. Concomitent, s-a pus in functiune a masina de tiparit bani si s-au efectuat punctii financiare in zona cea mai puternica a economiei occidentale, cea mai putin atinsa de criza si cu toate acestea cea mai supusa influentei americane – Uniunea Europeana! Caci le este imposibil Statelor Unite sa atinga direct China, al carei Stat exercita un control strict asupra schimburilor financiare internationale si care, in afara de asta, detine o parte foarte importanta a datoriilor publice americane. In plus, China nu este interesata (cel putin nu imediat) de prabusirea economiei nord-americane; pentru ea, in conjunctura prezenta, cresterea valorii dolarului in raport cu euro inseamna o crestere exploziva a averilor sale in dolari, in vreme ce riscul de saracie in Europa ar duce, pe de alta parte, la o scadere importanta a exporturilor chinezesti. Jocul e complicat si contradictoriu in fiece moment, iar oamenii nu sunt decat jucariile pasive si adesea inconstiente ale unui echilibru precar…

De ce atunci inima puternica a Uniunii Europene s-a trezit atat de lipsita de resurse indata ce spectrul crizei speculative a acaparat economiile fragile ale micilor state europene si ameninta sa scufunde intreg ansamblul…? Fiindca, iata, asa cum s-a remarcat, speculatiile ataca direct Grecia, Portugalia, partial Spania, dar cruta Italia (statul cel mai indatorat din Europa) si Belgia (care e aproape la fel de indatorata ca Grecia). Doua raspunsuri sunt posibile: unul economic, altul politic.

Raspunsul economic e simplu. Daca se tine cont de riscul de neplata, e evident ca potentialul de productie si de participare la marele capital mondial e de departe mai substantial in Italia decat in Grecia si in Portugalia.

Italia de centru si de nord detine un foarte mare potential industrial, fie ca e vorba de companii multinationale de dimensiuni planetare (Fiat, de Benedetti, ENEL, Armani, Gucci, Versace, Dolce&Gabanna) sau de reteaua de PME foarte diversificate si specializate cu un mare potential de dezvoltare la export; are apoi o agricultura infloritoare, care exporta produse unice in lume (vinuri, uleiuri, branzeturi, fructe) si, un sector turistic fara echivalent in lume (Milana si Lombardia, Venetia si Veneto, Florenta si Toscana, Ferrara, Ravenna, Arezzo, Urbino, Emilia romana, Assisi, Gubbio, Spoletto si Umbria, Roma si Latium, Napoli si Campagna, Sicilia, Sardinia etc.).

Cat despre Grecia, leaganul culturii noastre europene, poseda situri unice, iar scrisul intr-o limba dificila pentru turisti nu impiedica soarele si marea sa atraga mereu vizitatori. In cursul postmodernitatii noastre, Grecia a devenit solarul Europei, locul unde se bronzeaza tot omul, intre doua bai in mare, un sirtakis si un peste fript. Cat despre Portugalia, inconsistenta sa productiva e binecunoscuta; era o tara de sub-tratare a confectiilor industriale de exemplu, inainte ca aceasta sa se fi delocalizat in Tunisia si Indonezia, tari cu mana de lucru inalt calificata, dar inca si mai prost platita…

Iar Belgia, se stie ca inoata inca intr-o perpetua criza de identitate lingvistica, totusi asta nu-i altereaza capacitatea de producere a plus-valorii, mai ales in Flandra – insa e un stat care ramane ferm integrat economic in entitatea Benelux, cu avantajele oferite de paradisul fiscal luxemburghez.

In ceea ce priveste raspunsul politic datorat la intrebarea de mai sus, el va enerva cu siguranta pe multi, insa eu unul nu gasesc alte interpretari posibile. In lupta impotriva declinului sau inexorabil, imperiul american poate inca sa spere ca va subordona economia Uniunii Europene nevoilor proprii. Sigur, in cifre absolute, Uniunea Europeana e prima economie a lumii, insa e o economie pe modelul geopolitic al Germaniei, fara putere politico-militara capabila sa-si impuna vrerea in fata concurentilor.

Din contra, odata cu ajungerea la putere a lui Sarkozy, reorientarea totalmente atlantista a politicii franceze a reusit sa slabeasca economia europeana pe care gaullismul si posesia armei atomice o protejasera partial. In faza de degringolada economica in care se afla (a se vedea efectele catastrofei ecologice din Golful Mexic, cauzate numai si numai de lacomia exploatantului putului de foraj de acolo, British Petroleum), Statele Unite au tot interesul sa adapteze si mai mult economia Uniunii Europene propriilor nevoi si sa zadarniceasca orice posibilitate ca euro sa devina o moneda de rezerva internationala, o concurenta a dolarului, asa cum se profila la orizont. Pe scurt, SUA intentioneaza sa faca din BCE (Banca Centrala Europeana) o simpla sucursala locala a FED si, sa dezintegreze definitiv modelul social european (deja lichidat in Marea Britanie), pentru a distruge toata mostenirea drepturilor salariale si muncitoresti castigate prin decenii de lupte politico-sindicale, si poate chiar sa aduca salariile europene la nivelul celor din China…

In fata a ceea ce pare viitorul ineluctabil al Europei, trebuie aratat ca nici burgheziile nationale, nici fortele salariale locale nu par in masura sa reziste acestei ofensive politico-economice cosmetizata sub numele de lege a pietei (conform careia marile fonduri speculative anglo-saxone lucreaza ca intermediari ai puterii politice a Statelor Unite). Probabil ca Uniunea Europeana se indreapta spre sfarsitul sau real (nu insa si nominal, pentru a camufla esecul in ochii oamenilor), fiindca marele capitalism european de la remorca celui american n-a stiut, n-a putut si in mod sigur n-a vrut sa creeze forta politica si militara necesare pentru sublinierea puterii acestei entitati politice noi in jocul geopolitic mondial.

*nota personala: Articolul originial este o analiza geopolitica si economica asupra evenimentelor mondiale din ultimile luni si asupra crizei financiare, realizata de un intelectual francez contemporan de stanga (Claude Karnooh). Din lipsa de spatiu, articolul tradus in limba romana a fost redus, dar mai ales a fost dezintoxicat de aberatiile marxist-leniniste. Cei interesati de a citi intreaga analiza pot gasi materialul pe blogul Revistei Cultura.

Articol dupa Claude Karnoouh

Traducere: Teodora Dumitru

Sursa: www.revistacultura.ro

(Visited 134 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.