„Fereşte-te popor al meu, căci mari primejdii ţi se pregătesc”

Ceea ce era de aşteptat, s-a produs. Sensul economic, nedespărţit de cel politic, al cuceririi Austriei, de către Reichul hitlerist, s-a învederat prin discursul d-lui Göring.

Austria nu este un adaos oarecare la complexul de vechi state germanice, din care s-a alcătuit Imperiul în cele trei forme ale sale; Austria nu este un hotar, cum nici nu poate admite doctrina nazistă, care leagă drepturile statului german, în orice ţară, de prezenţa acolo a unei populaţii germanice, numeroasă, sau foarte puţin numeroasă, întinzând astfel o linie de coloare neagră până peste România la ţărmul Euxinului şi pe deasupra Euxinului până în regiunea Caucasului. Austria este un popas pe o linie de înaintare pregătită cu cea mai mare grijă şi pentru care poporul german, entusiasmat de noua doctrină, este capabil să aducă şi cele mai mari sacrificii; Austria este un punct de plecare.

Este, aşa cum a spus omul care cugeta pentru şeful statului german, “poarta către Răsărit”.

Şi Austria de odinioară avea astfel de intenţii în domeniul cultural, atunci când se inaugura, provocând cele mai vehemente protestări româneşti întrupate şi în bustul de la Iaşi al lui Grigore Vodă Ghica, socotit ca o jertfă a politicei austriace în chestiunea Bucovinei, Universitatea din Cernăuţi, menite să cheme la cultură, în ciuda celei din Iaşi, cea mai apropiată universitate românească, pe barbarii din acest Orient al Europei. Încă de pe vremea lui Bismarck exista, în tovărăşie cu Austria în forma monarhiei austro-ungare, avântul către Răsărit cuprins în formula, celebră odinioară şi pe urmă prea mult uitată, de Drang nach Osten.

Mai mult încă, ocupaţia austriacă strecurată dibaciu în timpul războiului dintre ruşi şi turci, care a precedat pe al Crimeii, acţiune presintată la Constantinopol, ca un mijloc de a garanta Sultanului, împotriva Ţarului, păstrarea acestei “provincii” de la Dunăre, ocupaţia aceasta se făcea în numele dreptului naţiunii germane de a stăpâni până la gurile Dunării, ale cărei izvoare le deţine, şi mărturisirile contemporane ale oamenilor de stat şi ofiţerilor austriaci, arată cu câtă durere, peste planurile mari economice, care se alcătuiseră, s-a făcut, întârziind cât a fost cu putinţă, retragerea din Bucureşti şi Iaşi a trupelor chesaro-crăieşti. […]

După această recapitulare istorică, se poate vedea că planul d-lui Göring, “poarta către Răsărit”, prin Dunărea de hegemonie germană, este numit continuarea unor sforţări care au trecut pe rând prin deosebite forme şi care nu represintă altceva decât afluxul puternicei vitalităţi a unei rase, care se crede chemată a stăpâni lumea.

Nicolae Iorga, Timpul, 23 mai 1938.