A.C.T.A., din nou pe rol?

Deşi nu este definitivă, decizia C.E.D.O. de a „responsabiliza” deţinătorii de platforme virtuale (de la site-urile de socializare ori site-urile „comune” la presa electronică şi bloguri) pentru comentariile „din afară” trage o grea perdea peste libertăţile de exprimare. Şi nu atât cortina în sine, care poate nu se va lăsa pe de-a întregul acum, este periculoasă, ci perspectiva cenuşie care se poate desluşi în spatele frânturii de îngrădire pe care au conturat-o magistraţii de la C.E.D.O.. În acel con de umbră care pare a înghiţi aşteptările a miloane de oameni; aşteptările, speranţele dar, mai ales, libertăţile acestora. Cât de periculoasă este pentru noi această primă decizie, mai ales că ea vine într-o perioadă în care guvernanţii încearcă să pună felurite „talpi” presei, cel mai recent prin promovarea prin ordonanţă de urgenţă a codului insolvenţei, cu articole dedicate trusturilor media, vedem din grabnica reacţie a şefului de la Consiliul Naţional de Discrimnare a românilor (C.N.D.C.), căci, şeful acestei instituţii, ignorând faptul că nu este vorba de o decizie definitivă a C.E.D.O. şi se poate încă prezuma ca ea încalcă normele U.E. privind libertăţile de exprimare, s-a şi repezit cu bocancii în tot mai fragilul nostru drept de exprimare, vocalizându-şi bucuria, cum altfel?!, pe o reţea de socializare. Iar cum gura păcătosului o ia înaintea minime raţiuni, preşedintele C.N.D.C.a clamat un adevăr bine mascat în ultimii ani, acesta lăudându-se că instituţia sa aplică decizia C.E.D.O. (nedefinitivă!) încă de acum… şase ani!

Şi totuşi, nimic surprinzător! Pentru că, în mod  constant, cei ce au urmărit deciziile Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării au putut remarca felul în care această agenţie, măscărită încă de la înfiinţare pentru a impune drepturile minorităţilor peste cele ale majorităţii, a emis decizii de la nivelul unei instanţe judecătoreşti! Iar faptul că preşedintele instituţiei, Asztalos Csaba, vine acum şi îşi laudă „viziunea” de a fi sancţionat „multe instituţii de presă”, ar trebui poate să ne deschidă ochii despre felul în care sunt respectate, de fapt, libertăţile noastre de către guvernanţi.

Revenind la decizia C.E.D.O. , de remrcat că totul a plecat de la un scandal declanşat în Estonia, unde instanţele judecătoreşti au amendat un site de ştiri pentru comentariile anonime, ofensatoare, vizând un articol. Considerându-se neîndreptăţiţi, mai ales că platforma avertiza că „autorii comentariilor sunt responsabili pentru postările lor”, site-ul s-a adresat C.E.D.O. (reprezentanţii site-ului argumentând că nu erau responsabili pentru comentariile utilizatorilor). C.E.D.O. a decis însă că site-ul de ştiri este responsabil din punct de vedere legal pentru comentariile ofensatoare ale utilizatorilor. Asta în pofida faptului că administratorii platformei au asigurat eliminarea automată, prin sistemul de filtrare, a termenilor vulgari! Pe fond, reproşul judecătorilor s-a legat de faptul că „numeroase comentarii injurioase au trecut de filtrul automat”, iar administratorii site-ului nu au luat măsuri şi pentru îndepărtarea acestora, bazându-se doar pe sistemul automat de filtrare! Or, tocmai această precizare este gravă, practic, site-urile fiind „responsabilizate”, adică obligate să lectureze şi, mai ales, să elimine comentariile cititorilor. Ceea ce ne aduce extrem de aproape de o cvasiimpunere a cenzurii, sub termenul de „responsabilizare”, linia dintre un comentariu şi o opinie fiind extrem de subţire! (Şi emitentul deciziei, C.E.D.O. , are un site, inclusiv cu ştiri despre activitatea sa, or, în cazul unor comentarii irevenţioase sau pur şi simplu „nepotrivite”, va aplica la rându-i practica cenzurii sub acoperirea autoresponsabilizării?).

Evident, ar fi o naivitate să credem că internetul a reprezentat vreodată o formă fără posibilităţi de îngrădire a libertăţii de exprimare! De fapt, mult mai „volatil” decât suportul clasic, hârtia, „suprema libertate” pe care o afişează spaţiul web reprezintă doar o perdea de fum menită a fi distras atenţia de la strivirea mijloacelor clasice de exprimare. În primul rând, presa scrisă. Iar dacă presa scrisă a dispărut atât de uşor a fost şi vina jurnaliştilor care s-au lăsat îmbătaţi cu ideea falsei libertăţi garantate de comunicarea virtuală. Când, în realitate, era vorba doar de o pastilă de îndulcire a amarului gust dat de închiderea treptată a publicaţiilor, sub presiunea costurile de tipografie şi difuzare. Astfel, ziariştii s-au refugiat mult prea repede în ceea ce, poate cu mai puţin de zece ani în urmă, era privită drept cenuşăreasa presei. Ziarele electronice. Foamea de exprimare, doriţa de a fi prezent public au deturnat atenţia de la mărul otrăvit pe care îl reprezenta presa electronică, o presă substanţial mai ieftină, cu o forţă de penetrare pe care ziarele nu ar fi putut să o atingă decât la costuri exorbitante, dar şi o presă mult mai uşor de controlat la momentul necesar, internetul fiind un mijloc captiv mult mai supus „intervenţiilor” exterioare decât presa scrisă. Pentru că, între presa electronică şi guvernele dornice de cenzură, nu mai stau atâtea rotiţe cărora puterea să le pună oprelişte. Acum lucrurile sunt mult mai uşor de controlat, „cheia” fiind la acela care controlează mediul virtual, nu la cel ce postează informaţiile. De aceea, se poate spune că judecătorii de la C.E.D.O. pun acum pe masa guvernelor un nou proiect „A.C.T.A.”. Iar decizia lor, dacă va rămâne definitivă, va schimba comunicarea aşa cum o ştiam noi! Pentru că „responsabilizarea” deţinătorilor de spaţii virtuale de exprimare „pentru conţinutul comentariilor” este doar un pas spre „responsabilizarea” aceloraşi deţinători de medii virtuale pentru propriile opinii. Şi nu suntem de fel departe de momentul definirii blogurilor ca sumă de comentarii, nu doar ale cititorilor, ci şi ale posesorilor, adică forţarea „responsabilizării” din clipa în care şi articolele (postările) vor fi considerate nu atât opinii cât mai ales comentarii pe marginea unui subiect.

Notă: Deciza C.E.D.O. a venit în ziua în care una dintre cele mai importante reţele de socializare a luat hotărârea de a anula utilizatorilor dreptul la intimitate, eliminând posibilitatea de a fi „invizibil” în căutările efectuate de către alţi utilizatori. Mai mult, platforma a decis să facă vizibil istoricul în timp al postărilor utilizatorilor. A făcut aceast lucru fără a avertiza utilizatorii care, dacă nu doreau ca „trecutul” lor pe reţeaua respectivă să devină public şi accesibil de către oricine şi oricând, ar fi trebuit să-şi poată şterge conturile de pe reţeaua respectivă.

autor: Cezar Adonis Mihalache

sursa: Revista Art-emis