PEDOFILIA ȘI „ORIENTAREA SEXUALĂ” – UN JOC PERVERS, O MIZĂ URIAȘĂ

PEDOFILIA ȘI „ORIENTAREA SEXUALĂ” – UN JOC PERVERS, O MIZĂ URIAȘĂ

by -
1 1101

Unele din cele mai fierbinți discuții pe marginea revizuirii Constituției din această vară au fost cele privind familia și „orientarea sexuală”. La propunerea senatorului Tudor Chiurariu (de fapt, la propunerea Ambasadei SUA la București, care i-a bombardat cu telefoane) membrii Comisiei au acceptat, inițial, „orientarea sexuală” drept criteriu constituțional de nediscriminare, oarecum pentru a „compensa” definirea corectă, heteronormativă, a căsătoriei și familiei.

Atrăgeam atunci atenția că protejarea „orientării sexuale” în Constituție, la paritate cu rasa, naționalitatea, handicapul sau sexul – criterii valide, firești – va duce la năruirea, prin forța superioară a Constituției, a întregului drept al familiei, prin impunerea „căsătoriei” și a adopției de copii pentru „familiile gay”, dar și a poligamiei. Adică, un efect devastator, total neintenționat, de altfel, de imensa majoritate a societății.

Mai rău, prin includerea „orientării sexuale” în Constituție ne-am putea trezi că protejăm și pedofilia. În ultimii ani se fac eforturi susținute pentru normalizarea acesteia ca „orientare sexuală”, concomitent cu scăderea vârstei consimțământului sexual și cu promovarea așa-ziselor „drepturi sexuale” ale copiilor, întărite printr-o falsă „educație sexuală”, pe care cozile de topor ale lobby-ului internațional se străduiesc să o impună și în România, sub pretextul „reducerii sarcinilor nedorite”.

Această normalizare are loc cu sprijinul unor voci publice dar și cu al unora dintre specialiști, așa cum arătăm mai departe, care cer ca pedofilia să fie considerată orientare sexuală. Chiar dacă deocamdată se diferențiază între pedofilia „consumată” și tendințele/atracțiile pedofilice, pasă-mi-te pentru a permite ca pedofilii „să primească ajutor și tratament”, putem prevedea unde ne vor duce acești pași mici: în câțiva ani, vom asista neputincioși la pervertirea copiilor noștri, intrați pe mâna, protejată constituțional, a unor satanizați.

Ulterior, atât familia heteronucleară cât și „orientarea” au dispărut din textul proiectului revizuit, într-o încercare de a împăca ambele tabere. Cum comisia își va relua, se pare, lucrările pentru a îngloba în proiectul legii de revizuire sugestiile Consiliului Legislativ, e bine să știm că nimic nu este stabilit definitiv.

Mai ales că, la presiunile organizațiilor care susțin homosexualitatea – și carecer păstrarea în textul ce va fi supus referendumului a „orientării sexuale” – aceeași Comisie s-a gândit să mai facă un compromis și, printr-un vot dubios, a introdus expresia exhaustivă „este interzisă discriminarea… în orice situație” – care cam tot același lucru înseamnă!

Lupta continuă, deci. Noi o spunem cu tărie: Din ambele motive arătate,„ORIENTAREA SEXUALĂ” NU ARE CE CĂUTA ÎN CONSTITUȚIE! Nici surogatele ei, mascate prin formulări perfide. (BS) (Sursa: Revista Rost)

Mai mult AICI

(Visited 215 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. pedofilia este necesara pentru distrugerea psihica a viitoarelor generatii. ritualurile satanice cer ca energia negativa si frica emanate de victime sa fie eliberate catre entitatile negative care stau in spatele noii ordini animalice care ne paste. foamea de energie a celor care si-au cedat deja sufletul face necesara legalizarea actelor de vampirism energetic materializate prin violuri, perversitati, masochism, bestialitati, etc…
    cit despre pervertirea copiilor, uitati ce se intimpla prin tarile nordice, unde rapirea copiilor din mediul familiei are un cadru institutionalizat.
    si fratilor… nu sunt preot. asta e ce se intipla la un nivel energetic mai subtil.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.