Sfântul Închisorilor, Valeriu Gafencu, rămâne Cetățean de Onoare al Târgului Ocna. Felicitări tuturor românilor care l-au apărat pe noul martir al Bisericii Ortodoxe Române!
Proiectul de hotarare privind retragerea Titlului de Cetatean de Onoare acordat post mortem lui Valeriu Gafencu a fost respins. Astazi, 30 mai, de Cuviosul Isaachie Marturisitorul, Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu, i s-a facut dreptate impotriva noilor prigonitori anti-crestini, de la Institului “Elie Wiesel”.
Vointa majoritatii romanesti a primat impotriva unor porniri de ura specifice mentalitatilor celor care au slujit dictaturilor totalitare straine de Romania si de romani, de spiritul crestinesc in care a murit fratiorul de cruce Valeriu Gafencu, dandu-si viata pentru a salva un alt suflet, chiar daca era de alt neam si alta credinta, un evreu si, mai mult, un fost comunist.
Trebuie felicitati reprezentantii societatii civile romanesti prezenti la sedinta Consiliului local, pentru alocutiunile de sustinere prezentate, cat si, mai ales, membrii Consiliului local Targu Ocna care au votat pentru Cetateanul Raiului Valeriu Gafencu, pentru Sfintii Inchisorilor, pentru Romania!
Dumnezeu si Maica Domnului le va rasplati pe masura!
O victorie a bunului simt romanesc!
Hristos a Inviat!
sursa: Roncea.ro