Traian Brăileanu despre presă (1929)

Traian Brăileanu despre presă (1929)

by -
0 614

Instrumentul principal pentru creiarea, adâncirea şi răspândirea „culturii”, adică pentru raţionalizarea activităţilor omeneşti şi coordonarea lor, este cuvântul scris: cartea, revista, ziarul. Ierarhia culturală a popoarelor se poate stabili, astăzi, prin comparaţia producţiei tipografice — din punct de vedere cantitativ şi calitativ. Această producţie ne arată gradul de raţionalizare a diferitelor

activităţi şi gradul coordonării lor. Şi, în special, gradul de coordonare se va putea cunoaşte din publicaţiile menite să răspândească cunoştinţe de tot felul, să informeze massele largi asupra rezultatelor ştiinţelor şi a posibilităţilor de aplicaţiune practică a acestor rezultate, să creieze o ideologie comună în toate domeniile arătând toate posibilităţile de cooperare ale diferitelor categorii de activităţi pentru realizarea unei ţinte comune.

In baza expunerilor noastre din capitolul precedent, publicaţiile de tot felul pot fi împărţite în două mari categorii:

1. cele ce servesc pentru progresul raţionalizării activităţilor şi cari pot fi numite „publicaţii de specialitate”,

2. cele ce servesc pentru coordonarea activitaţilor şi înlesnirea schimbului de bunuri (materiale şi ideale).

Intre aceste din urmă vom găsi „ziarele”, „presa”. Presa va oglindi gradul de cultură socială sau generală a unui popor, va oglidi concordanţa sau interferenţa sferelor de interese individuale şi colective.

Pentru studiul fenomenelor politice presa are o importanţă specială, căci ea este barometrul schimbărilor produse prin circulaţia elitelor şi prin luptele între clasa politică şi „demagogi”. Desigur că se exagerează rolul presei ca „factor cultural”. Dimpotrivă, presa trebue să se adapteze gradului de,cultură a publicului căruia i se adresează. Arta ziaristului şi a editorului de ziare consistăm a cunoaşte „gustul” cetitorilor pentru a dobândi câţi mai mulţi cetitori. Şi aci trebue să împărţim ziarele după scopurile individuale ale ziariştilor şi editorilor. Scopul poaie fi curat material, câştigul de bani; ziarul va fi în acest caz o întreprindere comercială ca oricare alta: Ţinta ultimă va fi de a face ca ziarul să se vândă într’un număr cât se poate de mare de exemplare, să câştige cât mai multe inserţiuni dela firmele comerciale etc. Aceste ziare, „independente” din punct de vedere – politic, exploatează numai politica ţinând seama şi de interesul politic, mai mult sau mai puţin accentuat, al cetitorilor. Dacă editorii urmăresc şi ei scopuri politice, ei vor năzui, prin felul cum dau informaţiunile politice, să înrâurească asupra opiniei publice, să susţie sau să slăbească anumite curente şi să dea „formule de acţiune”. Cu cât educaţia politică într’o ţară va fi mai raţionalizată, cu atât mai precauţi trebue să fie ziariştii în discuţia problemelor politice interne şi externe. Ei vor înrâuri asupra opiniei publice mai mult prin ceea ce nu spun, decât prin ceeace spun, cum observă J. Bryce.

In statele apusene editarea unui mare ziar se poate compara cu o mare întreprindere industrială, reclamând capital şi organizaţie raţională. Din această cauză proprietarii şi editorii acestor ziare aparţin de regulă clasei politice, elitelor politice şi economice, şi ei vor susţine interesele acestor elite. Această concordanţă presupune însă o concordanţă a acestor elite şi din alte puncte de vedere: naţional, religios, etc. In unele State însă elitele sunt divizate prin deosebiri de rasă, naţionalitate, religie, şi, în acest caz, vom găsi ziare, bine întemeiate din punct de vedere comercial, cari vor năzui însă a slăbi situaţiunea clasei politice. […]

O analiză a publicaţiilor periodice din România, cari se ocupă de chestiuni politice şi economice, ne-ar putea dovedi cu prisosinţă primejdia ce ne ameninţă. Clasa politică românească nu dispune de o presă care să susţie interesele politice şi economice ale naţiei noastre. Ziarele româneşti, în marea lor majoritate, sunt ziare de partid puse în slujba politicianilor cari se luptă întreolaltă pentru acapararea puterii. In ele îşi găsesc loc intrigile, calomniile, insultele cu cari operează politicianii pentru a-şi scădea reciproc prestigiul în faţa mulţimii.

Coloanele ziarelor sunt umplute cu polemici personale, cu informaţii despre fraude, aberaţii sexuale, procese scandaloase etc. Această presă redă în mod fidel icoana vieţii politice stăpânită de regimul partidelor politice, cum, pe de altă parte, şi desbaterile parlamentare ne arată aceeaş icoană. Invăţăm din analiza presei noastre a cunoaşte lipsa unei clase politice-militare disciplinate şi bine consolidate prin tradiţie şi educaţie raţională, precum şi lipsa totală de educaţie politică a populaţiei româneşti. Ironia cea mai mare e cuprinsă în afirmaţia că această presă contribue la educaţia politică a cetăţenilor, când doar evident este că presa este aşa cum este tocmai din cauza lipsei de educaţie politică, şi a clasei conducătoare şi a masselor largi ale populaţiei.

Inzădar vom căuti în presa românească tendinţa de a coordona activităţile stărilor şi claselor sociale pentru înfăptuirea unui scop comun, care nu poate fi altul decât menţinerea echilibrului sistemului politic. Dimpotrivă, vom găsi tendinţa accentuată de a distruge orice posibilitate de cooperare, pentru a deschide drum liber concurenţei şi luptei de exterminare a facţiunilor politice pentru exploatarea fără de control a claselor producătoare.

Indreptarea acestei situaţii nu poate veni decât din intensificarea „culturilor speciale”, din organizarea raţională a educaţiei profesionale, în primul rând a ţărănimiii. Realizarea unui progres în această direcţie ar avea drept urmare şi o schimbare a vieţii politice şi, în mod logic, şi o schimbare a presei noastre. Ea ar deveni ceea ce ar trebui să fie: instrumentul de înlesnire a schimbului de bunuri materiale şi ideale între indivizi şi grupuri şi un instrument de apărare a intereselor naţionale faţă de duşmanii interni şi externi ai Statului naţional român. Rezultatul acesta fericit s’ar putea obţine însă numai prin transformarea „plutocraţiei demagogice”, care stăpâneşte azi Statul, într’o clasă politic-militară, într’o adevărată elită politică, pentru care bogăţia e un mijloc de înfăptuire a scopurilor politice, iar nu politica un mijloc de îmbogăţire.

prof. univ. Traian Brăileanu, „Înfrăţirea Românească”, 15 ianuarie 1929, nr. 6, anul V.

(Visited 153 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.