Simplificarea existenței

Simplificarea existenței

by -
0 735

Omenirea progresează necontenit. Totul ar tinde spre simplificare și modernizare. Dar, în același timp, magma birocratică se extinde, încurcându-ne viața și apăsându-ne existența. Nu suntem mulțumiți de ritmul mersului nostru înainte, senzația baterii pasului pe loc ne copleșește. Orice reformă ar trebui înainte de toate să se întemeieze pe simplificare și pe organizare inteligentă, dar deseori acești parametri fundamentali nu sunt respectați.

Din păcate, din ce în ce birocrația a devenit o excrescență apăsătoare a vieții noastre și ființează o dictatură a ei. Ea dă lucrurilor o complexitate accentuată, le elimină firescul și le stânjenește ființarea. În fapt, forma a ajuns să mănânce fondul!

Există o birocrație europeană, prin care se tinde să se afirme un numitor comun pentru o multitudine de situații, nu întotdeauna deplin sezisate și înțelese în varietatea și diversitatea lor de organele centralizante. Dar, la aceasta s-a adăugat și se adaugă adausul autohton, nu totdeauna fericit stabilit de o categorie de funcționari care nu-și întemeiază propria existență și activitate pe simplificare, ci pe o complicare datorată, cel puțin în parte, dorinței de a afirma și justifica funcția lor. Fără să vreau compar numărul, dar din păcate și eficiența, slujbașilor de astăzi cu cea de la începutul domniei lui Carol I. Cifrele sunt aiuritoare și pe vremea aceea nu exista calculatorul și nici măcar mașina de scris! Ministerul Agriculturii, Comerțului și Lucrărilor Publice cuprindea 34 de funcționari, iar cel al Afacerilor Străine doar 23 și totuși România progresa cu pași mari și se alinia Europei.

Simplificarea și reducerea formalităților ar trebui să fie obiectivul oricărui funcționar adevărat, mai ales înlăturarea oricărei forme de birocrație paralizantă. Bine ar fi dacă s-ar da prime pentru slujbașii inventivi și care găsesc căi mai simple pentru a administra. Oricum, încurajată ar trebui să fie simplificarea și nu îmbâcsirea până la limitele absurdului! (autor: acad. Dan Berindei, sursa: Revista Clipa)

(Visited 161 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.