Lichelismul în formă elitistă

Lichelismul în formă elitistă

by -
5 506

Întotdeauna, oriunde, oricând,  oamenii care muncesc şi trăiesc pentru a-şi câştiga pâinea de toate zilele, se inspiră de la pe care-i consideră modelele lor. Într-o vreme, românii, se inspirau din Sfânta Scriptură şi trăiau, nu mimau, o viaţă creştină. Cum a spus-o Gheorghe Racoveanu, acea “omenie” tipic  şi unic românească în sensul ei.

Odată cu trecerea timpului, noi, fiii ţăranilor – căci asta suntem toţi! – ascultam nu doar de  cuvântul preotului, ci şi de al învăţătorului. Acesta din urmă nu reprezenta neapărat ceva diferit de preot, dimpotrivă. Să nu uităm că şi astăzi, uneori, preoţilor li se mai spune şi dascăli, tocmai pentru că de la ei “învăţam”  cum să trăim.

Evident, pe-aici nu au fost doar ţărani, ci şi oameni mai înstăriţi. Boierii au fost şi ei exemple pentru stră-străbunicii noştri. Fiind mai înstăriţi, aceştia îşi rânduiau averea ca să îmbunătăţească şi viaţa comunităţii.

Cam aceasta a fost ceea ce azi am putea numi elita poporului roman pentru un amar de ani.  Atâta vreme cât elita aceasta a mers pe linia pe care o moştenise din trecut, românul, indiferent de starea materiala, a mers înainte. Cum am spune azi, cu sufletul împăcat. E suficient să ne amintim că boierii Buzeşti au luptat în prima linie, cu arma-n mână lângă soldatul obişnuit. Sau că Brâncoveanu a preferat moartea trădării conştiinţei sale. Adică a credinţei.

În momentul în care elita a deviat de la linia moştenită din trecut s-a “rupt filmul” pentru românul de rând.  Deşi nu putem spune cu exactitate ora sau ziua, de cele mai multe ori putem indica perioada fanariotă drept începutul sfârşitului pentru elita românească.  Exarcerbarea dorinţei de acumulare, de detaşasare de lumea satului din care veniseră, împrumutul formelor fără fond, toate acestea au dus la degradarea elitei româneşti.

Din păcate, urmările acelei perioade, precum şi consecinţele perioadei comuniste au adus elita românească într-o stare deplorabilă. Ultimul exemplu:  Gabriel Liiceanu.

Un fost student al Facultăţii de Filosofie din Bucureşti povestea cum auto-intitulatul filosof îl condamna pe Mircea Vulcănescu pentru sacrificiul său arhicunoscut, care a contribuit, într-un final, la moartea prematură a fostului mare economist şi sociolog. Motivul pentru care Liiceanu condamna superbul gest al sacrificiului de sine? Pentru că viu, Vulcănescu ar fi putut fi mai util societăţii româneşti. Având în vedere circumstanţele, e uşor de priceput cum ar fi fost Vulcănescu de folos neamului: colaborarea cu abominabilul regim comunist pentru  binele “clasei muncitoare”. Cu alte cuvinte, tot o trădare pentru un bine personal. Bine ambalată, dar tot o trădare.

Acest Gabriel Liiceanu simbolizează tot ce reprezintă elita românească azi. O masă gelatinoasă, interesată doar de dezvoltarea burţilor proprii. Alături de Pleşu, amicul lui Iliescu în 1989, Liiceanu se îngraşă, acuză şi condamnă pe cei care gândesc altfel. Nici vorbă de sacrificiu în discursurile lor. Poate doar a altora. Ca şi vina pentru jalnicul nivel al societăţii. Ei nu au decât merite şi drepturi.

Ce să înţeleagă omul simplu din aceste exemple? Că viaţa lui e doar o eternă goană după îmbogăţire, în care cei ce gândesc altfel sunt de condamnat. Evident, nu toţi moştenesc o editură de la Ion Iliescu sau o funcţie în guvernele efemere ale ţării.

Aşa că se mulţumesc să se abrutizeze în timp ce se bat pe o bucată de pâine, în timp ce “elita” stă de vorbă cu Siegfried-maşina, nu autorul-  sau ne face o turmă care trebuie însemnată cu fierul roşu pentru ca apoi să traiască chiar pe banii celor batjocoriţi.

Într-o zi,  nişte tineri inteligenţi, cu har şi credinţă, se vor ridica peste mizerii şi nevoi şi vor continua linia pe care au încercat să păşească cei din generaţia interbelică. Şi adevăratele lichele se vor îngrozi.

de Mihai M.Popescu

(Visited 63 times, 1 visits today)

5 COMMENTS

  1. @George si Adrian V.,sint intrutotul de acord cu voi,mai ales cind imi amintesc de Plesu cit timp a fost Ministru al Culturii ,insa-si faptul ca era prieten al tradatorului Iliescu,demonstreaza ca este lipsit de coloana vertebrala! Conform zicalei: Sa auzim numai de bine!

  2. Cu toata eruditia lor,cei doi intelectuali romani fac parte din categoria celor care idolatrizeaza cultura iat in Ortodoxie vad o piedica in calea progresului si a ceea ce numesc ei „civilizatia” occidentala.Modelul lor nu e Hristos ci occidentul cu toate porcariile lui care au invadat Romania.Ar mai fi si Patapievici, om extrem de dusmanos la adresa Ortodoxiei dar si tanti Mungiu.Si multi altii.
    Prea putini conteaza daca sint sau nu filozofi, daca impresioneaza prin eruditia lor sau daca discursul lor se ridica la un mare nivel intelectual.Poti impresiona cu toate acestea dar si Arie a fost un mare invatat, Celsus, deasemenea iar memoria lor apartine iadului.

  3. cei trei plagiatori si tradatori /,de origine cazara/ astia nu sunt filozofi ,cum isi zic ei. /niste lichele

  4. eu nu sunt de acord cu acest tip de articole!!!
    daca astia se cred oameni credinciosi nu cred ca trebuie sa-l condamne pe gabriel liiceanu…si sa-l faca cu ou si cu otet cu orice ocazie!!
    da!!!!!Vulcanescu ar fi fost mai folositor viu!!! e o opinie!!!!!!!!!!! poate liiceanu nu are spritul martirajului….il putem invata…nu ii dam una in cap ca nu intelege!!!

    si…..da, Gabriel Liiceanu a facut enorm pentru cultura romana!!!! nu avem dreptul sa-l facem de 2 bani…..nu noi am publicat in anii 90 toti scriitori interbelici…nu noi i-am readus in biblioteci pe eliade, ionesco, cioran, tutea, noica……..nu noi!!! ci liiceanu cu plesu!!!!!!!!!!!!!!!!!
    plesu care a desfiintat Editura Politica( a lui ceausescu) prin ordin ministerial…cand era la cultura si liiceanu care a infiintat Humanitas!!!
    Prima carte de la Humanitas a fost „Fenomenul Pitesti”.

    punct!
    edmond..

  5. .Asa sa fie! Va asteptam fii ai natiunii Romane! Razbunati-ne ! Patria Romana va va da Recunostiinta Vesnica! Razbuna-ti-ne eee!!! Sa auzim numai de bine!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.