Rolul Religie în alegerea Preşedintelui – un studiu de caz

Rolul Religie în alegerea Preşedintelui – un studiu de caz

by -
0 752
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale 2014 oferă un element interesant, din perspectivă religioasă, anume că cei doi candidaţi sunt membri ai unor culte religioase diferite. Candidatul Victor Ponta este creştin ortodox şi membru al Bisericii Ortodoxe Române. Candidatul Klaus Iohannis este creştin evanghelic lutheran de confesiune augustană, membru al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România.
Subiectul apartenenţei religioase a candidaţilor este considerat, dacă nu un subiect tabu, cel puţin unul deranjant de către activiştii mioritici al lui ”politically correct”. În recenta campanie electorală s-au făcut eforturi incredibile atât din partea unor grupări ale societăţii civile şi mass-media, cât mai ales de către echipele de campanie ale celor doi candidaţi pentru a se elimina sau dimpotrivă, utiliza acest subiect, după cum dictează viziunea politică ori interesele fiecărei tabere.
Nivelul de cultură civică, politică şi de ce nu, religioasă al societăţii româneşti în Anul Domnului 2014 este suficient de redus încât să arunce subiectul convingerilor religioase ale candidaţilor la funcţii politice în bezna ignoranţei. Despre acest subiect se vorbeşte doar în două tonalităţi, ambele nefaste pentru progresul democraţiei noastre: fie cu stridenţa bigotismului religios politizat, fie cu isteria fanatismului civic al unui ”politically correct” strâmb, partinic şi grotesc.
În democraţie, cu precădere în situaţiile în care cetăţenii sunt chemaţi la votare, pentru a delega administrarea unei părţi din libertăţile lor politicienilor preferaţi, orice atitudine discriminatorie cu referire la rasă, credinţă religioasă, sex etc. trebuie condamnată şi sancţionată imediat. Totuşi, în agora, dar şi în mecanismul intim de evaluare şi decizie al alegătorului, elementul religios are un rol a cărui importanţă este mai mare sau mai mică, în funcţie de modul în care societatea, în ansamblul ei, şi fiecare cetăţean în parte, percep funcţionarea democraţiei.
Vă propun să studiem împreună câteva fragmente din diferite studii şi articole publicate cu ocazia campaniei electorale pentru prezidenţiale din anul 2012, în SUA. Vom descoperi că apartenenţa religioasă atât a candidaţilor, cât şi a votanţilor americani, deşi formal, legal nu este îngăduit să reprezinte un element de luat în calcul în dezbaterea politică şi în exercitarea dreptului de a alege şi a fi ales, în practică influenţează puternic rezultatul alegerilor, bineînţeles alături de programul politic al candidaţilor respectivi.
…programul politic, trebuie să adăugăm, care a fost extrem de firav promovat de cei doi candidaţi în dezbaterile – să nu zicem, în scandalul – campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale 2014 din România.
Analiza fragmentelor din studiile ;i articolele publicate cu ocazia campaniei electorale din anul 2012 în SUA: AICI…
***
Câteva concluzii şi mesaje către candidaţi
În ultima săptămână de campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale 2014, din România, chestiunea religioasă a fost abordată, direct sau indirect, de ambele tabere, chiar dacă nu în totalitatea aspectelor sale.
Echipa de campanie a candidatului Klaus Iohannis a decis că ar fi folositor pentru acesta pe de o parte, să treacă sub tăcere, în discursul electoral al candidatului lor, orice subiect de natură religioasă (apartenenţa religioasă, relaţia dintre stat şi culte, finanţarea cultelor de la bugetul de stat, prezenţa orei de religie în şcoală, relaţia dintre Preşedintele Republicii şi Biserica Ortodoxă Română, biserica naţională şi cel mai mare şi important cult recunoscut de statul român etc.), iar pe de altă parte, să instrumenteze, prin intermediul presei prietene ori aliaţilor politici care susţin candidatura lui Klaus Iohannis, atacuri vehemente la adresa Bisericii Ortodoxe Române.
Klaus Iohannis, urmând planul de luptă al echipei de campanie, acceptă să comită o gravă eroare: ignoră faptul că marea majoritate a românilor sunt creştini ortodocşi. Miza pe cele câteva zeci de mii de susţinători din Diaspora este una necâştigătoare, dacă Klaus Iohannis ignoră realităţile sociale, culturale, economice şi religioase ale românilor care trăiesc în ţară. Atât tăcerea bizară asumată de Klaus Iohannis în legătură cu chestiunea relaţiei cu Biserica Ortodoxă Română, cât şi atacurile la adresa acestei biserici, lovituri de imagine instrumentate de activiştii ACL şi presa prietenă pot provoca efecte care vor reduce şansele de victorie ale candidatului dreptei româneşti. O dreaptă politică reprezentată, culmea, de Alianţa Creştin Liberală, adică de o formaţiune politică ce şi-a asumat particula „creştin” în denumirea oficială!
Două pot fi efectele atitudinii lui Klaus Iohannis de a ignora subiectul credinţei creştine ortodoxe a majorităţii votanţilor români, precum şi cel al relaţiei cu Biserica Ortodoxă Română şi de a îngădui atacurile la adresa celei mai numeroase şi importante biserici a naţiunii române:
Primul efect ar fi să provoace o reacţie de apărare în rândul alegătorilor creştini ortodocşi – care deşi uneori sunt critici la adresa comportamentelor publice ale unora dintre preoţi, sunt totuşi loiali credintei creştine ortodoxe şi Bisericii Ortodoxe Române. Dacă Klaus Iohannis nu va profita de puţinul timp rămas din campania electorală pentru a clarifica relaţia pe care doreşte să o dezvolte, în calitate de potenţial Preşedinte al Republicii, cu Biserica Ortodoxă Română, mulţi dintre votanţii creştini ortodocşi îl vor percepe, probabil, ca pe un candidat străin de credinţă şi de neam şi vor vota pe candidatul Victor Ponta, chiar dacă acesta nu le este suficient de simpatic sau demn de încrederea lor, ca o reacţie de apărare a Bisericii şi credinţei creştine ortodoxe.
Al doilea efect ar fi să provoace iritarea ierarhiei şi preoţilor Bisericii Ortodoxe Române. Biserica deţine numeroase pârghii de a influenţa pe credincioşi, spre binele lor şi al credinţei. Biserica Ortodoxă Română nu a folosit şi nu va folosi vreodată, ca politică oficial asumată, astfel de instrumente pentru a influenţa votul cetăţenilor români. Apelul Patriarhiei Române, lansat înainte de turul 1 al alegerilor prezidenţiale, îi îndeamnă pe români să participe la vot şi să voteze liber şi în conformitate cu valorile creştine, pentru binele naţiunii şi statului român.
Atacurile lansate asupra Bisericii, cât şi încercările de a o transforma în „agent electoral” nu au determinat Biserica să se implice instituţional în lupta politică şi nici nu o vor determina.
Totuşi, un preot şi credincioşii lor din parohie pot percepe atacurile la adresa Bisericii lansate de una sau alta dintre taberele politice, ca un pericol şi vor reacţiona în conformitate cu gravitatea acestuia. Nu în ultimul rând, trebuie să reamintim, tăcerea neprietenoasă a candidatului Klaus Iohannis cu privire la subiectul relaţiei dintre Preşedintele Republicii şi Biserica Ortodoxă Română, ca biserică naţională, poate fi percepută de unii preoţi şi credincioşi tot ca un posibil pericol şi va genera o reacţie de apărare.
A provoca iritarea alegătorilor creştini-ortodocşi şi a Bisericii Ortodoxe Române, alături de absenţa unui program politic coerent – care să conţină ceva mai mult decât a garanta, deocamdata la nivel de promisiune, independeţa Justişiei şi a te lamenta că românii din Diaspora nu pot să voteze, fără însă a prezenta ceva soluţii economice pentru ca aceştia să nu mai emigreze economic, ci să se reîntoarcă şi să prospere în ţară – constituie un amestec exploziv care pe de o parte, poate diminua simpatia pe care Klaus Iohannis a reuşit să o recupereze în rândul alegătorilor, iar pe de altă parte, va creşte probabilitatea de a fi învins.
Echipa de campanie a candidatului Victor Ponta mizează atât pe apartenenţa acestuia la credinţa creştin ortodoxă, cât şi pe calitatea lui de prim-ministru. Candidatul Victor Ponta nu a ezitat să-şi asume public calitatea de membru al Bisericii Ortodoxe Române, afişându-se, probabil în mod sincer, cum se cere oricărui creştin ortodox, la slujbele religioase oficiate de Biserică în perioada de campanie electorală. Evident, nici pârghiile guvernamentale nu au fost ignorate.
Totuşi, dacă la acest moment, apartenenţa candidatului Victor Ponta la credinţa creştină ortodoxă poate să reprezinte un avantaj, să nu uităm că asupra lui exercită mari presiuni două forţe care nu trebuie subestimate şi care pot transforma calitatea de creştin a lui Victor Ponta într-o povară greu de purtat:
Pe de o parte, este o oarecare precaritate a programul politic al candidatului Victor Ponta. Acest program politic este afectat de idealul „anti-băsist”, de ideea că victoria lui în algeri va însemna „sfârşitul regimului Băsescu”. Chiar aşa fiind, acest ideal se lasă ca o ceaţă peste soluţiile economice, politice concrete ale proiectului de ţară pe care Victor Ponta doreşte să-l implementeze, dacă va fi ales ca Preşedinte al Republicii. Faptul că îţi faci datoria de creştin şi îţi mărturiseşti credinţa, nu ţine loc de program politic.
Pe de altă parte, formaţiunea politică a candidatului Victor Ponta – Partidul Social Democrat – face parte dintr-o familie politică a Socialiştilor Europeni care promovează unele valori în contradicţie flagrantă cu valorile creştine – cum ar fi libertatea absolută a avortului la cerere, privită ca drept al femeilor la liberă alegere, ca acces al acestora la drepturile sexuale şi reproductive (vezi Manifestul PSE Mai 2014 –link–) Totodată, unele partide socialiste naţionale importante, membre ale Partidului Socialiştilor Europeni – Partidul Socialist din Franţa (link), Partidul Socialist al Muncitorilor din Spania (link), Partidul Muncii din UK (link) – s-au pronunţat fie pentru separarea totală a Statului de Biserică, fie pentru dreptul la căsătorie al homosexualilor, subiecte delicate care pot afecta relaţia cu Biserica. Probabil că Agenda politică a Socialiştilor Europeni va cere să fie implementată de către candidatul Victor Ponta, dacă acesta va fi ales ca Preşedinte al Republicii. La acel moment, va fi necesar ca Victor Ponta să-şi reamintească faptul că în campania electorală a declarat cu mândrie şi public că este creştin ortodox, membru al Bisericii Ortodoxe Române.
Societatea românească şi actorii implicaţi în această complexă relaţie dintre societate, stat, politică şi Biserică sunt încă la vârsta „bolilor copilăriei”. Dacă în democraţia americană, printre cele mai vechi din lume – aşa cum am văzut din lectura câtorva din miile de studii şi articole publicate pe acest subiect în SUA – ignorarea de către politicieni a subiectelor de natură religioasă şi a agendei publice a Bisericilor americane ar fi un gest absurd şi ar provoca reacţia critică a alegătorilor americani membri ai diferitelor culte şi biserici, în România eşti pus la colţ şi condamnat fără judecată şi drept de apel dacă încerci să promovezi dezbaterea acestui subiect.
În calitatea mea de preot creştin ortodoxă, vreau să reamintesc politicienilor implicaţi în lupta pentru dobândirea funcţiei de Preşedinte al Republicii – fie creştini ortodocşi, creştini de alte confesiuni, fie atei – dar şi românilor de pretutindeni că Biserica Ortodoxă Română a consacrat anul 2014 ca An Comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
Sfinţii Martiri Brancoveni, Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache, prăznuiţi pe 16 august, au refuzat să se lepede de la credinţa creştină, în august 1714, chiar în ziua când Constantin Voievod împlinea 60 de ani şi pentru acest refuz au fost decapitaţi de otomani, primind moarte mucenicească. Ultimele cuvinte ale lui Constantin Brâncoveanu au fost: ”De legea creştină nu mă las, căci în ea m-am nascut şi am trăit, şi în ea vreau să mor!”
Doar o vorbă vom mai spune: cine îşi închipuie că dimensiunea religioasă nu ar conta la votul pe care românii îl vor acorda duminică celor doi candidaţi pentru funcţia de Preşedinte al Republicii, se înşală amarnic. (autor: Marcel Răduţ, sursa: Adevarul.ro)
(Visited 231 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.