Comunismo-fascism feroce cu mască democratică

Comunismo-fascism feroce cu mască democratică

by -
0 587

În această lume orice lucru rău are şi unele părţi bune, chiar şi involuntare. De asemenea, majoritatea lucrurilor bune au şi părţi rele, sau care pot fi folosite spre rău. Dar acest lucru nu înseamnă că răul nu este rău, ori că binele nu este bine. Acest lucru înseamnă doar că e destulă confuzie şi suntem destul de şovăielnici. Totuşi, dincolo de slăbiciunea noastră, este evident că răul este rău şi binele este bine.

De pildă, este rău să prigoneşti pe cineva pentru ceea ce este el. Dacă noi, creştini fiind, ne raportăm la Tatăl nostru ceresc, vedem că El nici pe Satana nu îl prigoneşte pentru că e Satana. Îi pune stavilă, îi limitează puterea răutăţii, dar nu-l distruge, nu-l desfiinţează. Deci Răul deplin, Satana, este îngăduit de Dumnezeu în numele liberului arbitru, cu toate că puterea de acţiune îi este limitată, atât în numele iubirii cât şi al liberului arbitru (de această dată al celorlalţi, care ar fi copleşiţi de puterea Răului).

Este prin urmare limpede că a prigoni pe cineva pentru ceea ce este e un lucru rău. Îi poţi, desigur, limita libertatea de acţiune, dacă acţionează cu răutate, spre distrugerea celorlalţi, dar nu ai voie să-i interzici să fie ceea ce vrea să fie. Poţi încerca să-i vorbeşti, să-l lămureşti. Îi poţi – repetăm – limita libertatea atunci când aceasta este folosită spre a face rău. Dar nu ai voie să-i siluieşti conştiinţa. Spurcăciunea violului fizic este înmulţită de mii şi mii de ori atunci când violul devine psihic. Hitleriştii şi comuniştii au lucrat după exemplul ucigaşilor de creştini din primele secole. Aceşti prigonitori spuneau non licet esse vos, adică nu e permis să existaţi. Şi ucideau. Şi hitleriştii au interzis existenţa multora care nu corespundeau unor standarde lumeşti de ei stabilite. Au ucis, pentru că erau aşa cum erau, handicapaţi, nebuni, ţigani, evrei, români, polonezi şi multe alte categori. La fel au făcut, la rândul lor, comuniştii. Şi unii, şi ceilalţi, au aplicat când au putut deviza non licet esse vos. Şi au fost, în total, zeci de milioane de victime, sau chiar sute de milioane (dacă socotim şi familiile celor ucişi sau torturaţi – violaţi psihic – ajungem chiar la miliarde de victime).

Sigur, mulţi s-au întrebat „cum a fost cu putinţă?”. Răspunsul e simplu: nu s-a ţinut seama de semnele premergătoare. Discursurile din berării sau cafenele, „micile” atentate, „micile” ieşiri violente au fost – vai! – tratate ca minore. Apoi, când puterea răului crescuse prea mult, au fost nenumărate victime. Dar s-a învăţat lecţia istoriei?

În zilele noastre, un grup de fiinţe, cu greu încadrabile în specia umană, reeditează poveştile de groază ale trecutului. Emil Moise, Renate Weber, Gabriel Andreescu şi Cristian Pârvulescu sunt câţiva dintre fruntaşii acestui grup, la care putem adăuga o serie de nume, chiar cu premii UNITER. Aceşti indivizi depăşesc în virulenţă anarhiştii comunişti, cuţitarii nazişti sau propagandiştii extremişti din alte părţi. Nici măcar hitleriştii nu au interzis simbolurile religioase. Cu toată prigoana declanşată de ei împotriva evreilor nu au interzis acestora să îşi păstreze Steaua lui David. Sigur, au folosit-o ca stigmat, precum romanii Crucea lui Hristos. Dar nu s-au gândit s-o interzică. Şi mai întunecaţi, comuniştii, duşmani declaraţi ai oricărei alte religii decât comunismul, nu doar că au închis în temniţe ori ucis pe credincioşii creştini, mozaici, musulmani etc. Dar au şi interzis simbolurile acestora în spaţiile publice, în baza doctrinei comuniste. Emil Moise, Renate Weber, Gabriel Andreescu şi Cristian Pârvulescu reeditează ambele prigoane împotriva religiilor. Ei sunt în acelaşi timp antisemiţi, anticrişti şi anti-islamici, performanţă uluitoare în vremuri de democraţie.

Am avut prilejul să văd într-un cabinet de religie reprezentate simboluri ale mai multor religii, printre însemne fiind, de pildă, Steaua lui David. Episcopul ce a sfinţit cabinetul nu s-a gândit că ar fi o problemă cu asta. Emil Moise, Renate Weber, Gabriel Andreescu şi Cristian Pârvulescu se simt însă „discriminaţi” de existenţa în şcolile româneşti a Stelei lui David, Crucii lui Hristos ori altor însemne religioase. Aceşti fascisto-comunişti vor să interzică dreptul la libera exprimare, dreptul la propria religie, dreptul la libera asociere, ba chiar şi dreptul la buna-înţelegere între oameni.

În apărarea simbolurilor religioase în şcoli s-au ridicat, alături de Ortodoxie, Catolicismul, Protestantismul, Iudaismul şi Islamismul. Recunoscând în mod cinstit şi deschis diferenţele dintre ele, toate aceste comunităţi religioase au apărat dreptul fiecăruia la libera exprimare a credinţei. Şi au dat totodată mărturia unei unităţi care în alte părţi este doar un ideal pe hârtie.

Da! Putem să ne contrazicem fără a ne urî! Da, putem să avem păreri diferite – oricât de acute – fără a ne duşmăni! Pentru că noi, Românii, cunoaştem un cuvânt care nu există în mod natural în alte limbi: OMENIE!
În numele omeniei evreii hasidişti au putut dezvolta aici o cultură de excepţie. În numele omeniei armeni sau husiţii au putut afla aici adăpost. În numele omeniei chiar şi în perioade în care ortodocşii români din alte părţi erau prigoniţi de Roma, catolicii de aici au fost din răsputeri ocrotiţi, ba chiar li s-au construit – de către domnitori „ultra-ortodocşi” – biserici şi catedrale. Conflictele religioase au lipsit în lumea românească, deşi discuţiile în contradictoriu – de multe ori strălucitoare şi înalte – au fost mai mult decât frecvente. Conflictele religioase au fost importate în România în ultimele secole, încercându-se naturalizarea lor: n-a reuşit!

Emil Moise, Renate Weber, Gabriel Andreescu şi Cristian Pârvulescu, asemenea lui Stalin, Adolf Hitler ori alţii asemenea, fiind lipsiţi de o valoare reală – cu toată spoiala pe care şi-o trag – adoptă extremismul ca formă de afirmare. „În numele democraţiei” ei vor să instaureze o prigoană anti-semită, anti-creştină şi anti-islamică mai josnică decât a fasciştilor, comuniştilor sau altor religii politice extremiste din trecut. Ei neagă dreptul oamenilor la a fi ei înşişi, ei neagă dreptul oamenilor la propria gândire, la propria simţire, la propria cultură.CÂND VOR FI SANCŢIONAŢI?

Cei care astăzi silesc pe copii, la orele lor, să dea icoanele jos de pe perete, îi vor sili mâine, dacă elevii vor fi de altă religie, să dea jos fie Steaua lui David, fie însemnele musulmane sau budiste sau de altă natură! Chiar trebuie să se ajungă la aceasta? Aceşti infractori, aceşti violatori de suflete, vorbesc în numele democraţiei călcând în picioare atât voinţa majorităţii cât şi a minorităţilor. Care democraţie? În cazul lor e vorba doar de setea de putere şi celebritate, pentru care sunt în stare de orice.

Nici un profesor de religie – eu însumi am predat şi ştiu prea bine care erau ordinele primite de la superiorii noştri – nici un profesor de religie nu poate sili pe un copil să se închine, să se roage, să participe la ora de religie sau să cinstească un sfânt ori o icoană. Chiar şi copii care sunt înscrişi de părinţi la ora de religie dar nu sunt ortodocşi, sunt scutiţi de orice obligaţie de acest fel.

Dar Emil Moise, Renate Weber, Gabriel Andreescu si Cristian Pârvulescu, în fanatismul lor agresiv, în rasismul orb de care dau dovadă, vor să distrugă orice religie în afară de cea pe care o au ei. Pentru că – ajungem la Mircea Eliade şi la mulţi alţi specialişti în domeniul credinţei – orice om are o religie! Care este însă religia grupului din care cei patru rasişti fac parte?

Să vedem! Cine se teme de icoane? Cine se simte atacat de icoane?
Ateul? În nici un caz! El consideră icoanele ca lipsite de rost, ca tablouri sau ca mărturii ale unei gândiri primitive. Dar nu se teme de ele! (Ar însemna că nu e ateu!) Nici nu se simte atacat de ele, câtă vreme ştie în ce crede.

Atunci, cine se teme de icoane? Cine se simte atacat de ele?

Evreii mozaici? Nici vorbă! Ei înşişi au declarat aceasta! Şi de ce s-ar teme de icoane, dacă nu cred în ele? De ce s-ar simţi atacaţi de ele, sau prin ele, câtă vreme nu-i stresează nimeni cu vreo obligaţie în a le cinsti sau a li se închina.

Dar cine se teme de icoane? Cine se simte atacat de ele?

Protestanţii? Musulmanii? Nici ei! Slavă Domnului, au spus public aceasta: nu au coşmaruri din cauza icoanelor, nu tremură când trec pe lângă ele, nu le e frică să fie muşcaţi de ele. ATUNCI?

Ei bine, în istoria recentă există numai două grupări ce s-au simţit atacate de simbolurile religioase: naziştii şi comuniştii.

Evident, Emil Moise, Renate Weber, Gabriel Andreescu si Cristian Pârvulescu aparţin acestor grupuri, din învăţătura cărora au sintetizat o nouă doctrină a „supra-omului”, condimentată cu „democraţie” făcută praf şi ceva filozofie „teocidă” (să se ştie că au citit pe Cioran).

Fascismo-comunismul creat de această grupare este cu atât mai periculos cu cât evită orice element eventual pozitiv din doctrina vechilor grupări, cumulează cu ardoare tot ce este negativ (de la doctrină la manipulare) şi înveleşte totul într-un ambalaj pe care scrie, culmea!, „democraţie”.

Indiferent de culoare politică, de religie sau mediu cultural, Românii – şi nu doar Românii – ar trebui să înţeleagă bine un lucru: dacă permit unor extremişti atât de virulenţi şi josnici să se extindă, comunismul sau nazismul vor ajunge să pară, prin comparaţie, regimuri blânde. (autor: preot Mihai-Andrei Aldea)

(Visited 165 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.