Renaşterea populismului agresiv în India

Renaşterea populismului agresiv în India

by -
0 680

Pentru mulţi observatori, înfrângerea dramatică a Partidului Congresului, odinioară atotputernic, a fost echivalentul unei revoluţii. Dar adevărul este că victoria Bharatiya Janata Party [partid naţionalist hindus care a câştigat alegerile legislative din mai a.c.; Narendra Modi, liderul partidului şi primul-ministru al Indiei, este cunoscut pentru atitudinea sa anti-musulmană, în 2002, sub mandatul său de guvernator al statului Gujarat izbucnind un adevărat pogrom împotriva musulmanilor, nota FN] nu a fost decât lovitura finală a unui pendul ce se clatină între populismele rivale care au luat de multă vreme locul dezbaterilor serioase în India.

Într-o alocuţiune rostită în faţa unor studenţi din Mumbai în noiembrie 2010, în timpul vizitei de stat întreprinse în India, preşedintele Barack Obama a declarat că „Statele Unite nu cred doar, aşa cum afirmă unii, că India este o putere emergentă. Noi credem că India s-a ridicat deja.” Nu era singurul care manifesta un asemenea entuziasm faţă de perspectivele Indiei. Numeroase cărţi, de popularizare şi academice deopotrivă, subliniau iminentul succes economic al ţării. Într-adevăr, India părea să se afle aproape de obţinerea statutului de veritabilă mare putere, în principal graţie liberalizării economiei naţionale. Reformele economice lansate în anii ’90 îşi arătaseră repede roadele, aducând o creştere medie de 8% pe an.

India era privită laolaltă cu China, ca un motor economic în creştere. Chiar dacă valul de progres economic nu a ridicat chiar toate bărcile, a reuşit totuşi să creeze o clasă de mijloc într-o ţară divizată de multă vreme între o elită de mici dimensiuni şi o majoritate fără speranţe de săracă.

Însă în urmă cu aproape trei ani, această transformare remarcabilă a început să încetinească până când a atins un nivel de relativă stagnare, aproape la fel de repede cum a început. Atunci a debutat goana după ţapi ispăşitori. Încetinirea Indiei a fost pusă pe seama unor cauze diferite, de la criza financiară globală şi scandalurile de corupţie care au zguduit Partidul Congresului Naţional Indian şi pe aliaţii săi până la politici economice eronate. Totuşi, aceşti factori nu sunt decât nişte manifestări ale unui rău mult mai adânc înrădăcinat care afectează ţara de multă vreme.

De mai bine de 40 de ani, ideile fundamentale care au făcut din India o naţiune stabilă, democratică şi seculară continuă să se erodeze – o eroziune accelerată de eşecul răsunător al guvernului de a explica nevoia de a trece de la garanţiile sociale din primele etape ale statului la prosperitatea promisă de piaţa liberă. Adică eşecul de a explica nevoia de schimbare ideologică. Ori de câte ori aşteptările populaţiei referitoare fie la protecţia socială, fie la prosperitatea economiei de piaţă nu au putut fi transpuse în realitate, neumulţumirea populară a crescut. Şi odată cu creşterea valului de nemulţumire, s-au ridicat şi politicienii din opoziţie dispuşi să alimenteze un naţionalism etnic frust ca să-şi atingă propriile ţeluri. Rezultatul a fost un cerc vicios de populism din ce în ce mai agresiv, care contribuie considerabil la subminarea identităţii naţionale a Indiei şi care nu ajută aproape deloc la soluţionarea problemelor sale structurale. Pe fondul unei penurii de idei veritabile, apelul la instinctele de bază ale electoratului s-a bazat pe calea minimei rezistenţe la putere.

În mai, aceste tentinţe au atins punctul culminant în alegerile generale, câştigate detalat de Patidul Bharatiya Janata şi de premierul Narendra Modi, care au obţinut astfel mandatul şi puterea de a-şi pune în practică planul pentru India.

Pentru mulţi observatori, înfrângerea dramatică a Partidului Congresului, odinioară atotputernic, a fost echivalentul unei revoluţii. Dar adevărul este că victoria Bharatiya Janata Party nu a fost decât lovitura finală a unui pendul ce se clatină între populismele rivale care au luat de multă vreme locul dezbaterilor serioase în India.

India deţine un potenţial naţional şi internaţional semnificativ. Peste 100 de milioane de cetăţeni vorbesc engleza – limba consacrată a diplomaţiei şi comerţului, o explozie a populaţiei tinere o aşteaptă la orizont (în 2020, vârsta medie va fi de 29 de ani), iar antreprenorii indieni au demonstrat deja că pot concura cu omologii lor din lumea întreagă. În plus, India nu duce lipsă nici de capabilităţi hard, de ordin material: este un stat cu potenţial nuclear şi cu o armată profesionistă de câteva milioane de persoane.

Dar dacă liderii Indiei insistă să coboare ştacheta la acest tip de politică, a celui mai mic numitor comun, ţara se va dovedi incapabilă să rezolve probleme endemice legate de sărăcia rurală şi urbană, nu va reuşi să susţină o creştere economică durabilă şi nici nu va fi capabilă să câştige încrederea comunităţii internaţionale că poate pune umărul pentru a susţine povara diversificată a acţiunii globale colective, într-o gamă largă de probleme, de la comerţ la schimbări climatice. Problema Indiei nu este Modi, ci zecile de ani de deteriorare politică şi intelectuală care au făcut posibilă alegerea sa. […]

Articolul întreg în „Foreign Policy Romania” , numărul din august-septembrie 2014.

*fragment din „Calea minimei rezistenţe. De ce principala problemă a Indiei nu este Narendra Modi” de Sumit Ganguly în „Foreign Policy Romania”, august-septembrie 2014

(Visited 66 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.