Recenzia cărţii „În gura foametei” de Alexei Vakulovski

Recenzia cărţii „În gura foametei” de Alexei Vakulovski

by -
2 509

In Gura Foametei este un document cutremurator pe care ar trebui sa-l citeasca orice Roman dornic sa-si cunoasca tara, neamul, si istoria… Cand s-a propus sa publicam aceasta carte zguduitoare pe care „confratii nostri occidentalizati” din tara au refuzat-o , am avut unele rezerve. Acum imi dau seama insa ca prin tiparirea ei am contribuit, foarte putin e adevarat, la restabilirea adevarului, la iluminarea perioadei de exterminare prin care au trecut fratii nostri Basarabeni imediat dupa razboi. Felicitari doamnei Flori Balanescu, sufletul acestui proiect, si omagii postume autoruluii, care a migalit ani de zile sa stranga amintirile victimelor si sa le astearna pe hartie…

In anii 80 cand am publicat in Statele Unite cartea Bessarabia si Bukovina am tras concluzia ca din statisticile oficiale Sovietice in anii imediat post-belici „lipseau” numai in republica Moldova cel putin 200 de mii de oameni. Pentru Bucovina de Nord, precum si nordul si sudul Basarabiei, anexate in mod arbirar la Ucraina si unde Ucrainienii s-au purtat uneori chiar mai marsav decat Russi, nu aveam date statistice.  Numai Dumnezeu stie cati Romani au fost exterminati in acele regiuni!  Apoi, cand in 1989 am ajuns la Chisinau si am intalnit supravietorii genocitului, mi s-a spus ca dupa calculele lor circa un million de Basarabeni au fost deportati, executati, ori au murit de foame.  Am avut indoieli atunci asupra unei asemenea cifre pentru ca imi lipseau dovezile. Alexei Vakulovski m-a convins insa de dincolo de mormant ca cifra nu este exagerata.  Rusii, comunistii, alogenii Sovietici si cozile lor de topor din Basarabia si Bucovina au exterminat intr-adevar un sfert din populatia romaneasca ocupata in 1940 si reanexata in 1944.

Cartea In Gura Foametei este o colectie de marturii ale supravietuitorilor din satul autorului, Antonesti, fiinte umane care in timpul foametei din 1946-1947 erau in varsta de 6 pana la 14 ani.  Un lucru foarte important trebue precizat de la inceput pentru ca nu reiese din lectura marturiilor. Taranii ramasi la sate in Basarabia in 1944 erau cu precadere saraci si cu putina stiinta de carte. Intelectualii, omaneii instariti, cei cu sentimente romanesti bine cunoscute, fusesera deja arestati, impuscati, ori deportati in Siberia inca din 1940. Fratele Paul Goma descrie foarte bine in cartile sale acele timpuri ingrozitor de negre.  Acum venise randul oamenilor de rand sa fie exterminati. Iata ce marturiseste Vasile Gaidau la batranete, si care la vremea foametei avea doar opt ani?

„Foametea a fost foarte bine pusa la cale…acum imi dau seama de asta… a fost organizata. Au vrut stalinistii sa ne mature de pe fata pamantului. Eu atunci, in plina foamete, am ramas fara tata la sase ani, iar la sapte ani si jumatate am ramas si fara mama… Se ducea fratele Mihai, nascut in 1932, la balta, spargea gheata, aduna scoici, papura, le prefaceam in turte si le mancam.  Eram patru frati… Cum se vede, s-a gandit cineva ca razboiul i-a ucis pe putini dintr-ai nostri si s-au gandit animalele sa nascoceasca alt razboi, cel al foametei… A murit sora lui tata, a murit cumnatul lui tata, a murit matusa Olimpia, a murit matusa Irina… Au murit mai multi. Era mare foamete (pagina 215)?

Cei informati despre foametea din Ucraina din anii 30 regasesc in Basarabia toate elementele bestiale ale genocidului. Activistii de partid, majoritatea venetici de prin alte parti, si cozile lor de topor locale, confiscau tot ce agonisesera taranii din putina recolta a anului 1946? Ba mai mult, deseori ii intrebau pe tarani daca sunt Rusi sau Romani, tratandu-i pe Romani cu deosebita brutalitate… Maturau podurile bietilor oameni de ultimele graunte; spargeau zidurile caselor in cautarea alimentelor ascunse, gaureau pamantul peste tot sa gaseasca ceace doseau taranii.  Din cei care ascunsesera ceva alimente pentru copii, multi au fost arestati, condamnati si trimisi in Siberia. Consecintele au fost macabre… Au mancat oamenii tot ce se putea ingera pentru a supravietui. Gavril Banaru avea opt ani, dar isi aduce bine aminte: „In 1946 a murit un frate de al tatalui meu. Sidor Banaru il chema. El saracul, neavand ce manca s-a dus in balta dupa papura, dupa radacini de stuf, le-a adus acasa, a incropit din radacinile acelea un soi de mancare si si-a amagit foamea. N-a rabdat unchiul Sidor sa usuce radacinile, sa le rasneasca si sa coaca turta din ele.  El el-a fiert si le-a mancat asa, verzi inca, necoapte.  Le-a mancat, s-a umflat si a murit.” (pagina 211)Cosma Munteanu, nascut in 1936, reda urmatoarele la pagina 181: „Intr-o vreme vazand ca nu avem cu ce amagi stomacul, am spalat opincile si mama le-a pus in soba, la copt. Cand le-a scos din cuptor, mai nu am lesinat de mirosul lor placut. Ne bateam cu sora mea pe ele. Cand am mancat opincile, am dat-o pe cisme, pe pantofi, pe sandale… Umblam cu sora mea Tecla prin pod sa cautam vreo bucata de opinca” In continaure, tot el povesteste: „Tin minte, a venit la noi mama mamei mele, adica bunica mea. Nu avea ce manca. Nici noi nu aveam ce manca. Am culcat-o pe un pat langa soba. Sa fie macar cald. Iar dimineata am gasit-o moarta. (p. 183)

Este greu de spus cati oameni au murit, dar sunt convins ca au murit probabi un sfert din locuitori.  Si s-au inregistrat chiar si cazuri de canibalism… „La noi in sat oamenii, ca sa nu moara de foame, au mancat si coaje de copac, si iarba, si miez de rasarita, si papura, si caini, si mate, si cioroi, si scoici, si sobolani, dar multumin, nici un caz nu a fost sa-si manance poprii copii, afirma V. Gaidau… La Purcari insa, ca sa se salveze, doua femei au hotarit sa-si manance copiii.  Au mancat un copil iar cand urma sa-l taie pe al doilea, mama lui n-a vrut sa-l ucida… Femeia aceia care si-a mancat propriul ei copil a fost pedepsita si s-a intors din lagar cu o fata luata de suflet (p. 140)” Aflam din carte ca au fost deasemenea cazuri de mame cu mai multi copii care au ales sa-i sacrifice pe cei mici pentru a-i salva de la pieire pe cei mai marisori (Maria Chirilov, pagina 165)?

Cei morti de foame erau ridicati cand se putea de cei care mai aveau putina vlaga si erau aruncati in gropi comune. Unele victime au fost ingropate de vii, iar un barbat a reusit sa razbata de sub maldarul de cadavre unde fusesera aruncat si sa revina acasa… „Femeia lui Toderica Spataru lesinase, nu murise.  Cand au pus-o in groapa, ea inca da din maini si din picioare… Au pus alte trupuri deasupra si au dat tarana peste ei”  Martora Valentina reda la pagina 200 cum „a inviat” tatal ei, caruia ii spuneau taca: „Taca a mancat turte din loboda si s-a umflat.  L-au dus si l-au lasat sub gardul cimitirului.  Nu mai aveau putere sa-i sape groapa… Dar el, pe la o vreme si-a revenit, n-a vrut sa ramana cu mortii.  Oamenii care traiau langa cimitir au observant ca taca se zbuciuma, ca vrea sa se ridice.  L-au luat la casa lor apoi i-au chemat pe ai nostri… A crescut tata zece copii”

Am incercat sa subliniez cateva paragrafe pentru a le utiliza in aceasta recenzie, dar m-am trezit subliniind trei sferturi din carte. Iata totusi un gand de batranete al Feodosiei Chitic: „Am fost sapte copii candva, dar am ramas numai eu, una. Mi-e dor de ei. Uneori ma chiama prin somn, eu ma trezesc si plang. Unde sunteti mama si tata, surorilor Maria, Grachina, Dusea?  Unde sunteti fratilor Simion, Anton si Vasile? Scot fotografiile lor si vorbesc cu ei, si vorbesc pana ma satur (pagina 62)…

Desccoperi in lectura cartii cazuri frumoase de omenie, cazuri de salbaticie inumana, cazuri de tragedie groteasca si ganduri de intelepciune. Iata ce afirma Iacob Mestesug in anii relativ buni din urma, adica prin anii 80 cand au fost culese aceste marturii: „Tare scumpa a fost mama noastra, Era numai inima. Ne invata numai de bine. Am fost crescuti noi cu invatatura parintitilor, dar nu prea am avut noroc in viata.  Acum vad ca cei hoti si porcosi is la putere, ei taie si spanzura (pagina 196)… Asa a fost inceputul ocupatiei Sovietice in Basarabia! Asa a fost comunismul! Aceasta a fost „omenia” Rusului si a omului international pe care l-a creiat marxismul.  Si cand te gandesti ca si azi Moscova si Rusii din Moldova, impreuna cu cozile lor de topor, regreta acele timpuri? In ce priveste situatia Romanilor din sudul Basarabiei anexat de Ucraina, in aceste zile autoritatile soviniste locale umbla sa confiste povestea Capra cu Trei Iezi de Ion Creanga pe motiv ca ar reprezenta „imperialismul Romanesc.” Iar biserica Romaneasca recent construita la Hagi Curda este amenintata de Cazaci…

In opinia mea cartea In Gura Foametei ar trebui reeditata in mii si mii de exemplare si trecuta pe lista cartilor obligatorii pentru toti elevii si studentii. O eventuala noua editie ar trebui sa aiba o nota explicativa ceva mai ampla cu contextul socio-istoric si politic al tragediei;  o lista de cuvinte regionale pe care unii cititori nu le cunoasc; si eventual o harta a zonei din sudul Basarabiei la care se refera marturiile.

recenzie realizata de profesor doctor Nicolae Dima

sursa: www.memoria.ro

*Alexandru Vakulovski (născut la 9 aprilie 1978 în Antonești/Suvorov în URSS, astăzi Ștefan Vodă în Republica Moldova) este un poet și prozator român de origine basarabeană.

 

(Visited 134 times, 1 visits today)

2 COMMENTS

  1. foarte interesant. imi povesteau bunicii ce a insemnat foametea in Romania. dar ce am citit aici e infiorator. sper sa pun mana pe o carte

  2. Felicitari pentru srierea si publicarea acestei carti. Poporul roman are nevoie de o asemenea capodopera ce infatiseaza suferinta fratilor romani de partea cealalta a prutului. Va urez multa sanatate si multe, multe editari a acestei carti, atat in romana, cat si in limbile de circulatie internationala!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.