Pedagogia muncii, de Ernest Bernea

Pedagogia muncii, de Ernest Bernea

by -
0 632

Munca aparţine indestructibil condiţiei umane. Nimeni nu i se poate sustrage fără să-şi altereze natura. Munca este pentru noi o problemă de sănătate fizică şi morală, este o problemă de demnitate. Un om şi un caracter nu se poate forma fără muncă.

S’a spus că munca e penibilă, dar cât de penibil e golul trândăviei; este penibilă, dar numai în anume condiţii. Munca forţată, munca fără orizont este în adevăr o pedeapsă, dar munca liberă, munca ce aspiră, care cucereşte este bucurie şi este bucurie pentru că este creatoare.

Lipsa muncii aduce mizerie materială şi morală. Lenea este un viţiu care alterează natura omului. Mai mult oboseşte cel ce stă, cel ce trăieşte fără rost, decât cel ce munceşte. Lenea nu poate aduce bucurie, după cum nici desfrâul nu dă putere şi sete de viaţă omului.

Şi dacă ar să facem o gradare, lipsa muncii distruge mai mult sufetul decât trupul. Lipsa de probleme, lipsa de preocupare a spiritului lasă porţi deschise tuturor slăbiciunilor, lipsa muncii aduce întristare şi desgust. Lucrează şi vei evada spre lumină.

De cele mai multe ori munca e văzută ca un consum, ca ceva ce ne topeşte făptura. În adevăr munca este efort continuu,este energie consumată, dar este şi creaţie. Orice lucru adus la viaţă costă, costă într’un fel sau altul; dacă nu costă bani costă energie manuală sau spirituală. Nimic nu se produce şi nimic nu ne hrăneşte fără efort, fără consum. Ca şi lenea, căpătuiala e un viţiu.

Munca întăreşte trupul şi sufetul; ea creează bunuri materiale şi spirituale, măreşte cuprinsul nostru. Munca aduce închinare vieţii în ascensiune căreia îi dă ritm şi-i alungă urâtul. Că semeni grâu, îngrijeşti un pom sau creşti un copil, toate aceste sforţări te întăresc. Că ţeşi un covor, închegi o masă sau faci o poezie e tot atât de frumos şi demn.

Munca e un factor educativ, e un instrument al împlinirii noastre ca oameni. Munca ne luminează mintea şi ne formează caracterul. Prin activitate se stimulează inteligenţa şi procesul gândirii. Dar mai mult decât atât: ea măreşte disciplina interioară şi virtuţile ordonatoare ale caracterului, cum sânt răbdarea, tenacitatea, respectul faţă de oameni şi efort. Exerciţiul muncii aduce la viaţă deprinderi noi şi învaţă metoda. Munca bine orientată şi ordonată aduce deprinderi bune şi omagiază timpul. Omul harnic se întreabă în fiece seară, cel ucru bun a făcut în ziua ce a trecut.

Fără muncă nici odihna nu o simţim; repaosul este un dar bine meritat al muncii; el e simţit ca o bucurie numai după o muncă rodnică. Aşa cum lipsa muncii e un viţiu, la fel este şi suprasolicitarea în muncă; ele fixează cele două extreme care trebuie evitate pentru ca omul să nu devieze. Lenea şi abuzul de muncă distrug omul în ce are el mai omenesc: spiritul său.

Munca poate fi o evadare sau o împlinire; atunci când este bine orientată şi înţelept folosită, munca alungă plictiseala şi tristeţea. Şi nu numai atât: ea creşte omul interior până în limitele bunătăţii. Cine munceşte este generos, iar cine nu, este meschin. Omul creşte din prisosul lui.

Munca nu este numai o problemă de efort fizic, ci şi una de morală; ea priveşte etica persoanei umane. În acest fel ea nu mai apare ca un blestem sau suferinţă, ci ca un act liber de împlinire a naturii noastre înseşi şi o satisfacţie. Munca devine greu de suportat când se aplică omului în mod exterior, când vine ca o urmare a constrângerii. De ce? Pentru că în acest fel este lezată persoana umană şi spiritul.

Calitatea muncii vine nu numai din randamentul material, ci şi din atitudinea ce o luăm faţă de fenomen. Integrată în marele proces al vieţii şi al destinului uman, munca dobândeşteo semnificaţie cu totul deosebită. Există un mod ascetic şi spiritual al vieţii umane care integrează toate activităţile omului dându-i în acest fel strălucire.

Dacă munca lipsită de libertate aduce suferinţă, munca mecanică oboseşte şi depersonalizează; nimic nou, nimic bun nu poate aduce o astfel de condiţie. Pentru ca activitatea să devină creaţie este necesar ca ea să se producă la nivelul conştiinţei şi al prezenţei spiritului; mecanizarea muncii a închis aceste porţi.

În limitele ei superioare, munca este o condiţie şi un atribut al umanităţii noastre. Nobleţea ei au manifestat-o marii creatori ai civilizaţiei.

Ernest Bernea, Bucuria de a crea, Treptele bucuriei în „Preludii”, editura Predania, pp. 199-202.

(Visited 194 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.