Portrete din temnitele comuniste : Preotul Boris Raduleanu

Portrete din temnitele comuniste : Preotul Boris Raduleanu

by -
2 740

Preotul Boris (Babcenco) Raduleanu s-a nascut la 22 iulie 1905, in satul Izbesti, jud. Orhei din Basarabia, fiind al 11-lea copil al preotului Grigore Babcenco si al sotiei sale Ana, nascuta Catarau, moldoveni de inalta tinuta morala. A facut scoala primara la manastirea Curchi, jud. Orhei, educat astfel inca din frageda varsta in spirit manastiresc. A continuat apoi cu Seminarul inferior, apoi cu cel superior la Chisinau. La varsta de 18 ani a editat deja o revista a clasei, denumita „Firul alb” (al vietii). A absolvit Seminarul in anul 1926 si s-a inscris la Facultatea de Teologie si cea de Litere si Filosofie de la Cernauti, pe care le-a absolvit in anul 1931. In anul IV, a fost ales presedintele Societatii Academice a studentilor teologi si, in aceasta calitate, a luptat pentru posibilitatea studentilor de a-si marturisi preocuparile si framantarile lor, intr-un dialog si o colaborare deschisa intre profesori si studenti.

In anul 1931 s-a casatorit, iar la 7 februarie 1932 a fost hirotonit preot la Mitropolia din Chisinau, pentru parohia Raduleni, jud. Soroca. In aceasta prima parohie si-a incercat puterea lui de preot, reusind sa transforme sautul intr-o comunitate vie de credinciosi. De la acest sat, mai tarziu, si-a schimbat si numele.
In 1936 este numit la Catedrala veche Sf. Nicolae din Balti. Vladica Tit Simedrea il pretuia mult pentru calitatile intelectuale si ravna duhovniceasca si i-a inlesnit o bursa de studii in Franta si Anglia in anii 1937-1938. Astfel timp de un an de zile va studia la Paris la Institutul Saint Serge cu unii din teologi  ai diasporei ruse, stabiliti in acea vreme in Occident.
Reintors la Balti, isi reia activitatea de slujitor, dar incepe sa activeze si pe taram publicistic ca redactor sau colaborator la mai multe reviste: „Credinta noastra”, „Foaie duminicala”, „Insemnari crestine”. Concomitent desfasoara si activitatea didactica, fiind profesor la Seminariul teologic si la liceele din localitate. Dupa ocuparea Basarabiei, din 1940, se refugiaza, fiind numit la biserica Hagi Enus, din Craiova, unde ramane doar un an, reintorcandu-se la Balti, odata cu trupele romane. Aici, reface biserica Sfantul Nicolae, distrusa de bombardament, clopotnita si casele parohiale. In aceasta perioada este presedintele clerului din eparhia Hotinului. Desi nu era preot militar nu este scutit de front, ci este trimis ca preot in linia intai pe Nipru, cu divizia a IV-a Munte, batalionul 14. Dupa invadarea Basarabiei, din 1944, se refugiaza a doua oara, de data aceasta la Lugoj, unde a slujit ca preot la Catedrala Ortodoxa, fiind totodata profesor de religie la liceele din localitate.
In 1948 s-a mutat la Bucuresti la parohia Chitila. Se retrasese doar cativa kilometri din fata hoardelor invadatoare. Atunci cand comunistii au aflat ca modestul preot din Chitila este cel care cu ani in urma prezenta adevarata fata a regimului pe care s-au straduit sa-l impuna si in Romania, au hotarat sa-l distruga, atat pe preot cat si familia sa.
Preotul Boris Raduleanu si-a „pregatit” inchisoarea pe doua cai: catehizarea copiilor, pe care o facea regulat, desi era interzisa si atitudinea darza si lipsita de fariseism la sedintele preotesti, unde vorbea liber, dupa cum ii dicta constiinta si dupa invatatura Mantuitorului. A fost arestat in 14 martie 1960, dupa o ancheta dura de un an si jumatate in cursul careia a fost avertizat ca nu va mai iesi viu din inchisoare. A fost condamnat la 10 ani de temnita pentru catehizare si la inca 15 ani pentru articolele scrise impotriva comunismului intre anii 1932-1944. Dupa o trecere scurta prin Jilava a ajuns la Aiud, unde incepea asa-zisa reeducare, pe care a respins-o cu hotarare. In consecinta a avut parte in repetate randuri de Zarca inchisorii si de izolari, dupa care, slabind cu trupul dar nu si cu credinta, a cazut in nesimtire. Dus in fata colonelului Craciun, a primit o avalansa de invinuiri la adresa sa si a Bisericii. Parintele a raspuns ca nu se simte vinovat de nimic, a intins bratele si a adaugat: „domnule comandant, intrucat aveti revolverul pe masa, puteti trage, nu am nimic impotriva!”. Vazand ca este nereeducabil, Craciun – in mod surprinzator- a dat ordin sa fie dus la infirmerie. Urma eliberarea. Gratierea era in curs de executare.

Cum in ochii unui regim criminal, pentru ceea ce facuse preotul Raduleanu nu era suficienta pedepsirea faptasului, regimul de teroare a inventat capete de acuzare chiar impotriva copiilor preotului (asa cum s-a intamplat cu alti preoti si cu alti cetateni onesti ai acestei tari). Astfel, fiica parintelui Boris, tanar medic absolvent al Facultatii de medicina din Cluj, va fi arestata in acelasi an, apoi fiul parintelui, tanarul Mihai, student in Politehnica. Vor fi eliberati cu ocazia amnestiei generale din 1964. Anii de detentie ii vor marca pentru toata viata.

Dupa iesirea din inchisoare parintele Boris  va fi reintegrat in Preotie si indepartat din Bucuresti in satul Rosiori, judetul Ialomita, cu oameni cu suflete curate, in mijlocul carora isi continua activitatea pana in anul 1975, cand a fost pensionat. Si in aceasta perioada si-a pastrat neclintit acea fermitate in slujirea lui Dumnezeu, intr-un timp in care domina justificarea atitudinii „caldicele” si a „compromisurilor salvatoare”.
A slujit si a predicat la diferite biserici si manastiri, dar ultima si cea mai constanta a fost biserica Sapientei din Bucuresti, de unde a plecat pe ultimul drum la 19 decembrie 1990.

Marturii despre Parintele Boris Raduleanu
Dr. Galina Raduleanu, fiinca parintelui Boris:

„Tata era preotul care ar fi ales intrarea Bisericii in catacombe, pentru ca atitudinea definitorie a lui era lupta. O lupta dusa pentru adevarul in Hristos, pentru dreptatea Lui si binele acestui neam. O lupta dusa pana la sfarsit, chiar cu pretul sacrificarii atat a propriei libertati, cat si a copiilor sai, dupa cuvantul Mantuitorului Hristos: „cine iubeste pe fiu sau pe fica mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine„.”

Preotul Dimitrie Balaur:

Era un preot sarguincios, un om prietenos si cald, caruia ii facea placere sa discute cu credinciosii, pe care ii atragea prin bogatia predicilor sale si cunostintelor sale si pe care totodata ii asculta cu interes. Pe de alta parte insa, urmand totdeauna adevarul si dreptatea, a intrat deseori, de-a lungul vietii in conflict cu oportunismul si impostura. Facea parte din acei putini oameni care nu admit compromisul si care nu accepta proverbul „sa te faci frate cu dracul, pana treci puntea”. In perioada comunismului, pastrarea acestei atitudini si refuzul de a pactiza cu puterea atee, au dus la arestarea sa in 1960 si condamnarea la 15 ani de munca silnica. A executat-o la Aiud, pana la gratierea detinutilor politici din 1964.

***

A daruit din ceea ce i-a fost dat („In dar ati luat, in dar sa dati” (Mt. X, 8). ) A dat credinciosilor, celor mai apropiati, cat si copiilor sai, care l-au urmat; mai ales fiica sa, medic psihiatru, care a impartasit si suferintele alegerii unui drum aspru.

Pe tot parcursul vietii a fost preocupat de problema majora a existentei umane: sensul si scopul vietii. Desi cu ocazia perchezitiilor i-au fost confiscate toate lucrarile (Filosofia crestina a istoriei, Sensul si scopul vietii, Comentarii asupra Evangheliilor si altele) reintors, si-a reluat studiile teologice. Pana in ultimul an al vietii, a fost in mijlocul credinciosilor pe care i-a iubit si i-a calauzit in viata lor spirituala.

***
Din crezul parintelui Boris Raduleanu, asa cum apare intr-o predica rostinta la duminica dupa Nasterea Domnului vom reliefa cate ceva in fragmentele care urmeaza:
Fiecare om care poarta numele lui Hristos trebuie sa fie un teolog. Si teolog nu inseamna numai a avea o licenta. Examenele nu reprezinta totdeauna o garantie suficienta a cunoasterii lui Dumnezeu. Cuvantul grecesc „teolog” inseamna „cuvantator de Dumnezeu”. A venit ceasul cand crestinii trebuie sa fie teologi, daca nu chiar „teofori”, adica purtatori de Dumnezeu. Nu numai cel care poarta Preotia sacerdotala, ci toti crestinii, pecetluiti de la botez cu o preotie universala, trebuie sa fie in stare a cuvanta despre Dumnezeu… Fiecare trebuie sa arda, fiecare suflet sa fie o lumina… Pentru asta a venit Iisus Hristos in lume, si noi trebuie sa conlucram cu El la mantuirea lumii„.

Pasim intr-o alta etapa: de a fi crestin, nu de a te numi crestin. In fata mileniului trei… fiecare om, fiecare neam este pus in situatia de a se autodefini: sunt crestin doar cu numele, imi reneg credinta in Hristos-Dumnezeu, sau sunt si traiesc in Hristos? Sunt Preot numai cu numele ori sunt si traiesc Preotia si crestinismul? Aceasta este problema fundamentala a zileleor noastre.

Nicolae Goga – arhitect

L-am cunoscut pe Parintele Boris la clubul de reeducare (cu manusi) din penitenciarul Aiud, in vara anului 1963. Intalnirea noastra a fost un prilej de bucurie rara, in conditia noastra de detentie. Imi cunostea familia si imi dadea – cu cativa ani intarziere – ultimile vesti de acasa. Dar toate acestea cu o dragoste si bunatate al caror fior nu poate fi uitat. Delicatetea si harul cu care il daruise Dumnezeu erau o binecuvantare in starea de confuzie pe care o traiau majoritatea celor prezenti la „club”.Circa 4-500 de batrani, se uitau cu ingrijorare la prezenta noastra, a circa 200 de detinuti intelectuali mai tineri, in frunte cu Petre Tutea. Le era frica sa nu determinam, prin rezistenta noastra o intarziere a eliberarii lor. Vorbirea lui, ca si a prietenului sau, distinsul profesor Mironescu, era impregnata de credinta si speranta, creatoare de atmosfera optimista.
Ne-am reintalnit dupa 1964 in Bucuresti, ramanand duhovnicul meu[…].

Mariana Stoicof -redactor la Radiodifuziune

Ganduri… sentimente… pretuire, ramase in sufletele noastre, ale fericicilor credinciosi, pe care Dumnezeu ne-a invrednicit sa-l cunoastem si sa-l auzim pe Parintele Boris.
Avea un mod absolut unic si foarte personal de a transmite mesajul pericopei evanghelice prin predica sa, care invaluia, cucerea, ne inalta, ne unea cu Divinul. Ne trezeam cu totii cu lacrimi in ochi si am fi vrut sa nu se mai termine cuvantul lui. Ii aud si acum timbrul vocii, ii vad privirea vie, plina de bucuria marturisirii si de iubirea pentru Domnul Iisus Hristos. Ii simt caldura cu care ne invaluia, ca sa ne urce spre inaltime. Vorbea din inima, intotdeauna liber, tinand seama de nivelul credinciosilor carora li se adresa. Taria afirmatiilor lui ne convingea si emotiona, incat am fi stat ore intregi ascultandu-l. Fiinta Parintelui Boris iradia iubirea nemarginita pentru Dumnezeu si om. Aceasta ne apropia unul de altul si ne inalta spre Dumnezeu.

Octavian Radulescu -farmacist

Minunat a facut Domnul pe cel cuvios al Sau” (Ps. IV, 3)
Ma inchin si ma inclin inaintea mormantului Parintelui Boris Raduleanu, dar gandul imi fuge inapoi si il revad aievea inaintea mea. Om firav in aparenta, dar puternic sufleteste, frumos, cu ochii de o stralucire minunata, cu o aristocratica distinctie si cu o cumpanire a cuvintelor totdeauna anume alese. Ce bunatate si simplitate desavarsita in tonul balnd al glasului, ce bucurie in a face bucurie, ce dragoste de Dumnezeu si oameni iradia din fiinta lui, ce insusiri rare stranse din mila lui Dumnezeu in acest suflet mare!
Traitor al Cuvantului, s-a inrolat de timpuriu in generatia de preoti intelectuali care, alaturi de multi altii au format rezistenta romaneasca. Om de mare curaj si noblete sufleteasca, cuget intlept, a stiut sa sufere cu demnitate si cu incredere nemarginita in Dumnezeu anii grei ai inchisorilor comuniste si alte incercari ale vietii, ajutand cu cuvantul si cu fapta pe fratii sai intru Hristos.
Cuvantul sau, purtator al Cuvantului lui Dumnezeu era rostit tare si raspicat, fara frica, intr-o vreme cand oamenii erau stapaniti de frica. Ne vorbea la slujbe si in predici, ca si in soapta la Sfanta Spovedanie, intarind sufletele nostre obidite si destramate de nesfarsitele suferinte si ispite, traite cu voie sau fara voie. Predicile sale, de o inalta tinuta teologica si intelectuala, ar fi trebuit sa rasune prin difuzoare peste capetele a mii de oameni, sa raspandeasca invatatura crestina pana in cele mai ascunse locuri, la tot mai multi oameni insetati de Cuvantul lui Dumnezeu.


Surse: „Semnificatia duminicilor din Postul Mare„, Preot Borins Raduleanu, Ed. Bonifaciu, Buc. 1996
Semnificatia marilor sarbatori crestine„, Preot Borins Raduleanu, Ed. Bonifaciu, Buc. 2000
Fericiti cei prigoniti – martiri ai temnitelor romanesti„, Ed. Bonifaciu, Buc. 2008
http://corortodox.blogspot.com
(Visited 272 times, 1 visits today)

2 COMMENTS

  1. Odihneasca-se in pace,ca avut o viata monahala plina de impliniri si succese si un martir pentru credinta ortodoxa,care nu ca numai sa numit crestin a fost crestin,cum sa autodefinit singur. Sa auzim numai de bine!.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.