Dramele Basarabiei: Limba moldovenească promovată cu de-a sila

Dramele Basarabiei: Limba moldovenească promovată cu de-a sila

by -
0 957

“Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine”. (Constituţia Republicii Moldova, Titlul I, art.13/1). “A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic, e o absurditate şi o utopie; şi, din punct de vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnicocultural”. (Eugen Coşeriu, 1921-2002)

Acum câţiva ani, am avut ocazia să particip ca invitat, alături de mai mulţi prieteni din Iaşi, la o aniversare a zilei de naştere a lui Mihai Eminescu organizată la Zaim, raionul Căuşeni, localitatea copilăriei poetului Alexie Mateevici, situată în zona centrală a Basarabiei, în partea dreaptă a Nistrului. Un dascăl din partea locului, ieşit de ani buni la pensie, s-a adresat atunci cu lacrimi în ochi asistenţei, mai ales nouă, celor din România: “Să nu vă miraţi că uneori vorbim stâlcit româneşte. Să vă miraţi că mai vorbim româneşte. Dumneavoastră nu ştiţi ce a fost aici…”.

Ori de câte ori vine vorba despre soarta limbii române în teritoriul dintre Prut şi Nistru sau mai la est, cuvintele tremurânde ale bătrânului dascăl îmi revin automat în minte. De aproape 200 de ani, de când Basarabia a fost ruptă din trupul Moldovei, ruşii şi rusofonii nu au încetat să sape la temelia limbii române, văzută ca un martor incomod şi duşman neînduplecat al justificării şi perpetuării raptului teritorial produs sub oblăduirea unor imperii dispărute demult de pe scena istoriei.

Se inventează o nouă limbă şi un nou popor

La scurt timp după unirea Basarabiei cu Patria mamă, bolşevicii ruşi au creat în stânga Nistrului, la 12 octombrie 1924, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), în componenţa Ucrainei. De la început, RASSM a devenit laboratorul de experimentare a tezelor bolşevice vizând deznaţionalizarea românilor prin implementarea teoriei moldovenismului, ştergerea memoriei româneşti şi inventarea unei noi limbi şi a unui “nou popor, moldovenesc”, diferit de românii din dreapta Prutului.

În 1926, un grup de intelectuali în frunte cu cel mai cunoscut lingvist al epocii, L.A. Madan, şcolit la Kiev şi promotor al moldovenismului, şi-a început activitatea de elaborare a normelor “limbii moldoveneşti”. Ca bază a “noii” limbi literare a fost luat graiul popular al moldovenilor transnistreni, ucrainizat şi rusificat. L.A. Madan a renunţat la normele gramaticale şi ortografice ale limbii române şi a organizat veritabile campanii în satele româneşti din RASSM şi Ucraina, denumite “mărsul în popor”, pentru a culege cuvinte specifice graiului moldovenesc. El avea să decreteze: “Limba moldoveneascî, în care grăeşti amu norodu moldovnesc, este limbî sînistătătoari, diosăghitî di limba româneascî, şi sî diosăgheşti şî di limba tuturor cărţîlor moldovneşti, tipăriti păn la organizarea RASSM”.

Într-un articol publicat la 24 noiembrie 1926 în oficiosul “Plugarul Roş” din RASSM, L.A. Madan proclamă: “Nu oaminii grăesc după vr’o gramaticî anumitî, dar gramatica s’alcătueşti după vorba oamenilor… Gramatica pentru om, dar nu omul pentru gramaticî”, astfel ca aceasta să fie “cît mai uşoarî şi mai înţăleasî di masîli largi”.

Pornind de la astfel de principii, moldoveniştii au căutat să găsească echivalente “mai pă înţăles” pentru neologisme sau cuvinte prea româneşti, ajungând să “îmbogăţească” fondul lexical al “limbii moldoveneşti” cu arhaisme, traduceri din rusă ori invenţii, precum: dicţionar – cuvântelnic, ghilimele – lăbiuţî, oxigen – aeronăscător, barometru – aeromăsurător, aeroplan – sângurzburător, sufragerie – mâncătorie etc. Cu astfel de caraghioslâcuri, în faţa cărora “pedagogii” lui nenea Iancu ar fi plesnit probabil de invidie, au fost editate un dicţionar (cuvîntelnic) moldovenesc-rus şi rus-moldovenesc. În 1930 s-a început şi întocmirea unui “cuvântelnic academicesc al limbii moldoveneşti”.

În mod oarecum surprinzător, printr-o rezoluţie adoptată la 2 februarie 1932, Biroul Comitetului Regional Moldova al Partidului Comunist (b) din Ucraina aprobă “trecerea RASSM la alfabetul latin” şi editarea clasicilor marxism-leninismului (Marx, Lenin, Stalin) în “limba moldovenească”. Născocirile lingvistice ale grupului Madan sunt respinse, reproşându-se printre altele că nu a introdus în noul vocabular “cuvintele create de revoluţie”, precum “colhoz”, “orânduială colhoznică” sau “Puterea Sovietică”.

NKVD-ul împotriva limbii române

În 1937, o dată cu amplificarea represiunilor politice în URSS, autorităţile sovietice au decis revenirea RASSM la alfabetul chirilic. De această dată, pe lângă organele de partid bolşevice au intrat în acţiune şi structurile poliţiei politice (NKVD), însărcinate să-i depisteze şi pedepsească pe “duşmanii poporului”.

La 7 august 1937, într-o scrisoare informativă adresată tov. Malenkov la CC al PC(b) din toată Uniunea, organizaţia regională de partid din RASSM denunţa faptul că “sectoarele construcţiei culturale şi naţionale s-au dovedit a fi atacate complet de duşmani”. Activitatea subversivă la Editura de Stat, spre exemplu, urmărea să facă literatura moldovenească şi manualele “inaccesibile cititorului de masă şi tineretului studios” prin utilizarea “termenilor de salon şi franţuzismelor românizate”.

Au urmat numeroase arestări, procese politice şi condamnări, deoarece “latiniştii românizatori” trebuiau să plătească pentru activitatea lor. Într-o noapte a anului 1937, întregul colectiv redacţional al ziarului “Moldova Socialistă” (56 de persoane), succesor din 1930 al ziarului “Plugarul Roş”, editat la Tiraspol în grafie latină, a fost arestat, în libertate fiind lăsaţi doar portarii şi femeile de serviciu. Actele de acuzare incriminau apartenenţa la o presupusă organizaţie “naţionalistă” (un termen sub care era reprimat antisovietismul etnicilor români/moldoveni), dar mai ales înscrierea pe o direcţie de “sabotare a limbii prin inundarea ei cu termeni româneşti”.

La 27 februarie 1938, Biroul Comitetului Regional din Moldova al PC(b)U a pus în discuţie hotărârea “Cu privire la trecerea scrisului moldovenesc de la grafia latină la cea rusă”, ajungând la concluzia că “elementele burghezo-naţionaliste, camuflate în diverse instituţii, sub stindardul latinizării grafiei promovau românizarea limbii moldoveneşti”.

În luna mai 1938, conferinţa a XI-a regională de partid Moldova a adoptat o rezoluţie care condamna “duşmanii poporului” deoarece “înlocuiau limba moldovenească cu cea română… pentru a despărţi Moldova sovietică de URSS”. La scurt timp, Comitetul orăşenesc de partid Tiraspol era informat că hotărârea de revenire la alfabetul rus a fost susţinută de CC al PC(b) din Ucraina, în special de către N.S. Hruşciov, “pentru a pune capăt pentru totdeauna cu românizarea”.

Măsurile împotriva limbii române nu s-au limitat la persecutarea promotorilor grafiei latine (în anii 1938-1939, majoritatea funcţionarilor publici, cunoscători ai limbii române, au fost executaţi), ci au luat şi forma unei resurecţii medievale împotriva cărţilor.

În lunile octombrie-decembrie 1938, toată literatura social-economică, artistică şi didactică cu caractere latine a fost confiscată, distrusă şi trecută la “pierderi”sau “maculatură”. Furiei distructive bolşevice nu i-a scăpat nici “literatura editată cu caractere ruseşti în anii 1926-1934, îngunoioşată cu cuvinte româneşti”, precum şi literatura social-economică tipărită în limba română la Moscova.

Românii şi limba română aveau să fie din nou victimele cruntei rusificări şi ale vendetei bolşevice după constituirea, la 2 august 1940, a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti – RSSM (prin ocuparea Basarabiei de URSS şi “unirea” sa cu RASSM). La 10 februarie 1941, Sovietul Suprem al RSSM adoptă legea “Despre treşerea scrisului moldovenesc la alfavitu rus”, extinzând reglementările din fosta RASSM în întreaga Moldovă Sovietică.

Recuzita terminologiei bolşevice revine. După proclamarea independenţei, Constituţia adoptată în 1994 stipulează că limba de stat a Republicii Moldova este “limba moldovenească în grafie latină”, dar ea nu este respectată pe întregul teritoriu naţional. În Transnistria, regiunea de est (separatistă), sunt decretate trei limbi oficiale: rusă, ucraineană şi moldovenească. Şcolile de “limbă moldovenească” folosesc fără excepţie grafia rusă, blocând astfel accesul generaţiilor actuale de copii şi tineri moldoveni/români la valorile culturii naţionale, amputându-le viitorul şi obligându-le la rusificare continuă ca singură opţiune pentru supravieţuire. Cele câteva şcoli care utilizează grafia latină, în pofida unor presiuni greu de imaginat, sunt înregistrate ca şcoli româneşti, în care româna este considerată limbă străină.

Din păcate, chiar şi în haina grafiei latine, limba română continuă să fie hărţuită şi siluită. În 2003, în plin efort pentru înscrierea Republicii Moldova în circuitul firesc al integrării sale europene, la Chişinău a fost editat Dicţionarul moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati. Dicţionar care nu demonstrează deloc existenţa unei limbi moldoveneşti diferită de limba română, ci dimpotrivă.

Scopul politic şi propagandistic este însă evident.

Eugen Coşeriu, autoritate ştiinţifică basarabeană în domeniul lingvisticii, recunoscută la nivel european şi mondial, consideră că “limba moldovenească” nu este decât “o fantomă lingvistică”: “Am povestit de multe ori… că până şi pe Sadoveanu (când a fost la Chişinău) au pretins să-l traducă în limba moldovenească. Se spune că Sadoveanu ar fi răspuns cu rostirea lui moldavă: Auzi, mişăii, sî mă traducî pi mini în limba me!”.

În ultimii ani au fost “recuperaţi” o serie de termeni din recuzita ideologiei staliniste a anilor 1930, prin care “duşmanii poporului” erau identificaţi ca “românizatori”. Un amplu serial – dintre multe altele – publicat în noiembrie şi decembrie 2006 de săptămânalul Comunistul de la Chişinău, oficiosul partidului de guvernământ, intitulat “Cum minoritatea etnică română românizează majoritatea etnică moldovenească”, ne reaminteşte de atmosfera perioadei totalitare dintre cele două războaie mondiale. Dar vremurile par că s-au schimbat. De această dată nu mai este vorba despre subminarea unităţii frăţeşti dintre republicile Marii Uniuni Sovietice. Acum, limba română subminează statalitatea moldovenească.

Nota redactiei FN: In ultimii ani cauza “moldovenismului” s-a imbogatit cu cateva asociatii asa-zis patriotice (fara nume caci le-am face publicitate), care atunci cand se manifesta in public sau in spatiul mediatic (in special cel virtual) confirma faptul ca nu sunt decat niste mişcari folosite de forţele proruseşti, care bravează cu “moldovenismul” primitiv pentru a stârni sentimente antiromâneşti în R. Moldova. Aceste organizatii încearcă profanarea simbolurilor românismului, promovează în societate imaginea unui alt drapel decât Tricolorul, punând la cale dezmembrarea României şi unificarea sub acest drapel a celor două Moldove de pe malurile Prutului. Pericolul este că asemenea idei aberante, promovate de Kremlin prin anii ’90 cu ajutorul unor cadre locale – precum uitatul azi Vasile Stati, iar mai recent, asa-zisul istoric Nazaria – pot prinde rădăcini. Sa speram ca patriHotia promotorilor “moldovenismului” primitiv va fi demascata odata si pentru totdeauna!

autor: Ioan Popa

sursa: www.jurnalul.ro

(Visited 370 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.