In memoria lui Vasile Paraschiv

Eram proaspat angajat la CNSAS in primavara lui 2001, cand Vasile Paraschiv a venit sa-si citeasca dosarul. Desi era clar ca e un „personaj” important, pentru ca il insotisera cateva echipe de televiziune occidentale, totusi, functionara Narcisa, aflata in gratiile sefilor, exclama:
<<-Asta-i clientul meu de la Parchet!>> – (Parchet care nu-i lua in serios demersurile juridice prin care solicita reparatii, chipurile „din lipsa de probe”).

Din cauza acestei replici m-am decis sa intru in vorba cu el si sa-i aflu povestea, sa incerc cumva, sa-l ajut. Suferinta lui era in pericol sa continue, de cealalta parte a baricadei se „hilizeau” iarasi alti „sus-pusi ai zilei”, acelasi tip de oameni de fapt, ca mentalitate, ca cei care-l tavalisera in noroi, batalia era aceeasi, a lui devenita si a mea, tanar istoric pus la zid de sefi, „yes mans” scoliti militareste cu functii si salarii grase..

Am invatat de la Dl. Vasile Paraschiv valoarea unui simplu NU, atunci cand ti se impune conformismul iar curajul sau m-a hranit in momentele mele de lasitate.

Intr-o sala de la mansarda Facultatii de Istorie din Bucuresti mi-a dat manuscrisul cu memoriile sale, banuitor, cercetandu-ma cu un ochi critic, reticent.
Avea un titlu lung, prea lung mi se parea mie. Gata sa se retraga daca i-ar fi fost schimbat, Dl. Paraschiv dadea sa-si impacheteze foile, nu-i castigasem increderea..
Omul declarat nebun de comunisti si cu trei pagini -si alea rupte- in dosarul de securitate nu-si gasise nici de aceasta data pe cineva care sa-l creada si sa-l accepte fara retineri; muncitorul cu ten masliniu, a carui mama avea numele tiganesc Rada intalnea un alt contopist cu ochelari, nedispus sa-i accepte adevarurile, asa cum fusesera ele traite.
Am privit indelung pe geam, spre crucile de pe turlele Bisericii Ruse proiectate in amurg:
<<-Haideti Domnul Paraschiv, hai sa facem cartea asta, eu va cred!>>
A acceptat dar si-a pastrat titlul, asa lung… Mult timp mai tarziu am inteles ca era singurul corect, singurul care sa poata descrie ce traise, nu numai el dar si noi toti ceilalti:
„Lupta mea pentru sindicate libere si terorismul politic organizat de statul comunist”.

Buna si distinsa sa sotie voia sa scoatem din carte o inregistrare telefonica in care ea isi marturisea unei rude disperarea de a nu mai putea trai lupta sotului Vasile si de a indura arsenalul de groaza administrat familiei lor de Securitate:
<<-Ce-o sa zica lumea, imi zicea, ca am vrut sa-l las, sa-l tradez?>>
Doamna, lasati-o asa, o rugam. Si Sf. Petru l-a parasit pe Mantuitorul. Daca nu se va citi in cartea de istorie ca familia era strivita in comunism de nedreptatile astea cumplite la care nimeni nu ar fi putut rezista, atunci ea nu va putea fi intreaga, nu se va intelege exact drama Dvs. si a atator alte familii. Nu se va intelege ca rateurile nu sunt din vina Dvs., nu se va mai sti ca fiica Dvs. a facut o pareza faciala si a avut cosmaruri dupa ce a fost „lamurita” de un securist din Ploiesti ca taica-sau e „un bandit”…

Dupa publicarea cartii in care se stransesera in sfarsit si documente, tonul vocii Lui Paraschiv nu mai era atat de sufocat de dorinta de a-si striga martiriul si de a convinge ca nu fabuleaza, ca nu e „nebunatic” – eufemism celebru in epoca, se aflase in sfarsit adevarul, era impacat.
Credea in justitie si, desi inaintat in varsta, oferea o sublima lectie de tarie morala si demnitate civica prin felul tenace cu care se prezenta la portile autoritatilor cu legea in mana, cerand sa fie respectata, plecand din Ploiesti cu noaptea-n cap pentru a fi prezent la Bucuresti la prima ora, de luni dimineata…

Voi pastra amintirea omului care isi spunea of-ul umflandu-si pieptul, ca fiindu-i organ pastrator al legii morale si intelepciunii.
Aceasta e imaginea cu care raman despre Vasile Paraschiv, a luptatorului neobosit si demn ce vrea dreptate, nu decoratii.

“FERICITI CEI CE FLAMANZESC SI INSETEAZA DE DREPTATE, CA ACEIA SE VOR SATURA.”
“FERICITI CEI PRIGONITI PENTRU DREPTATE, CA A LOR ESTE IMPARATIA CERURILOR.”

Dumnezeu sa te odihneasca cu dreptii, Vasile Paraschiv!

Dragos Marcu