Obiceiuri de nuntă in Maramures

Obiceiuri de nuntă in Maramures

by -
0 1539

Nunta este cel mai important moment din viaţa omului, devenind „o manifestare a satului întreg, care intereseaza deosebite categorii sociale de oameni, categorii de neam, de stare materiala, de sex” şi „se realizează printr-o seamă de deprinderi sociale, de tradiţii.”
Căsătoria, prin întregul proces al ceremonialului tradiţional, reprezintă „o schimbare a statutului relaţiilor sociale ale individului, trecerea de la un sistem de relaţii de familie şi de grup, cu implicaţii în comportamentul protagoniştilor, care suportă, ei înşişi, schimbări fundamentale.” Este o „etapă existentială încărcată cu multe semnificaţii”, suita de obiceiuri fiind menită „să asigure trecerea celor doi tineri de la starea de fată şi flăcău la categoria oamenilor maturi, a celor însuraţi.”
Nunta este o adevarată sarbatoare, ea implică întreaga comunitate, aproape tot satul ia parte la acest eveniment, pentru că este important atât pentru miri , cât şi pentru obştea satească. „Căsătoria înseamnă trecerea de la societatea copilăriei sau adolescenţei la societatea adultă, de la un anumit clan la altul, de la o familie la alta; adesea de la un sat la altul.”Această trecere a tinerilor de la o stare la alta este marcată de anumite niveluri, care sunt numite de unii specialişti  „rituri de trecere”. Ceremonialul nunţii poate fi şi el schiţat  dupa aceste rituri. Astfel vom avea:

  1. riturile pre-liminare, care cuprind logodna si peţitul;
  2. riturile liminare, care cuprind nunta propriu-zisa;
  3. riturile post-liminare, care fac încadrarea noii familii în viaţa satului, reprezintă începutul unui nou drum pentru cei căsătoriţi.

Aşa cum ştim, există trei momente esenţiale cu privire la nunta – peţitul, logodna şi căsătoria -, dar mai sunt o serie de lucruri premergătoare, semnificative din punct de vedere etnologic: portul tinerilor, întalnirile acestora, anumite practici pe care fetele sau feciorii le fac pentru a se căsători.   Portul este foarte important în tradiţia populară, căci marchează trecerea de la o vârstă la alta, trecerea de la copilărie la adolescenţă, în cazul nostru, sau de la adolescenţă la maturitate, după cum vom vedea în momentul în care cununa miresei va fi înlocuită cu o năframă, iar clopul înstruţat al mirelui cu unul vechi şi găurit. Aşadar, fetele(„cocoanele”)şi băieţii(„coconii”) mai mici sunt îmbrăcati foarte simplu. Dar fetele de măritat se îmbracăcu zadii de lână, cu „vârste” negre si roşii, ori cu „sumne” roşii, verzi sau albastre „de păr”(caşmir) sau de „travilă”(mătase). Se încalţă cu „optinci de oargă”, cu „obdele de pănură”, iar pe cap poartă „pânzături de păr” roşii şi verzi, înflorate, legate „înapoi”(la ceafă) sau umblă descoperite, „în capul gol”, cu o floare la ureche.
Feciorii se încaltă tot cu „optinci de oargă” şi „obdiele de pănură”, se îmbracă iarna cu „cioarici de lână albă” şi cu „lecric postăzit”(tivit cu catifea neagră), pe cap cu „cujmă” neagră. Vara poartă, peste „cămeşa” de pânză, „teptari”(cojoc) înflorit, cusut cu „carmăjie”(piele prelucrată, folosită pentru impodobit), cu „gatii” de pânză, cusute jos în „roituri”(broderie), cu puţin trecând peste genunchi, iar pe cap poartă clop de paie cu „cipcă”(panglică) colorată.
Această îmbrăcăminte, descrisă mai sus, puteă fi purtată numai de fetele de măritat şi de feciorii de însurat. Bineînţles că există o vârstă la care tinerii erau consideraţi ca fiind pregătiţi pentru căsătorie. Simion Florea Marian consideră vârsta potrivită căsătoriei: pentru fete 15-20 de ani, iar pentru baieţi 18-30 de ani. În satul Budeşti fetele de măritat aveau între 15-20 de ani, iar feciorii de însurat între 17-25 de ani. Fetele trecute de această vârstă erau considerate fete bătrâne şi, deşi sătenii le compătimeau, acestora li se strigau versuri pline de ironie. Deşi feciorii erau consideraţi feciori de toamnă abia dupa 30-35 de ani, nici ei nu scăpau de acelaşi tratament care li se aplica fetelor bătrâne. Astfel, la jocul duminical, la jocurile de la sărbători sau la nunţi, fetelor bătrâne şi feciorilor bătrâni li se striga:
„Măritaţi-vă, bătrâne,
Şi daţi drumu’ la copile
C-aţi purtat un car de flori
Şi tri rânduri de feciori.”
Sau
„Însura-m-aş, nu mai poci,
Tăte fetele-s cu conci,
Şi-aş lua pă nu ştiu care
Că niciuna coadă n-are.”
Sau
„Fecioru care să ţine
Ia fata care rămâne,
Iar fata care alege
Până la urmă culege.”                      După cum notează şi Simion Florea Marian, aceşti tineri trebuie să aibă anumite însuşiri, anumite calităţi. În timpurile mai vechi, în satul Budeşti, ca de altfel în toate comunităţile rurale, un criteriu destul de important era zestrea, averea. Tocmai de aceea „nu se adunau decât bocotani cu bocotani şi săraci cu săraci.” Rareori o fată bogată primea consimţământul părinţilor să se căsătorescă cu un băiat sărac, şi invers. „Dacă tătuşi să aveu tare dragi, fugeu s-apoi ce să le mai facă părinţii?” Cu timpul s-a ajuns să se renunţe la această opinie şi criteriile de baza au ramas hărnicia, cinstea, omenia. Bărbatul trebuie să aibă şi el anumite însuşiri: frumuseţe „un ptic mai mândru ca dracu”, „să-ţi sie drag” că „nimnic nu-i mai rău ca urâtu”, pentru că:
„Decât cu urât în casă
Mai bine cu boala-n oasă,
De boala doctori te scot,
Da’ de urât nu te pot.”
Un alt moment important care trebuie amintit este reprezentat de ocaziile de cunoaştere ale tinerilor. De fapt, în comunităţile tradiţionale româneşti, care nu erau prea mari, precum este şi Budeştiul, toata lumea se cunoştea. De mici se puteau întâlni cu vitele, la biserică, duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare, apoi la şcoală. Când deveneau feciori de însurat şi fete de măritat, se întâlneau la jocul duminical, la vergel, la sârbi, în şezători şi clăci, la sărbătorile de iarnă etc.
Din moşi-strămoşi se ţine obiceiul ca în fiecare duminică sau sărbătoare, în „câşlegi”(perioadă în care nu este post), să se facă joc. Jocul se ţinea în centrul satului, într-un „şopru” amenajat special, iar mai nou în căminul cultural. Doi, trei feciori aduceau muzicanţi – „ceteraş, dobaş si zongoraş” – şi se juca toata după-masa. La joc participă feciori si fete, iar cei însuraţi, dar mai ales nevestele, stau pe margine şi se uită. Fata care merge pentru prima dată la joc, stăpe margine şi aşteaptă ca un fecior „s-o bage-n joc.” Tot cu această ocazie, fetele bătrâne sunt luate în râs de feciorii sau de fetele tinere. Aceştia le „strigă în ciudă”:
„Mândruţ, pântru dumăta,
M-am sfădit cu pretina
Care-o fetit cu mama;
Ş’amu fete şi cu mine
Să sfăde, nu i-i ruşine.”
Sâriul este obiceiul de a se aduna fetele şi feciorii într-o sâmbătă seara la casa unei fete şi de a petrece cu ceteră sau, mai demult, jucau dupa fluier. Într-o zi de joi, în şezătoare, fetele şi feciorii hotărăsc să facă sâmbata „sâri”. Fetele pregătesc „mâncări”, iar feciorii „nămnesc ceteraşi” şi aduc horincă. Petrec până a doua zi, apoi feciorii „petrec” fetele(le conduc) acasă şi care se înteleg se hotărăsc „să se ieie”(să se căsătorescă).            Vergelul are loc tot în sezătoare, iarna, pe la Sântion. Feciorii aduc ceteraşi şi fac „bentic” – aduc băutură, iar fetele pregătesc mâncare: „brozbuţe”(sarmale), cozonaci, plăcinte cu brânză, „pancove”(gogoşi). Fetele cheamă la vergel feciorii care li-s dragi. După  ce se adună, beau, joacă, mănâncă, iar la urmă se petrec acasă şi feciorul cu fata se înteleg despre căsătorie.
Un alt obicei foarte vechi, care se păstrează şi astăzi în satele din Maramureş, este acela ca în zilele de sărbătoare şi în serile de sâmbată feciorii să meargă la fete. Băieţii se duc mai multi, doi sau trei, la aceeaşi fată, aduc horincă, beau, povestesc, iar, când aceştia vor să plece, fata îl „petrece” la poartă doar pe cel pe care-l place. Bineiteles ca la discutia tinerilor asista unul dintre parinti sau dintre bunici.
Şi în postul Crăciunului feciorii testează terenul, adică vizează anumite locuri unde ar putea să se însoare şi fixează anumite fete pe care le-ar putea peţi imediat ce încep câşlegile. În general, când feciorii fac ceata de umblat la colindat , mulţi dintre ei încearcă să invite fata pe care are de gând s-o peţească. Dacă fata acceptă invitaţia la colindă, când ceata ajunge cu colinda la casa feciorului, fata este pusă să se ocupe de servit cu bucatele care au fost pregătite de sărbători, adicăse dă de înţeles că ar fi acceptată în familie, în cazul în care tinerii se înteleg şi va fi peţită. De multe ori fata este chemată în casa de sărbătoare („casa dinainte”) pentru a-i arăta ceea ce are făcut feciorul, adică zestrea: cergi, ţoluri, într-un cuvânt bogăţia pe care o are. În cazul că s-ar hotărî să meargă de noră, nu trebuie să mai facă nimic, feciorul având totul.            După ce s-a treminat cu colinda, mamele, respectiv parinţii, discută despre colindă, care ce a văzut în casă, cine cu cine a vorbit, care a băut prea mult, adică năravurile fiecăruia, cât sunt de „lotrii” sau de „mutalăi” unii dintre ei. În casa fiecărei familii se discută despre fetele şi feciorii din sat, aşteptând cu nerabdare vreo veste: „care cu care s-ar lua laolaltă”. De la Crăciun şi până la Bobotează este o mare agitaţie în sat, toată lumea vrea să vadă ce se întamplă, cine pe cine a peţit şi dacă a fost primit sau nu.

Sursa: http://www.obiceiuri.com

(Visited 547 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.