NEBUNUL, de Demostene Andronescu
Trecem prin viaţă-aşa ca orice om
Şi fremătând şi eu ca orice pom
Visam să înfloresc, să leg apoi,
Şi să rodesc, nu roade prea de soi
Ci rodul simplu-al pomului de rând
Ce creşte pe oriunde şi oricând
Şi care zdrenţuit de vânt şi ploi
Îşi trage seva numai din noroi.
Dar într-o zi o pasăre străină
Cu penele brumate de lumină,
Venind de pe tărâmul celălalt,
Roti deasupra mea în zbor înalt
Şi poposind în ramurile-mi ciunte
Îşi smulse-o pană şi-ncepu să cânte.
Şi cântecul ei sfânt, din alte sfere,
Ecou îndepărtat al altor ere,
Ca seva dulce-n ramuri mi-a pătruns
Odată numai, dar a fost deajuns.
De-atunci un dor înalt, un dor fierbinte,
Necunoscut de mine înainte,
Îmi stăruie ca un blestem în sânge,
Sufletu-l cântă, inima îl plânge
Şi scos din lumea mea, dintr-ale mele
Mă îndârjesc să-mi fac din frunze stele,
Să înfloresc luceferi şi să am
Câte un cuib pe fiecare ram,
Dar nu de păsări, ci de îngeri care
Să scoată pui şi-apoi spre cer să zboare.
Din ziua ceea, părăsind grădina,
Mi-am smuls din lutul reavăn rădăcina,
M-am răsucit şi am întors-o-n sus
S-o-nfig adânc în boltă ca pe-un fus
Şi seva pentru rodul ce-l frământ
S-o trag de sus din cer nu din pământ.
Dar ramurile mele învăţate
Cu sevă dulce trasă din păcate
N-au rezistat luminii şi, pe rând,
Au prins a se usca, iar eu plângînd
Am strâns tot verdele pe care-l am
Şi l-am îngrămădit pe-un singur ram,
Am pus pe el şi frunze şi petale
Şi-aşa, cu celelalte ramuri goale
Îmi pregătesc în trunchiul chinuit
Arome pentru rodu-nchipuit.
În jurul meu, stufoşi, ceilalţi fârtaţi
Peste zăplazuri mă privesc miraţi,
Dar de-nţeles nu mă-nţelege unul
Şi zic foşnind în sinea lor: nebunul.
Nemaigăsind pe coaja mea crăpată
Nici gâze, nici omizi ca altădată,
Mă ocolesc şi mierla şi lăstunul
Zicând în ciripitul lor: nebunul.
Şi vântul sur, nomadul, călătorul,
În frunza mea vrând să-şi doinească dorul
Şi-a destrămat prin crengi uscate fumul
Şi-a zis trecând pe-alăturea: nebunul.
Şi prietenii mei buni ce până-acum
Mi-au fost tovarăşi nelipsişţi de drum
Au dat din cap şi, unul câte unul,
M-au părăsit zicând încet: nebunul.
Şi când, mişcându-mi singurul meu ram,
Foşnesc din frunzele ce le mai am
Şi-ngân sfios o melodie sfântă
Ei, dându-şi coate, zic: nebunul cântă.
Iar când omida îndoielii moale
Şi duhul desnădejdii-mi dau târcoale,
Foşnesc uscat şi sec din ramuri ciunge
Ei dau din cap zicând: nebunul plânge.
Nebun., da sunt nebun, dar lume, dacă
N-ar fi nebuni ai fi de tot săracă,
Ţi s-ar usca şi ramuri şi tulpină
De n-ai avea prin ei, sus, rădăcină
Şi-ai fi de tot comună şi banală
Şi viaţa ţi-ar fi searbădă şi goală
Căci cei cuminţi n-ar face rod nici unii
De n-ar muri în locul lor nebunii.
Este unul veritabil care si dupa moarte face nebunii!Anul acesta i-au deschis mormantul si nu era urma de nebun!Tare nu?Se numeste Nil Dorobantul!Cautati-l daca puteti!
Prcizez ca pe unchiul meu il chema Ilie Stefan autor a multor poezii cu titlul cartii,”Poezii DIN Suflet pentru Suflet”.Stimati romani de buna credinta,sa stiti ca nu urmaresc publicitatea pt unchiul meu deoarece a murit acum un an si jumatate.Acest lucru m-a determinat sa astern si la FN una dintre poeziile sale ,doar pt memoria lui. In speranta ca m-ati inteles,va multumesc .Doamne Ajuta!
„Nebunii” intr-o lume de nebuni si mincinosi.Asa „nebuni” intr-o lume ordinarita de altii ar cam trebui sa fim toti.Felicitari Domnule Andronescu!!!SI daca-mi permiteti sa astern si eu o poezie in memoria autorului care mi-a fost unchi.
Minciuna
Unde esti Dreptatea lumii,
Unde,oare te-ai ascuns?!
Iata ea, reaua Minciuna-n
Lumea buna a patruns!
Multi te calca in picioare,
Pentru ei nici nu existi!
Nu cumva ca ei Minciunii,
Sa incerci ceva sa-i zici.
A fost ridicata-n rang,
De acei de la putere
Caci,cu ajutorul ei
Isi strang bani si fac avere.
O curteaza tot mai multi.
Toti vor ca sa-i stranga mana.
Stiu c-au usile deschise
De maria sa …Minciuna.
Vazand ce usor patrunde
In inalta societate,
I se-nchina toti Minciunii
Vrand s-ajunga sus…departe.
Dar,nu toti pot ca sa minta.
Multi isi duc viata cinstit.
Ei traiesc cu demnitate
Si…sa minta ,nu admit!
Doamne Ajuta!!!
Geniala poezie!,inaltatoare si semnificativa !
Da-ne Doamne,cat mai multi nebuni,asemeni celui din poezia de mai sus.