Tratatul de la Trianon este complementar Actelor Marii Uniri din 1918

• Pe 4 iunie se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Școala românească de astăzi abia dacă mai amintește elevilor despre evenimentul de acum un veac. Vă rog să faceți o prezentare generală a faptelor.

• În după amiaza zile de 4 iunie 1920, la orele 16,30, a fost semnat, în palatul Marele Trianon, care făcea parte din complexul Versailles, lângă Paris, Tratatul de la Trianon. Era cel de-al patrulea tratat din seria celor elaborate la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), consemnând încheierea Primului Război Mondial și propunând aranjamente internaționale care urmau a se derula de atunci încoace. Toate aceste instrumente juridice internaționale au avut la bază o concepție despre felul în care ar fi trebuit să se desfășoare relațiile între state – bilaterale, regionale, multilaterale – concepție expusă în Pactul Societății Națiunilor. De altfel, părțile semnatare ale acestor tratate postbelice, cunoscute împreună sub denumirea de “Sistemul de la Versailles”, au agreat și înființarea unei organizații internaționale – Liga/Societatea Națiunilor (precursoarea Organizației Națiunilor Unite de astăzi) – care a intenționat să gestioneze raporturile dintre state, în conformitate cu dreptul internațional, scopul principal fiind menținerea păcii în Europa și în lume. Tratatul de la Trianon conținea 101 articole, structurate în patru părți, conform unei organizări tematice. Prima parte (art.1-26) a inclus textul Pactului Ligii/Societății Națiunilor care, așa cum menționam, a fost deschizător al tuturor tratatelor Sistemului de la Versailles. A doua parte (art.27-35) a desemnat frontierele Ungariei care sunt și actualele granițe ale statului vecin. Articolul 27 din Tratat a precizat frontiera ungaro-română care este și astăzi granița între România și Ungaria. Acest segment al doilea al tratatului a fost în acest fel numerotat pentru că Ungariei atunci i-a fost recunoscută independența, devenind subiect al dreptului internațional ca entitate juridică distinctă. Știm că anterior fusese un teritoriu (chiar dacă se numea regat) al Imperiului Austro-Ungar, destrămat la sfârșitul conflagrației mondiale. Partea a treia (art.36-78) s-a referit la aspectele europene, clauzele sale descriind cadrul raporturilor Ungariei cu statele învecinate, având o importanță deosebită pentru întreaga regiune a Europei Centrale, cu ramificații certe și pentru zona sud-est europeană. Tot aici au fost cuprinse problemele foarte sensibile ale minorităților și cetățeniei, dar și proiecția dezvoltării comerțului, aspectele economico-financiare legate de statutul Ungariei, de stat succesor al dispărutului Imperiu Habsburgic, precum și chestiunile reparațiilor de război. Ultimele articole ale acestei părți prevedeau obligativitatea Ungariei de a restitui statelor vecine arhive, registre și titluri care aparținuseră adiministrațiilor teritoriilor încorporate de noile state naționale constituite/desăvârșite tot atunci în Europa Centrală. Cea de-a patra parte a tratatului a fost despre zonele africane și asiatice, unde Monarhia habsburgică a fost implicată prin angajamente juridice bilaterale sau internaționale.

• Fără Tratatul de la Trianon, ar mai fi avut vreo importanță istorică Adunarea de la 1 Decembrie 1918? Care a fost impactul istoric, politic și geografic al tratatului?

• Tratatul de la Trianon este complementar Actelor Marii Uniri din 1918, incluzând și Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia (1 dec.1918). „Căderea imperiilor” (austro-ungar, țarist, otoman), la sfârșitul Primului Război Mondial, a fost rezultatul slăbiciunii lor structurale. Totodată, popoarele cuprinse în stăpânirea acestora au desfășurat o puternică luptă pentru autodeterminare națională și organizare proprie în state naționale. Acesta a fost unul dintre principiile fundamentale ale organizării păcii postbelice, pe care l-a susținut președintele S.U.A., Woodrow Wilson, dar chiar și revoluția rusă (1917). Fructificând atmosfera generată de acest context, românii din Basarabia, Bucovina, Transilvania și Banat și-au proclamat opțiunea autodeterminării naționale și despărțirea de Imperiul Rus și Imperiul Habsburgic, în perioada martie-decembrie 1918, concomitent cu hotărârile asumate democratic, de a se uni cu statul român modern. După deciziile populare de la Chișinău (27 martie 1918), Cernăuți (28 noiembrie 1918), Alba Iulia (1 dec.1918) a urmat legiferarea lor în Parlamentul României și decretarea Marii Uniri de către Regele Ferdinand. Aceste acte aveau un caracter politic și juridic intern, dar, conform procedurilor sistemului internațional modern, ele trebuiau să fie recunoscute prin tratate internaționale, deoarece desemnau nu doar un actor juridic (stat), dar îi puneau și granițele sub apărarea dreptului internațional. Tratatul de la Saint-Germain (semnat de România în 10 dec.1919), Tratatul de la Neuilly (27 noiembrie 1919), Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920) și Tratatul de la Paris (28 oct.1920) au fost instrumentele juridice internaționale care au confirmat procesul politico-juridic intern, de desăvârșire a unității național statale românești, i-au precizat granițele și le-au dat recunoaștere internațională. Revenind la Tratatul de la Trianon, acesta a continuat în plan internațional o procesualitate istorică națională și a completat-o cu recunoașterea juridică de către comunitatea internațională, un act absolut necesar pentru ca România post-1918 să funcționeze legal în sistemul internațional. Nicolae Titulescu, unul dintre semnatarii Tratatului de la Trianon, în numele României, cunoscutul ministru al Afacerilor Străine al Guvernului de la București, a descris sugestiv acest aspect(1934): „Tratatul de la Trianon apare tuturor românilor, și îndeosebi celor din Ardeal, ca o consfințire a unei ordini de drept cu mult mai reduse decât aceea pe care veacuri de conviețuire și de suferințe comune au săpat-o în conștiința istorică a neamului nostru. De aceea, în chip firesc, în opinia noastră publică, Tratatul de la Trianon evocă mai curând ideea de completări, decât ideea unei amputări.” Ce am mai putea adăuga astăzi, la un secol de la semnarea Tratatului de la Trianon, este că, dintre cele patru instrumente juridice internaționale menționate anterior, acesta s-a dovedit a fi cel mai “rezistent” la tulburările regionale și internaționale, deoarece granițele româno-ungare se mențin pe linia trasată în 4 iunie 1920.

(fragment din interviul acordat de prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, specializarea istorie și relații internaționale, pentru Cotidianul – vezi interviu complet AICI -, realizator Ion Longin Popescu)