Averea personală a regelui Carol I la 1 octombrie 1914

Averea personală a regelui Carol I la 1 octombrie 1914

by -
0 1777

La 27 septembrie/10 octombrie 1914, la ora 5.30 dimineaţa, bătrânul Rege Carol I al României a încetat din viaţă, lăsând în urma sa, după 48 de ani de domnie, un stat pe deplin respectat în Europa şi care înregistrase progrese spectaculoase pe toate planurile. După câteva luni de suferinţă, de zbucium, de dezamăgiri personale, avea să-şi găsească liniştea şi împăcarea, fiind înmormântat în biserica domnească de la Curtea de Argeş, la a cărei restaurare contribuise personal. De o corectitudine exemplară, pătruns de un puternic sentiment al datoriei, foarte exigent, în primul rând cu sine, Carol I a dus o viaţă aproape austeră. Fusese o fire introvertită, rareori destăinuind cuiva gândurile şi planurile sale, neavând prieteni intimi, ci numai consilieri. A trebuit să se adapteze din mers la realităţile – nu de puţine ori descurajante – din noua sa patrie, să se familiarizeze cu mentalităţile atât de diferite faţă de climatul în care s-a format. A dat dovadă în acest sens de o remarcabilă răbdare şi stăpânire de sine, reuşind adeseori să-i domine pe cei din jurul său. În general, era extrem de rezervat în ce priveşte exteriorizarea sentimentelor de simpatie faţă de o persoană sau alta, atitudine pe care şi-a impus-o până la sfârşitul vieţii. A demonstrat reale calităţi de om de stat, dăruindu-şi întreaga energie treburilor de stat şi bunăstării unui popor, cu care s-a identificat şi pe care l-a iubit. Fire întreprinzătoare şi extrem de cumpătată, Carol I a strâns o avere personală semnificativă. Aşa cum reiese dintr-un inventar întocmit la 1 octombrie 1914[1], document păstrat în arhiva Casei Regale şi pe care-l reproducem în detaliu în anexă[2], averea imobiliară a lui Carol I era constituită din cinci moşii (Broşteni, Zorleni, Mănăstirea, Poeni, Predeal), unsprezece clădiri – servind drept dependinţe – în jurul Palatului regal, precum şi două terenuri în aceeaşi zonă. În ceea ce priveşte averea mobiliară, aceasta consta în 84 categorii de titluri (rentă, bonuri de tezaur, acţiuni, obligaţiuni) însumând: 14.286.400 lei noi, 3.355.800 mărci germane, 30.450 lire sterline, 509.000 franci francezi, 564.000 coroane austriece, 115.000 ruble ruseşti şi 130.000 de dolari; de asemenea, şapte comandite, împrumuturi şi conturi curente în valoare nominală de 2.577.566,15 lei noi, precum şi o sumă în numerar, la diferite bănci şi la Casa Regală, în valoare de 6.803.830,06 lei noi şi 213.354,28 mărci germane. Potrivit Testamentului Regelui Carol I, redactat la 14/26 februarie 1899[3], averea era împărţită astfel: viitorul Rege Ferdinand I va primi Castelul Peleş cu întreaga moşie Predeal, moşia Broşteni, din judeţul Suceava, precum şi imobilele şi terenurile din jurul Palatului regal; viitorul Principe moştenitor Carol va primi moşia Mănăstirea, din judeţul Ilfov; moşia Slobozia-Zorleni va reveni Prinţului Carol de Hohenzollern, fratele lui Ferdinand. Cât o priveşte pe Regina Elisabeta, aceasta va putea să se folosească, cât va trăi, de veniturile moşiilor Broşteni, Predeal şi Mănăstirea, evaluate la 400.000 de lei anual, şi va primi în dar 1 milion de lei. Alţi 600.000 de lei reveneau viitoarei Regine Maria, cu rugămintea „să combată luxul, care aduce, prin cheltuieli nemăsurate, atâtea nenorociri în familii”, iar 800.000 de lei erau socotiţi drept zestre pentru Principesa Elisabeta, sumă ce urma a fi depusă la Casa de Depuneri din Bucureşti şi care nu putea fi atinsă (nici chiar dobânzile) până la căsătoria sau vârsta de 21 de ani. Alte 12 milioane de lei erau destinate pentru diferite aşezăminte, noi fundaţiuni şi ajutoare, precum: 1

) Academia Română – 600.000 lei, capital pentru publicaţii;

2) Fundaţia Universitară „Carol I” din Bucureşti – 600.000 lei;

3) Orfelinatul „Ferdinand”, din Zorleni – 500.000 lei;

4) Înfiinţarea unui Internat de fete de ofiţeri la Craiova – 2.000.000 lei;

5) Întemeierea unei şcoli industriale la Bucureşti – 3.000.000 lei;

6) Societatea de binefacere „Elisabeta” – 400.000 lei;

7) Societatea Geografică, fondată de Carol I – 300.000 lei drept capital;

8] Societatea Surorilor de Caritate, fondată de Regina Elisabeta – 300.000 lei drept capital;

9) Instituirea unui fond de ajutor pentru ofiţeri – 1.000.000 lei drept capital (se puteau acorda împrumuturi pe o perioadă de 4-5 ani, de până la 5.000 lei, cu o dobândă de 4%);

10) Instituirea unui fond de ajutor pentru studenţii săraci – 500.000 lei drept capital, sumă depusă la Casa de depuneri, dobânzile urmând a fi împărţite la 50 de studenţi săraci;

11) Burse în străinătate destinate pregătirii de profesori pentru şcolile industriale – 500.000 lei;

12) Biserica ortodoxă – 600.000 lei drept capital, dobânzile urmând a fi întrebuinţate ca ajutor pentru biserici sărace sau aflate în reparaţii ori neterminate;

13) Cantinele şcolare – 300.000 lei drept capital;

14) Diferite societăţi de binefacere şi de încurajare – 500.000 lei;

15) „Casa de ajutor” pentru săteni – 400.000 lei;

16) Biserica catolică – 400.000 lei;

17) Biserica protestantă – 100.000 lei.

Suma aceasta de 12 milioane de lei urma a fi distribuită la un an de la moartea Regelui Carol I, astfel ca dobânzile rezultate, aproape 500.000 de lei, să fie întrebuinţaţi pentru plata, timp de 12 luni, a întregului personal inferior şi superior al Curţii, suma de 50.000 de lei pentru săracii din Bucureşti, 30.000 de lei pentru săracii din Iaşi, 20.000 de lei pentru săracii din Craiova, câte 10.000 de lei pentru săracii din Galaţi, Brăila, Ploieşti, Botoşani, Bârlad, câte 8.000 de lei pentru săracii din Focşani şi Piteşti, câte 5.000 de lei pentru săracii din toate celelalte oraşe reşedinţă de judeţ. Cum ulterior au survenit anumite schimbări, atât sporirea averii, cât şi sporirea membrilor familiei regale, la 14/27 decembrie 1911 avea să fie redactat un Codicil[4] la Testamentul anterior. Aici se prevedea ca: 1.000.000 de lei să fie depuşi drept capital în bani sau în renta statului (cu dobândă de 4%) pentru Principele Nicolae, care se va bucura de dobânda acestui capital la vârsta majoratului; câte 500.000 de lei pentru Principesele Mărioara şi Ileana, depuşi drept capital în bani sau în renta statului (de 4%), dobândă plătită la vârsta majoratului sau la căsătorie; câte 300.000 de lei ca dar pentru strănepoţii lui Carol I, Prinţii Carol şi Francisc-Iosif de Hohenzollern; toate rudele urmau să primească, fiecare, un dar de 800-1.000 de lei; alţi 300.000 de lei pentru Universitatea din Iaşi, cu scopul înfiinţării unui cămin studenţesc; 300.000 de lei pentru moşia lui Carol de la Umkirch, din Marele Ducat de Baden; alte 2.000.000 de lei pentru Regina Elisabeta, în scopuri caritabile; sporirea zestrei Principesei Elisabeta cu alte 200.000 de lei, ajungând astfel la 1.000.000; Principesa Mărioara urma a primi şi ea 600.000 de lei. Restul averii rămânea viitorului Rege Ferdinand I, drept capital. De asemenea, secretarul particular al lui Carol I, Louis Basset, va primi o pensie de 1.000 de lei pe lună, împreună cu 100.000 de lei dacă va mai fi în viaţă sau 6.000 de lei pe an pentru văduva sa. Erau avuţi în vedere şi fiii doctorului Kremnitz, care vor primi câte 40.000 de lei fiecare ca dar, din care 4.000 de lei destinaţi mamei lor, Mite Kremnitz, bani care se vor adăuga celor 12.000 de lei plătiţi drept pensie pe viaţă. Aşa cum se poate observa, averea personală a Regelui Carol I era destinată a completa veniturile necesare întreţinerii familiei regale, devenită destul de numeroasă, dar şi pentru a servi în scopuri caritabile, pentru a sprijini efectiv anumite instituţii şi societăţi de binefacere.

[1] Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Casa Regală, dosar nr. 88/1914, f. 1-5. Inventarul întocmit la 1 octombrie 1914 este scris de mână, în limba română, pe trei file de culoare albastră, legate cu un şnur tricolor şi sigiliul cu ceară roşie al Tribunalului Ilfov, secţia II civilo-corecţională. Tot aici se află şi un inventar restrâns, fără detalierea titlurilor şi a sumelor corespunzătoare, semnat de trei persoane: preşedinte – Grigore Pherekyde, mandatarul Maiestăţii Sale Regelui – Louis Basset şi grefier – N. Cristescu. În aceste acte nu sunt cuprinse veniturile rezultate din exploatarea Domeniilor Coroanei şi venitul din Lista civilă, după cum nu figurează nici castelul Peleş, construit în întregime din fondurile private ale lui Carol I, lăsat moştenire viitorului Rege; de asemenea, galeria de tablouri şi colecţia de arme de la castelul Peleş erau considerate, potrivit prevederilor testamentare, proprietate a Coroanei României.

[2] Documentul a fost reprodus parţial de Ioan Scurtu, Monarhia în România, 1866-1947, Bucureşti, Editura Danubius, 1991, p. 53-54 ; Idem, Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), vol. I, Carol I, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2001, p. 223-224.

[3] Apud Boris Crăciun, Regii şi Reginele României. O istorie ilustrată a Casei Regale, Iaşi, Editura Porţile Orientului, 1996, p. 62-67.

[4] Ibidem, p. 68-69.

de dr. Sorin Liviu Damean

sursa: http://sorin-damean.blogspot.com

(Visited 806 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.