Mihail Manoilescu şi gândirea economică corporativistă

Mihail Manoilescu şi gândirea economică corporativistă

by -
0 2679

Ideile economice corporatiste italiene s-au bucurat de un oarecare ecou şi în România, cu precădere în deceniul al patrulea şi la începutul deceniului al cincilea ale secolului al XX-lea. Separat de aceasta, la începutul anilor 1930 s-a format la Bucureşti un cerc de idei corporatiste în jurul revistei „Lumea Nouă” (1932-1942), animat de Mihail Manoilescu, important teoretician al corporatismului în gândirea social-economică românească şi universală.

Mihail Manoilescu (1891-1950) a venit pe lume la Tecuci în familia unor învăţători cu simpatii socialiste. După mutarea familiei la Iaşi şi pierderea timpurie a tatălui său, tânărul Manoilescu, lipsit de mijloace materiale, a absolvit ca bursier studiile liceale la Iaşi în 1910 şi pe cele militare la Şcoala Politehnică din Bucureşti în 1915. Mobilizat în timpul primului război mondial, s-a făcut remarcat prin perfecţionarea unei piese de artilerie. În perioada interbelică, a avut o carieră publică plurivalentă, împletind activitatea didactică (a fost profesor de economie politică şi raţionalizare la Şcoala Politehnică din Bucureşti între 1931-1944), ştiinţifică şi publicistică cu cea politică (a fost parlamentar, ministru şi guvernator al Băncii Naţionale). S-a implicat în criza dinastică, ca partizan fervent al principelui Carol, acţionând pentru instalarea acestuia ca rege în 1930. Ulterior, însă, relaţiile dintre cei doi s-au deteriorat, Manoilescu alăturându-se treptat forţelor politice interne ostile regelui Carol al II-lea. Ministru de externe în 1940, a avut ingrata sarcină de a semna în numele României (alături de Valer Pop) dictatul de la Viena, prin care era impusă cedarea unei însemnate părţi din Transilvania. Arestat şi condamnat după al doilea război mondial şi supus unui regim de detenţie foarte sever, a murit la sfârşitul anului 1950.

Manoilescu a fost un economist autodidact. El dispunea de o bogată cultură umanistă (putea citi în original în limbile franceză, italiană şi germană şi redacta direct în limba franceză), de o mare putere de muncă şi de un deosebit talent literar. În formarea sa ca economist, în afara lecturilor variate, a fost ajutat de cunoaşterea realităţilor economice româneşti şi străine, atât din calitatea de om politic, cât şi din cea de industriaş.

Activitatea ştiinţifică a lui Manoilescu cuprinde două etape. În prima etapă (1918-1930), el s-a situat pe poziţii protecţioniste apropiate, în general, de cele ale curentului naţionalismului economic. Dintre primele sale contribuţii menţionăm: Importanţa şi perspectivele industriei în noua Românie (1921), Probleme fundamentale ale dezvoltării noastre industriale (1922) şi Neoliberalismul (1923). Lucrarea cea mai importantă din această primă etapă este Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional, publicată la Paris în 1929 şi tradusă în 1930-1931 în limbile engleză, italiană şi portugheză. Ideile acestei cărţi au făcut obiectul unor dezbateri ştiinţifice atât în România, cât şi în Italia, Portugalia şi alte ţări. Ţinând seama de unele dintre obiecţiile formulate, Manoilescu a publicat în limba germană o ediţie revizuită şi adăugită a lucrării, purtând titlul Forţele naţionale de producţie şi comerţul exterior (1937). În această ultimă variantă, cartea avea să fie editată în limba română în 1986.

În a doua etapă a activităţii sale ştiinţifice (1930-1947), Manoilescu a elaborat o doctrină corporatistă proprie, pe care a fundamentat-o sub aspect social-economic şi politic în cărţile Secolul corporatismului. Doctrina corporatismului integral şi pur (1934) şi Partidul unic (1937), precum şi în studiile Ideea de plan economic naţional (1938), Europa sud-estică în marele spaţiu european (1942) şi altele. A manifestat şi preocupări de istorie a teoriei economice şi istorie socială, concretizate în lucrările Încercări în filosofia ştiinţelor economice (1938), Curs de economie politică şi raţionalizare (1940) şi Rostul şi destinul burgheziei româneşti (1942).

În accepţiunea sa, ştiinţa economică reprezenta ştiinţa intereselor materiale, a mijloacelor şi a oportunităţilor. Ea avea datoria să-şi pună constatările, concluziile şi recomandările în slujba scopurilor supreme ale vieţii sociale şi naţionale.

Obiectul de studiu al ştiinţei economice, considera Manoilescu în spiritul doctrinei protecţioniste clasice, îl forma economia naţională, privită atât ca o sumă a forţelor de producţie, cât şi ca un conglomerat de agenţi economici individuali. Dintre forţele naţionale de producţie, locul principal îi revenea muncii, în raport cu care capitalul şi celelalte forţe de producţie aveau o importanţă secundară.

Gânditorii economici români aveau datoria să studieze trăsăturile şi direcţiile de dezvoltare ale economiei româneşti, evitând, pe cât posibil, să împrumute teorii şi modele din gândirea economică universală, care nu-şi găseau aplicare. În ce-l privea, Manoilescu considera că datoria sa ca om de ştiinţă era ca, pornind de la datele realităţii, să formuleze reflecţii teoretice şi recomandări practice privind accelerarea dezvoltării economice a ţării.

Instabilitatea economiei mondiale, accentuată în timpul crizei economice din 1929-1933, ca şi marile disparităţi privind nivelul de dezvoltare economică existente între ţările lumii făceau necesară, în opinia lui Manoilescu, adoptarea unei noi ordini economice interne şi internaţionale. Aceasta presupunea, în esenţă:

– reforma statului, în sensul adoptării principiilor corporatismului. Doctrinarul român considera că, date fiind eşecurile înregistrate de tipurile economice deja experimentate (economia liberă de piaţă, economia planificată central), omenirea s-ar fi aflat în faza adoptării sistemului economic şi social-politic corporatist;

– instaurarea economiei naţionale organizate, ceea ce implica, în practică, intervenţia permanentă a statului în viaţa economică, atât pentru determinarea unităţilor şi ramurilor economice care trebuiau subvenţionate, cât şi pentru exercitarea unui control asupra operaţiunilor de comerţ exterior;

– creşterea capacităţii de cumpărare a ţărilor în curs de industrializare, descentralizarea industrială a lumii şi, în timp, atenuarea decalajelor economice dintre state.

Teoria protecţionistă a lui Manoilescu era menită să reprezinte o componentă esenţială a doctrinei economice corporatiste şi, prin aceasta, suportul teoretic al politicii economice a statelor corporatiste. Cu toate acestea, din diferite motive, teoria sa nu a fost aplicată în nici unul din statele corporatiste europene.

În România, ideile economice ale lui Manoilescu au fost respinse de principalele curente de gândire, ca şi de forţele politice din timpul vieţii sale, nefiind puse în aplicare. Mai târziu, în deceniile al optulea şi al nouălea ale secolului al XX-lea, unele concepte elaborate de Manoilescu aveau să fie utilizate în organizarea şi conducerea economiei centralizate, iar fragmente din lucrările sale inedite erau incluse (fără indicarea sursei) în scrieri cu caracter politic-propagandistic.

După al doilea război mondial, desprinsă din contextul social-politic corporatist, teoria protecţionistă formulată de Manoilescu avea să exercite o influenţă durabilă asupra gândirii economice de orientare radicală. Economistul român este considerat în numeroase lucrări de specialitate, apărute în întreaga lume, drept cel mai însemnat precursor al curentului economic radical latino-american.

referinta: Robert Păiuşan, „Gândirea economică românească în perioada interbelică„.

 

(Visited 1.629 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.