Marius Oprea îl dă în judecată pe Tismăneanu pentru acuzaţia de antisemitism

Marius Oprea îl dă în judecată pe Tismăneanu pentru acuzaţia de antisemitism

by -
0 738
Aflaţi pe poziţii divergente, Marius Oprea şi analistul politic Vladimir Tismăneanu s-ar putea întâlni, în cele din urmă, faţă în faţă la tribunal, cunoscutul istoric şi publicist fiind hotărât să-l dea în judecată după ce a fost catalogat antisemit.
Istoricul şi publicistul Marius Oprea îi aduce noi învinuiri analistului politic Vladimir Tismăneanu, acuzându-l că a bagatelizat activitatea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) cât timp s-a aflat la conducerea acestei instituţii. „Noi primim tone de petiţii cărora nu le putem face faţă. Nu putem, de pildă, să facem activităţi de teren din cauza unor constrângeri care ţin de legislativ. Cât timp s-au aflat la conducerea IICCMER, dl Tismăneanu şi echipa sa au tăiat, practic, posibilitatea unor acţiuni directe de teren. Au transformat institutul dintr-unul de investigare a crimelor comunismului într-unul de constatare a crimelor comunismului”, ne-a declarat Marius Oprea.
„Am luat o povară de pe capul CNSAS”
Referitor la petiţiile despre care a amintit, Marius Oprea a dezvoltat subiectul susţinând că acestea, deşi sunt şi de competenţa CNSAS, sunt preluate de IICCMER. „Cele două instituţii au activităţi complementare, dar noi, indiferent de statut – cel puţin în ceea ce mă priveşte -, lucrăm foarte bine cu CNSAS. Noi suntem, dacă vreţi, primitorii unor petiţii pe care trebuie să le rezolvăm în foarte multe dintre cazuri cu sprijinul CNSAS. Ideea este că, practic, dacă petiţiile nu vin la noi, oricum ajung la ei. Deci, vrând-nevrând, le-am luat o mică povară de pe cap”, a continuat istoricul.
Eterna problemă a fondurilor
Trecând în alt registru, cel referitor la legislaţia care reglementează activitatea acestor instituţii, Marius Oprea este de părere că aceasta a fost ciopârţită în parlament. „CNSAS are, din păcate, tot felul de probleme. Cele mai importante – şi vorbesc în cunoştinţă de cauză, pentru că am fost iniţiator al acestei legi – sunt problemele care ţin de ciopârţirea legii, în esenţa ei, în parlament. Dacă există susţinere politică, atunci se poate modifica legea astfel încât să opereze mult mai clar, direct şi eficient. Acesta ar fi primul punct. Pe urmă, este vorba despre resurse bugetare, pentru că, în comparaţie cu instituţia similară din Germania, CNSAS lucrează cam la 10%. Mă refer aici la fonduri şi resurse umane, şi o spun cu largheţe. În aceeaşi situaţie suntem şi la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului”, a spus Marius Oprea.
„L-am apărat pe Octav Bjoza”
În ceea ce priveşte conflictul mai vechi pe care îl are cu Vladimir Tismăneanu, Marius Oprea va apela, în cele din urmă, la justiţie. „După ce preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Octav Bjoza (n.r. – preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici), eu i-am luat apărarea lui Bjoza deoarece a fost acuzat că a împărtăşit idealurile Mişcării Legionare. În consecinţă, mi-am «luat-o» de la Tismăneanu, care m-a făcut antisemit. O să-l dau în judecată pe Tismăneanu, pregătesc deja plângerea penală. Antisemit este o acuzaţie prea grea ca să o trec cu vederea. Dacă mă făcea hoţ, bandit, ticălos, beţiv, mincinos, orice, aia era. Îl făceam şi eu pe el! Pentru aşa ceva, nu te apuci de un proces. Dar a fi considerat antisemit şi a nu răspunde acestei acuzaţii este autoincriminare”, a susţinut Marius Oprea.
„Acuzaţia lui Vladimir Tismăneanu este gravă şi va trebui să o probeze”, Marius Oprea
„Cred că trebuie să ne întoarcem, din punct de vedere legislativ, cu CNSAS şi cu IICCMER, la ceea ce s-a vrut a fi în filosofia funcţionării acestor instituţii”, Marius Oprea*autor: Gelu Diaconu, sursa: ZiarulRing.ro

(Visited 165 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.