Literatura si politica

Literatura si politica

by -
0 396

Pentru întâia oară mă găsesc într-o adunare politică – nu e cea d-întâi la care iau parte: de douăzeci şi cinci de ani, iubirea de artă m-a îndemnat să scap cât mai puţine din cele ce s-au ţinut la noi, – o adunare politică unde am auzit că se vorbeşte de altceva şi mai ales că se gândeşte la altceva decât la treburi şi izbânzi materiale.

E drept că de vorbe mari – libertate, naţionalitate, constituţionalitate şi celelalte – n-am fost de loc lipsit: am auzit destule… n-am să mă plâng. N-auzisem însă până astă seară că Politica este ceea ce credeam şi eu că trebue să fie – arta de a evoca toate izvoarele de energie proprie a unei naţiuni, de a le regula curgerea, garantându-le alimentarea continuă, şi de ale face ca toate împreună să producă acea putere de particulară existenţă, putere care singură înseamnă locul ce trebue să-l aibă un popor în complexul lumii.

Ei ! m-am învrednicit astă seară s-auz în sfârşit, dela valoroşii cuvântători cari m-au precedat, confirmarea înţelesului ce aveam eu despre arta politicei. Cu atât mai îmbărbătat a trebuit să fiu, cu cât am văzut că şi aceste bine inspirate şi deplin autorizate glasuri au ţinut să afirme cum că energia cea mai înaltă a unei naţiuni îi este propria gândire, a cărei cea mai puternică manifestare nu poate fi decât literatura naţională. Ce bine că în sfârşit am auzit acestea afirmate aci, în o solemnă profesie de credinţă, de către bărbaţi meniţi a conduce destinele patriei noastre, bărbaţi cari fac fală partidului conservator ! Şi cât este de sinceră această sănătoasă credinţă a tineretului conservator, o simţ eu în deosebi, văzând, plin de emoţiune, măgulitoarea primire ce mi-o faceţi mie, prea măgulitoare fireşte potrivit cu infima mea activitate literară şi cu slabele mele merite. De sigur dv. faceţi nu pentru mine anume, ci pentru literatura naţională un caz de consideraţiune… Mă primiţi cu aşa bună voinţă în sânul dv., dv. conservatori monarchişti, pe mine, care, în copilărie, am servit cu fanatism atât de fieros sub gloriosul drapel al Republicii Ploeştilor ?… A !

Am auzit în sfârşit astă-seară că Politica nu e numai şi numai meşteşugul de a căpătui interesele materiale ale unor sau chiar ale tutulor; căci Politica aceea care n-ar pretinde decât să descurce sau să încurce de azi pe mâine doar nevoi materiale, ar abia vrednică de o seminţie primitivă, o seminţie ce nuar putea avea vreodată o istorie, ci numai o istorie naturală.

Un popor, ca să aibă o istorie, are mai întâi o poezie populară, apoi cronicari, pe urmă un Alecsandri, un Bălcescu, un Eminescu, trebue, şi nu se poate altfel, alege… alege şi pe un ţelebi Sekiaris.

Da, să avem în templul nostru pe Vulcan, pe Mercur şi pe Plutus, dar să-i avem ca zei slujitori; ei trebue să ne ajute ca noi să putem sluji cu cât mai multă dignitate pe Minerva şi pe Apollo. Da, domnilor, aşa e; gândirea – iată cea mai înaltă şi cea mai nobilă energie a unei naţiuni; şi deaceea Literatura este, precum cu drept cuvânt s-a spus, sora mai mare a Politicei. Este artă literară Poezia, care fixează atât de frumos felul specific de simţire al naţiunii; e artă literară Istoria, care povesteşte şi judecă rătăcirile şi isprăvile, suferinţele şi triumfurile naţiunii, şi astfel întăreşte acesteia conştiinţa puterii ei de dăinuire; sunt arta literară Satira, Teatrul şi Romanul, care întipăresc spre păstrare trecătoarea fizionomie socială a deosebitelor epoce; sunt artă literară şi Polemica şi Cronica uşoară şi Pamfletul – zic pamflet pe înţelesul larg, pe care occidentalii îl dau acestui cuvânt, iar nu în înţelesul strâmt, pe care i-l dau la noi unii, prea puţin cunoscători de clasificaţia genurilor literare – arta rafinată şi incisivă, – şi tot artă literară e şi arta măreaţă a oratoriei.1

Cu aceste din urmă două ramuri ale ei, Literatura vine la fiece moment să dea d-a dreptul ajutor Politicei; cu acestea, îi este aliată combativă; cu celelalte, îi este călăuză cuminte: o ia de mână, o îndeamnă şi o asigură pe căile grele către un viitor al cărui capăt şi termen numai Dumnezeu îl poate cunoaşte.

Ca literat dar, primit într-un mod aşa de cordial în sânul marelui partid conservator, ridic acest pahar în sănătatea ilustrului fruntaş care lipseşte dintre noi şi care ar fi dat atâta strălucire adunării noastre de astăzi, în sănătatea aceluia care este onoarea presei şi tribunei române, – în sănătatea domnului Alexandru Lahovary !

I.L. Caragiale, Opere. Vol.5, Ediţie îngrijită de Şerban Cioculescu, Editura pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, Bucureşti, 1938  ediţie electronică cIMeC 1998.


(Visited 39 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.