Ionel Teodoreanu, un veritabil polisportiv!…

Ionel Teodoreanu, un veritabil polisportiv!…

by -
0 806

Nu e o remarcă hazardată… Afirmă chiar scriitorul: „Până la 14 ani am avut o viaţă în care a dominat sportul.” O spune autorul romanului îndrăgit de adolescenţii tuturor generaţiilor, La Medeleni. Cei ce l-au cunoscut îndeaproape – printre ei şi un fost coleg de şcoală la Liceul Naţional din Iaşi, Demostene, scriitor aproape la fel de apreciat – l-au considerat „un campion în mai multe sporturi…“. Şi nu doar pentru că avea întotdeauna nota maximă la gimnastică. Scriitorul practica cu fervoare tenisul, călăria, fotbalul, patinajul şi nu numai. De altfel a şi afirmat că „manuscrisele mele le scriu cu ascuţişul patinei pe gheaţă. De bună seamă o metaforă şi o mărturie directă a relaţiei dintre scriitor şi sport… Apropo de fascinantul sport pe luciul gheţii: Ionel Teodoreanu a avut o mare admiraţie pentru una din stelele acestei discipline sportive, Sonia Henie, dar, ca o ciudăţenie, şi pentru un as al sportului cu mănuşi de la noi, Moţi Spakov, ani de zile campion naţional la toate categoriile. Pasiunea sa pentru box a mers atât de departe, încât a avut cutezanţa să urce în ring! Sigur, fără veleităţi…

Nu trebuie să surprindă că, la fel ca alţi reputaţi scriitori români, Ionel Teodoreanu a fost prezent în perioada interbelică în paginile revistei „România literară”, semnând o rubrică intitulată Sportul în câteva linii. Ceva mai mult, în volumul Fire de iarbă, este surprinsă o serie de portrete ale unor sportivi, printre care şi jucătorul de oină Constantin Vârtosu. Şi nu întâmplător, deoarece scriitorul a nutrit un veritabil cult pentru sportul nostru naţional şi nu doar retoric. A mers atât de departe, încât îl considera la începutul secolului XX „sportul numărul 1 în ţara noastră. Bătăile inimii sportive de atunci erau în oină. Mulţimile se adunau în jurul lui – cele şcolare, dar şi cele vârstnice – pe mirosul de iarbă şi lumină tânără a câmpurilor de mai, sub soare nou şi cer albastru crud, participând cu toată fiinţa la înfrângeri şi victorii…”.

Pentru Ionel Teodoreanu sportul reprezenta „o formă de manifestare eminamente artistică a fiinţei umane“. El a avansat ideea de a asimila disciplinele sportive domeniului artelor. A fost firesc să regrete faptul că au fost prea puţini scriitori români să pledeze cu lirism şi consecvenţă pentru mirifica lume a sportului şi mai ales să dovedească o anumită înţelegere a fenomenului. Ceea ce, din păcate, nu se prea întâmplă nici astăzi. Elogiul stadionului continuă să pară unora bizar. Şi de aici o nedorită detaşare…

autor: Tiberiu Stama

sursa: Revista Clipa

(Visited 102 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.