Dupa 5 ani. Marturia unui oficial al SUA despre ziaristii romani rapiti...

Dupa 5 ani. Marturia unui oficial al SUA despre ziaristii romani rapiti in Irak

by -
0 657

Pentru prima dată, după aproximativ 5 ani, serviciile secrete americane şi-au dat acordul pentru publicarea unor informaţii de spre cei trei jurnalişti români Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Eduard Ovidiu Ohanesian, răpiţi în Irak, dar şi despre teroristul american de origine irakiană, Mohamad Munaf. Este vorba despre confirmarea oficială a faptului că românii au fost ţinuţi ostatici la o fermă la circa 25 Km sud de Bagdad (lângă localitatea Mahmudia) împreună cu cetăţeni americani, francezi sau irakieni.

De ce spun prima confirmare oficială? Pentru că informaţiile despre persoanele sus menţionate, ca dealtfel şi despre mulţi alţi oficiali implicaţi, apar în cartea Buried Alive The True Story of Kidnapping, Captivity, and a Dramatic Rescue Îngropat de viu – Povestea adevărată a Răpirii, Captivităţii, şi a unei Dramatice Salvări, scrisă de unul dintre ostaticii din beci, ofiţerul Marinei SUA, americanul Roy Hallums în 2010 la editura Thomas Nelson. Contractorul american, Roy Hallums, a fost luat ostatic în Irak în 2004 şi s-a aflat în detenţie împreună cu cei trei jurnalişti români, fiind eliberat ultimul. Roy a fost deţinut în mai multe locaţii, timp de aproape un an. Este de notorietate faptul că jurnalista franco-belgiană Florence Aubenas, nu a recunoscut niciodată public faptul că ar fi stat alături de români sau de americani în beciul cu ostatici. A făcut-o în cele din urmă, forţată de comisia rogatorie formată din procurori români deplasată în Franţa la cererea jurnalistului Ohanesian.

Revenind la “contractorul Roy Hallums” şi la cartea sa, trebuie subliniat faptul că acesta nu a fost un simplu ofiţer, ci conform propriilor declaraţii, a profesat o perioadă de timp în serviciile secrete ale Pentagonului. Ca urmare, nimic din ce a publicat în cartea sa Îngropat de viu nu putea apărea fără acordul aceloraşi servicii. Pentru început am să vă prezint câteva fragmente din capitolele în care se referă la ostaticii români, colegi de detenţie cu americanul Hallums şi cu franţuzoaica Aubenas, încercând o traducere cât mai exactă a memoriilor acestuia. Pe alocuri voi comenta sau completa textul scris de Roy Hallums, care conţine multe elemente confuze sau inexactităţi.

Buried Alive The True Story of Kidnapping, Captivity, and a Dramatic Rescue

Capitolul 20

Românii

Gărzile au adus încă 4 ostatici în temniţa noastră şi aşa prea aglomerată : reporterul român de la Prima TV Marie Jeanne Ion, cameramanul ei, Sorin Mişcoci şi un reporter de la ziarul România liberă numit Ovidiu Ohanesian. Răpitorii au luat ostatic deasemenea pe traducătorul şi ghidul irakianoamerican Mohamad Munaf. Zgomotul produs de ruperea benzii adezive mia provocat fiori pe şira spinării, alungând orice urmă de linişte rămasă. Foto 1 Roy Hallums după eliberare

Hamid mia ordonat să stau cu spatele la zid, apoi a început să înfăşoare banda adezivă peste masca de ski de pe faţa mea, în jurul ochilor şi urechile. Mia tăiat legăturile de la mâini şi pentru o clipă mam întrebat dacă nu mă va scoate din beci pentru execuţie. În schimb, Hamid mia împins genunchii la piept şi mia legat braţele de picioare cu bandă adezivă.

După ce mi-a legat mâinile şi picioarele, Hamid a început să mă lovească în cap :

Stai aici. Nu vorbi, nu privi sau te vom ucide, a poruncit el. Vom veni înapoi dimineaţă să te mutăm.

Am crezut că nu pot supravieţui timp de opt ore legat. Din fericire, gărzile au revenit în beci după numai trei ore şi după o scurtă discuţie în limba arabă, m-au dezlegat, permiţândumi să-mi întind membrele. Apoi, miau legat mânile în faţă.

Nu mişca, a ordonat Hamid. Vom face mai mult loc mâine.

Notă Măştile de ski erau nişte cagule dintrun material extrem de rezistent la rupere care ne acopereau feţele în totalitate. Pentru transport, teroriştii înfăşurau capul ostaticilor cu bandă adezivă. Când am fost aduşi în beciul fermei cu ostatici Roy Hallums, Florence Aubenas şi traducătorul ei Hussein Hanoun, alţi irakieni erau deja acolo. O parte dintre ei erau legaţi la mâini sau picioare cu nişte sfori subţiri. Franţuzoaica nu era legată. Foto 2 Roy Hallums în beciul cu ostatici.

Aşa au şi făcut, mutândul pe Yasser Obati în altă locaţie. Gărzile iau spus lui Amar că băiatul său de 17 ani va fi dus întro fabrică veche cu alţi irakieni de vârsta lui. Amar lea cerut ca Yaser să rămână cu noi. Gărzile lau bătut de câteva ori. Amar se temea ca fiul său să nu fie torturat. Gărzile iau spus lui Amar că fiul său va fi eliberat când va fi plătită răscumpărarea pentru amândoi. Dacă răscumpărarea nu va fi plătită, Yasser va fi ucis, iar trupul său ciopârţit va fi aruncat în curtea casei unde trăieşte mama sa. Chiar dacă Amar şi Yasser erau suniţi, ca şi răpitorii, nu erau din clanul Wahhabi şi de aceea erau trataţi mai rău cei de altă religie. Amar a plâns câteva ceasuri după ce fiul său a fost luat.

Notă – Yasser, fiul lui Amar purta cagulă şi se ruga tot timpul. Nu i-am văzut faţa niciodată. După sosirea noastră în beci, Yasser a fost dus afară şi nu l-am mai văzut. Auzisem că Amar ar fi lucrat ca pilot pentru trupele americane din Irak, acesta fiind motivul pentru care cei doi ar fi fost răpiţi de acasă.

Nu ştiu dacă românii erau curajoşi sau dacă erau doar pur şi simplu nebuni. Răpitorii i-au prevenit să nu vorbească între ei pentru că îi aşteaptă moartea, dar aceştia au început să şuşotească chiar înainte ca gărzile să închidă uşa. Vorbeau atât de tare încât am fost sigur că gărzile, auzindui, vor coborâ şi îi vor lua la bătaie. La fel ca şi răpitorii noştri arabi, românii nu prea repectau regulile. În afară de limba sa nativă, Marie vorbea limba arabă; ceilalţi vorbeau şi franceză. Întro noapte, după ce am auzit-o pe Marie vorbindu-i în engleză lui Florence, am vorbit şi eu grupului. De acum eram 10 ostatici în temniţă : Robert şi eu, Florence şi Hussein, Amar şi Yasser, cei trei români şi Munaf.”

Notă – Aşa este, imediat ce ne-au băgat în beciul cu ostatici, Marie Jeanne a început să vorbească, deşi primisem ameninţări cu moartea. Neau spus că suntem filmaţi şi ascultaţi continuu. Noi am încălcat în mod repetat regulile beciului, dar am fost pedepsiţi rar. Cel mai mult am fost pedepsit eu, fiind ţinut în cătuşe timp îndelungat, pentru că trăgeam cu ochiul la gărzi, nu mâncam sau nu luam în seamă ordinele. Nu îmi aduc aminte ca vreunul dintre ostaticii români să vorbească limba franceză, cu atât mai puţin ca Marie Jeanne să fi vorbit limba arabă. Roy a greşit numărătoarea ostaticilor, înainte de al muta pe Yasser, erau 11 persoane în beci.

Eduard Ovidiu Ohanesian

http://www.agentia.org/

(Visited 106 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.